Anton Semionovici Makarenko

La începutul secolului XX, gândirea pedagogică propunea un nou sistem educaţional axat pe cerinţele şi trebuinţele copilului, nu centrat pe intresul educatorului. În timp, această tendinţă, devine un puternic curent pedagogic, fiind denumit ,,Educaţie nouă”.

Datorită îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, oamenii şi-au manifestat un viu interes ,,îngrijirii sporite a copilului”, astfel încât gândirea pedagogică a influenţat în mod pozitiv dorinţa omului de a învăţa, de a cunoaşte, de a ştii.

Relaţia dintre ,,şcolile noi" şi ,,educaţia nouă" stimulează o nouă gândire pedagogică. Ea contestă fundamentele filosofice ale instituţiilor traditionale impregnate de ,,herbartianism".

Prima parte a sec XX s-a caracterizat prin atitudini critice la adresa „eucaţiei vechi” rigidă şi artificială.

În perioada interbelică pot fi evidenţiate mai multe curente de gândire pedagogică dezvoltate pe filiera ideilor „educaţiei noi”, printre care şi „pedagogia cooperării” în cadrul muncii în echipe”, bazată pe valorificarea particularităţilor individuale ale elevului (Roger Cousinet, Peter Petersen) sau pe resursele morale ale colectivităţii ( A.S. Macarenko).

A.S. Makarenko emite o serie de concepte-cadru-oarecum reducţioniste- care au făcut epocă în ţările socialiste.

Asupra necesităţii efectuării unei educaţii la timpul potrivit insista A.S. Makarenko: „O educaţie justă din cea mai fragedă copilărie nu e o sarcină atât de greu cum ar părea. Dar oricât de grea ar fi, ea nu depăşeşte puterile oricărui om, oricărui părinte. Fiecare poate, uşor, fără oboseală să-şi crească bine copilul, numai dacă doreşte într-adevăr Cu totul altceva este reeducarea. Dacă copilul nu a fost bine educat, dacă aţi neglijat ceva, v-aţi preocupat prea puţin de el, sau din întâmplare v-aţi lăsat pe tânjeală şi aţi uitat de copil, atunci multe vor trebui refăcute, îndreptate. Această muncă de îndreptare, de reeducare nu mai e un lucru atât de uşor”.

2.Motivarea alegerii temei

Nimeni nu se poate apuca să facă un lucru- să zicem un scaun - dacă nu are înţelegerea mintală a acelui lucru şi pregătirea, îndemnarea practică pentru săvârşirea lui.

Fiind cadru didactic, sunt de părere că şi în opera educaţiei, nimeni nu se poate apuca de educaţie, nimeni nu poate fi educator dacă nu are înţelegerea teoretică, ştiinţifică a problemei educaţiei şi dacă nu are pregătirea şi îndemnarea practică necesară.

Am văzut că pentru înţelegerea obiectiv-ştiinţifică a problemei educaţiei este absolut necesar studiul istoriei pedagogice. O clipă nu ne putem închipui că această problemă ar fi lămurită pentru noi, fără a-i cunoaşte istoricul ei.

Am ales această temă deoarece, mi-a stârnit interesul metoda Makarenko şi mi-am dorit să ştiu căt mai multe despre educaţia în viziunea pedagogului sovietic „in şi prin colectiv” şi despre pedagogia reeducării.

După părerea mea, a adus beneficii în cadrul metodelor pedagogice a secolului trecut cât şi al nostru şi pot fi dezvoltate cu succes dacă se elimină absolutizările voite promovate pe scară largă de zeloşii activişti ai epocii comuniste.

3.Prezentare

3.1 Date biografice

S-a nascut în 1888, în localitatea Bjelopolje din Ucraina, ca fiu al unui muncitor feroviar. După ce a urmat gimnaziul şi un curs de pedagogie, şi-a început cariera sa de învăţător, continuandu-şi studiile între 1914 şi 1917 la Institutul Pedagogic din Poltava. A fost numit la absolvire conducătorul unei şcoli. După 1920 i se încredinţează, mai întâi, conducera unei colonii de tineri vagabonzi. În localitatea Trepke şi la Kureaj - colonia Maxim Gorki, iar mai târziu conducerea altei colonii - Felix Dzerdjinski - într-o localitate de lângă Harkow, pentru a realiza reeducarea tinerilor cu comportamente sociale deviante. Amintim faptul că, în urma războiului din perioada 1914-1917, numeroşi copii orfani au devenit vagabonzi si delincvenţi. Primele două colonii educative erau organizate pe profil agricol, iar ultima pe profil industrial. În coloniile menţionate, Makarenko a organizat educaţia colectivelor de elevi pentru o profesiune. Se consideră că el a canalizat plăcerea pentru aventură a tinerilor, impulsul spre fapte şi ,,romantismul tineresc’’ spre scopuri educative. În colonia Dzerdjinski, Makarenko a pus în practică principiul muncii productive cu învăţământul. Makarenko a fost un strălucit practician, dar şi un teoretician pedagog, precum şi talentat scriitor. Principalele sale lucrări cu profil pedagogic sunt: Poemul pedagogic (1933), Cartea pentru parinti (1937), Steaguri pe tunuri (1938).