Autoeducația

Prin autoeducatie omul dobandeste constiinta identitatii de sine. Se cauta pe sine, se cunoaste, se identifica si se evalueaza. Prin autoeducatie individul se modeleaza pe sine in plan cognitiv, afectiv, volitiv, atitudinal, se construieste pe sine dezvoltansu-si calitatile si corectandu-si defectele.

Etimolog, termenul de autoeducatie vine de la grecescul autos – sine insusi si latinescul educaţi – educatie, insemnand eduacatia prin sine insusi.

A. Barna declara ca “autoeducatia poate fi definita ca fiind activitatea fiintei umane desfasurata in scopul perfectionarii propriei personalitati. A.G. Kovaleov arata ca “Autoeducatia este o activitate constieinta, planificata si sistematica desfasurata de fiinta umana asupra sa , cu scopul autoperfectionarii sau formarii noilor trasaturi propriei personalitati necesare in prezent si in viitor”. Paul-Popescu Neveanu in Dictionar de psihologie defineste autoeducatia ca “proces de formare a propriei personalitati si conduite conform unor modele si cerinte in baza unor eforturi personale”.

Autoeducatia la diferite etape ale dezvoltarii personalitatii

Autoeducatia incepe sa se manifeste de obicei la varsta preadolescentei sau a pubertatii. Nu sunt excluse nici maturizarile precoce si nici cele tardive.

Pana la varsta de 10-11 ani dominate sunt influentele externe desi apar si momente de manifestare a copilului ca subiect al educatiei. Preocuparea pentru autoeducatie nu apare de la sine, ci este un act pregatit prin intregul proces educational. Educatorul (parinte, invatator) este cel ce creeaza deschiderea interesului pentru sine, cel ce initiaza contactul cu lumea si cu propria persoana.

De la varsta prescolara, copilul este antrenat in diferite activitati in vederea formarii calitatilor volitive. Ele pot fi grupate in cateva categorii:

a) Deprinderi igienico-sanitare: spalarea pe maine inainte de masa, spalarea pe dinti, pozitia corecata la masa etc.

b) Deprinderi de autoservire: sa invatam copilul sa-si stranga jucariile dupa ce a terminat joaca, sa-si puna hainele la loc dupa ce se dezbraca, sa-si faca patul, sa ajute parintii la punerea mesei etc.

c) Deprinderi de comportare civilizata: sa nu intrerupa pe altii in discutie, de a ruga frumos cand cere ceva.

Preadolescenta este prima etapa la care autoeducatia se poate realiza in mod sistematic, organizat si planificat. In aceasta perioada el incepe sa se desopere si sa se priveasaca cu alti ochi, sa-si indrepte atentia spre problemele reale ale existentei sale care pana atunci nu-l preocupau. Dezvoltarea constiintei de sine, tendinta spre independenta si experineta sociala tot mai bogata marcheaza o anunita maturitate psihologica, intelectuala si morala necesara pentru afiramarea procesului de autoeducatie. Sensisblitatea marita, excitabilitatea pronuntata, ca si influentele negative tot mai numeroase ale educatiei incidentale presupun stimularea si indrumarea preocupatrilor de automodelare la aseasta varsta.

Adolescenta este considerata varsta autoeducatiei, in sesul ca in cele mai multe cazuri preocuparile de autoformare constienta, sistematica si planificata devin evidente la aceasta varsta. Explicatia o gasim in faptul ca autoeducatia implica o anumita dezvoltare fizica si psihica, un anumit grad de instruire si de cultura precum si un anumit nivel de autocunoastere si de reprezentare a eului. Or, asa cum remarca G.W. Allport adolescenta reprezinta perioada acestui salt calitativ in dezvoltarea constiintei de sine care permite si, totodata, stimuleaza declansarea preocuparilor autoformative.

Spre deosebire de preadolescenti, care se orienteaza mai ales spre autoeducatia fizica si cea cu carcter practic (unde succesele sunt mai observabile), adolescentii imbratiseaza cu succes toate comportamenetele autoformarii personalitatii. In domeniul autoeducatiei intelectuale adolescentii se orienteaza spre formarea unor algoritmi proprii gandirii logice a operatiilor intelectuale, insusirea conceptiei despre lume, etc. Autoeducatia profesionala (prin munca) capata un caracter de sistem fiind orientata spre perfectiunea uneltelor si a aspectelor organizatorice ale muncii. Autoformarea pe plan moral include multiple planuri: stapanirea sentimentelor si a trairilor emotionale, dezvoltarea autodisciplinei. Incepe lupta constienta cu inclinatiile negative – lenea, nechibzuinta, superficialitatea, s.a. Deseori, apare tentinta de autoinoire, de schimbare profunda si totala, dorinta de a dseveni alt om. Abolescentilor le devine accesibila lumea frumosului. Apare dorinta de instruire estetica, spre formarea componentelor atitudinii estetice (gustul, judecata, idealul, sentimentele si convingerile estetice). Atat la baieti, cat si, mai ales la fete, infatisarea exterioara devine obiectul atentiei.

