Caracteristica vârstei școlare mici în context educațional

Introducere

Educatia este o activitate necesara si permanenta nu numai pentru realizarea in sine a individului ci si pentru progresul societatii. Ca si cultura si stiinta, educatia a inregistrat imbogatiri conceptuale in spatiu si timp.

Invatatorilor le revine sarcina de a incepe formarea deprinderilor morale, o prima conditie pentru a reusi in educatie fiind de a iubi copiii. A doua conditie este sa inveti tainele acestei stiinte. Ceea ce se urmareste prin educatie este tocmai un transfer al personalitatii educatorului asupra copilului.

O trasatura a vietii psihice a copilului de varsta scolara mica este inclinarea spre imitatie. Copilul simte imperios nevoia unui model de urmat. Copilul va alege ca model pe cel catre care simte o mai profunda afectiune, iubire, respect. Educatorul, fie el parinte sau dascal, poseda aceasta parghie educativa care nu da gres: exemplul personal.

A face educatie fara sanctiune sau pedeapsa este o utopie, deoarece nu exista copil care sa nu greseasca. A nu sanctiona greseala inseamna a o incuraja. Pedeapsa este necesara si are rol educativ, asa cum afirma pedagogul Komenshi: “uneori este necesar sa aplici si o pedeapsa pentru ca exemplele si invataturile sa fie primite cu mai multa atentie”.

Inconjurat permanent (oriunde si oricand) intr-o ambianta de dragoste, de caldura, de intelegere si de bunatate, de incredere si respect, copiii de varsta scolara mica vor da masura intregii lor personalitati, dobindind cunostinte, priceperi, deprinderi si atitudini pe un evantai larg, realizand astfel dezideratele invatamantului primar.

Cu referinta la educatie, invatatul Democrit afirma ca: “Educatia copiilor este un lucru gingas. Cand duce la rezultate bune, ea n-a fost decat lupta si grija; cand nu reuseste, durerea nu mai cunoaste margini.”

Integrarea sociala a micului scolar

In legatura cu integrarea sociala a micului scolar, exista trei probleme cu care se confrunta.

Prima priveste integrarea copilului in viata scolara si obiectivele care ofera copilului un teren vast de invatare de conduite sociale, dar si un mod de a gindi si intelege lumea si viata din jur.Mai mult decit in scoala el invata cate ceva privind ierarhizarea sociala cunoscind atributiile de: director, profesor, contabil, medic-dar si aspectele legate de comportarea scolara a elevilor mai mari. Copilul scolar realizeaza in acest context, pe de o parte o identificare cu clasa din care face parte, iar pe de alta parte, o identificare social-culturala cu scoala sa si o apropiere de judecati valorice elementare comparative cu ale acesteia. Participarea activa a scolarului la actiuni, ceremoniale, activitati commemorative, rezolvarea unor sarcini organizatorice, culturale sau de alta natura, are influiente formative asupra dezvoltarii laturii sociale responsabile a personalitatii. Intrecerile sportive organizate, concursurile si excursiile etc. dezvolta simtul responsabilitatii si al onoarei, al autoexigentei, simtul cooperarii, democratiei, al intelegerii valorii sociale a muncii si a progresului.

O a doua problema legata de integrarea copilui in viata sociala, pe care o consideram importanta, este aceea a adaptarii la dimensiunile economice ale vietii.

A treia problema legata de integrarea sociala mai larga este cea a orientarii scolare si a cunoasterii lumii profesiunilor.

Odata cu schimbarea modului de viata, elevii clasei intii intilnesc unele dificultati .

Sunt evidentiate 3 tipuri de probleme:

-primele dintre ele sint legate de noul regim, care cere de la copil sa se culce si sa se scoale la timp, sa nu lipseasca de la lectii, sa nu intirzie la scoala, sa pregateasca regulat temele pentru acasa. E stiut ca drept rezultat al respectarii unui anumit regim la copii se formeaza asa numitul stereotip dinamic.

Modificarea regimului duce la distrugerea stereotipului format, iar aceasta provoaca o stare de nervozitate si frustratie.

-al doilea tip de dificultati reiese din relatiile elevului cu invatatorul, colegii de clasa si din noile raporturi ce se stabilesc in familie.Oricit s-ar stradui invatatorul sa fie binevoitor, el, totusi, este la inceput o persoana straina, cu autoritate, care inainteaza cerinte, urmareste permanent indeplinirea lor si condamna orice incalcare a regulilor de comportare in societate.Pozitia invatatorului e de asa natura, ca copilul nu poate sa nu simta o incomoditate, o stingacie in prezenta lui.Ca rezultat, unii elevi devin la scoala prea timizi, complexati, iar altii sint cu totul altfel.

-al treilea tip de dificultati apare pe la mijlocul primului an de invatamint.La inceput totul e nou pentru copil, e interesant, volumul informatiei este mic si materialul este memorat usor.Dar, odata cu cresterea volumului si gradului de complexitate ale materialului de studiu, apar primele greutati si insuccese la invatatura, fapt care-l face pe copil sa se dezamageasca intr-o anumita masura in noua activitate.

Cea mai importantă problemă legată de aptitudinea de şcolaritate este cea referitoare la capacităţile necesare elevului mic de a se integra cu succes în clasa I.

Fiind o aptitudine specială, complexă, în competenţă relaţionează următorii factori:

- dezvoltarea fizică, întărirea sănătăţii;

- dezvoltarea motorie, complexă;

- pregătirea mâinii pentru scris;

- dezvoltarea intelectuală;

- formarea unor noţiuni;

- capacitatea de a înţelege fenomene simple;

- capacitatea perceptivă:

- de vorbire cursivă;

- de gândire logică;

- de memorare;

- atenţie şi imaginaţie;

- orientare în spaţiu;

- formarea unor deprinderi de muncă intelctuală