Putem distinge, asadar, doua stadii in procesul de evolutie a autoeducatiei:

1. stadiul pregatirii pentru autoeducatie, specific varstei prescolare si varstei scolare mici

2. stadiul autoeducatiei propriu-zise

Metode si procedee de autoeducatie

Metodele si procedeele folosite in practica autoeducatiei sunt moduri de actiune asupra propriei persoane – de cunoastere si evaluare de sine, proiectare, influentare si formare, autocorectare si transformare.

a) Metode si procedee de cunoastere de sine

Autoobservatia consta in observarea conduitei si a trairilor personale.

Se cunosc doua forme mai importante ale autoobservatiei – autoobservatia discreta, nemijlocita si autoobservatia retrospectiva, pe baza memoriei.

In cazul autoobservatiei directe, individul, desfasurand o anumita activitate, urmareste in acelasi timp si conduita sa, reactiile, trairile sale proprii. Autoobservatia trebuie sa fie corecta, fidela, nu deformata. Important e ca faptul supus obserbatiei sa fie “vazut” asa cum este, nu cum am vrea sa fie, sau cum ar trebui sa fie.

Autoobservatia retrospectiva se realizeaza pe baza faptelor memoriei, cand individul revine asupra anumitor momente, perioada din viata sa, petrecute intr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat. Ea are avantajul ca se poate repeta si de fiecare data la acelasi interval de timp, aceleasi evenimente sunt privite din unghiuri si puncte de vedere diferite, ceea ce ne permite sa ajungem la concluzii mai veridice privind propria noastra personalitate. Dar, autoobservatia retrospectiva prezinta si dezavantajul de a fi mai generala, mai palida. Multe aspecte, mai ales unele detalii semnificative pentru aprecierea corecta a comportarii si activitatii noastre, nu se mai pastreaza in memorie.

Autoanaliza presupune obtinerea unei imagini cat mai complete despre sine prin investigatii si meditatii, orientate spre propria persoana. Prin descompunerea mintala a propriei coportari si a activitatii efectuate, sunt evidentiate laturile pozitive si negative, motivele si scopurile activitatii, reactiile si starile emotionale urmandu-se perfectionarea activitatii si a conduitei.

Autoanaliza reprezinta o forma de autoperfectionare a personalitatii si autoreglare a conduitei. Folosirea acestei metode necesita un grad redicat de maturitate. Ea impune individului sa se priveasca cu ochii altuia, dar nu a unui observator trecator.

Potrivit cercetarilor facute, folosirea autoanalizei in procesul educatiei de sine presupune:

• Sa confruntam ceea ce s-a planificat cu ceea ce am realizat si sa dezvaluim cauzele reale ale nerealizarilor;

• Sa ne imaginam ce s-ar putea schimba spre bine daca ar exista posibilitatea repetarii a ceea ce s-a facut;

• Sa ne analizam insuccesele si sa le confruntam cu situatii analoage din trecut; in acest sens ne vom putea intreba: “Nu este vorba cumva de anumite neajunsuri stabile ale vointei, caracterului, etc.?”;

• Sa stabilim ce realizari am obtinut, ce calitati ne-am dezvoltat; daca am folosit in suficienta masura trasaturile pozitive, experienta, aptitudinile;

• Sa luam in considereare numai realizarile efective, si sa nu luam dorintele proiectelor dpret infaptuiri; sa ne apreciem deci numai pe baza a ceea ce am facut efectiv;

Refelectia personala sau meditatia semnifica cugetare adanca, o modalitate de comunicare cu sine, dar si o tehnica a activitatii mintale. Reflectia presupune o concentrare intelectuala ce se produce asupra unor cunostinte, idei, sentimente, actiuni, etc luate in analiza. Concentrarea se realizeaza si prin deconectarea activitatii psihice de lumea externa.