Cauzele Comportamentului Perturbator al Elevului

Introducere

Problematica agresivităţii, fie că îmbracă forma acţiunilor individuale, fie a celor colective, cunoaşte numeroase faţete, fiind un important factor al comportamentului unam. La nivel şcolar, elevul, nu de puţine ori este împins la acte necugetate, care nu-şi au o explicaţie raţională a actelor comportamentale respective. Constatările foarte interesante ale specialiştilor în psihologie socială arată că nu numai elevii cu înclinaţii şi chiar trăsături patologice tind să aibă aceleaşi reacţii într-o situaţie de criză şcolară sau extraşcolară.

Agresivitatea, agresiunea şi violenţa au nuanţe diferite. Atitudinea agresivă implică scopul distructiv; violenţa, fiind o conduită agresivă acută, caracterizată în special prin folosirea forţei fizice, este limitată în timp, atât prin rapiditatea trecerii la act, cât şi prin rapiditatea realizării agresive. Agresiunea este trecerea de la potenţialitate la actul propriu-zis, implicând un comportament cu o motivaţie: “distrugerea parţială su totală, în sens propriu sau figurat, a unui obiect sau a unei persoane”.

Agresivitatea, ca modalitate de relaţionare interumană, îmbracă diverse forme, cum ar fi violenţa – acţiune distructivă îndreptată împotriva oamenilor sau a proprietăţiicare face apel la forţa fizică:

- insulta;

- furtul;

- constrângerea prin şantaj;

- ameninţarea.

Deseori, în clasa de elevi impulsul agresiv este limitat la competiţie, la atac verbal, la ostilitate, exprimându-se prin injurii, dispreţ, ranchiună etc.

Cercetările de tip psihologic, apropiate modului de exprimare agresiv în clasa de elevi, au demonstrat faptul că la baza agresivităţii se afla subaprecierea Eului, o autoevaluare scăzută. Lipsitt (1958) şi Coopersmith (1967) au arătat că, la o listă de adjective, copiii anxioşi au prezentat fară excepţie o autoevaluare scăzută. Block şi Thomas (1979) au concluzionat: tinerii, care la lista de adjective îşi fixează locul mult deasupra mediei, sunt şi ei anxioşi, fapt care a mai fost denumit şi autoevaluare proiectivă.

O altă cauză specifică manifestărilor agresive în clasa de elevi o declanşează mecanismele de apărare la aşa-zisul fenomen de curiozitate blocată. Dacă profesorul nu cunoaşte tendinţa elevului de a se afirma, de a câştiga aprecierea adulţilor, se creează o tensiune puternică, o “anxietate de dependenţă”, care, în loc să-l apropie de educator, sub forma frustrantă, îi poate produce o supărare, un sentiment de duşmănie . Anxietatea apare atunci când, în astfel de imprejurări, atitudinea părintească a profesorului nu-i permite dezvoltarea deschisă a agresivităţii.

Copilul anxios se identifică cu normele impuse, le transformă în propriul său system de valori, neputându-le însă realize. Insuccesele sale sunt o imagine nefavorabilă a Eului. Frustrarea stă la baza sentimentelor negative. Frica şi supărarea mobilizează organismul individului spre acele activităţi care au ca rezultat evitarea pericolului. În şcoală, spre a câştiga simpatia colegilor, există elevi care, nereuşind să se impună ăn planul performanţei şcolare, se lansează în “argumentul agresivităţii”.

În ceea ce priveşte comportamentul agresiv al elevilor, în raport cu ceilalţi colegi, s-a constatat că sentimentul de satisfacţie sau de insatisfacţie poate impulsiona o direcţie pozitivă sau negativă. Teama unor elevi pentru o anumită notă, pentru a nu-si deprecia în ochii celorlalţi imaginea despre sine, poate declanşa un “vid de gândire”, având ca efect o emoţie, după cum susţine J. Delumeau, cu efecte mari asupra strategiei viitoare de acţiune.

Agresivitatea nu este generată de o singura cauză; ea este urmarea unor interacţiuni complexe dintre fiziologic, phihologic si diverse împrejurări: afecţiuni ale creierului, tulburări metabolice, sexul masculin, alterări ale SNC-ului, accesul liber la arme, expunerea la violenţă etc.

Cauzele agresivităţii elevului faţă de profesor

Louis Cohen şi Lauwrence Manion notau cu umor, dar şi cu exasperare, că nici întelepciunea lui Solomon n-ar putea să dea seamă de cauzele care îi determină pe elevi să aibă un comportament perturbator. Ei subliniau astfel nu atât greutatea de a identifica respectivele cauze (deşi nici acest lucru nu este simplu), cât complexitatea(cateodată greu de controlat) acţiunii lor simultane.

O tipologizare nu foarte precisă a cauzelor comportamentului inadecvat în clasă se poate totuşi elabora, cu o eficienţă destul de semnificativă, mai ales pentru profesorii tineri. În urma unui studiu elaborat de Saunders au rezultat urmatoarele cauze ale comportamentului perturbator:

1. ANTIPATIE IN RAPORT CU ŞCOALA

Întrucat nu face parte din anticipările lor, şcoala devine irelevantă pentru unii elevi, iar uneori, chiar „agasantă”. În astfel de circumstanţe, profesorul nu poate recurge la tradiţia scrisă sau nescrisă a şcolii, la regulile negociate împreună cu clasa etc., deoarece, în cazul elevilor aflaţi în această situaţie, pedepsele decurgand din transgresarea respectivelor tradiţii, norme etc. devin irelevante în plan educativ. În acest caz, profesorul trebuie să rezolve două probleme: mai întai , creşterea relevanţei, a sensului muncii şcolare, apoi evitarea conflictelor de interes cu elevii în cauză. Relevanţa şcolii pentru reuşita în viaţă (mai ales echivalată cu un standard economic ridicat) pare cu totul pusă sub semnul întrebării astăzi, iar munca profesorului capătă uneori accente sisifice.

Rămane posibilitatea motivării elevilor prin intermediul unor factori proprii instituţiei şcolare, posibilitate care reclamă multă energie din partea profesorilor şi prin intermediul căreia nu se obţin întotdeauna rezultate semnificative. În acest sens, Kenneth Moore enumera:

- a avea aşteptări maxime în raport cu elevii. Cercetările au relevat că elevii au tendinţa de a fi la înalţimea aşteptărilor profesorului. În acest caz, aceste aşteaptări pot fi utilizate pentru motivarea elevilor. Dacă se aşteaptă şi se solicită cat mai mult de la elevi adesea se va obţine acest lucru;

- a oferi, prin exemplul propriu, un model pentru comportamentele dorite. Urmând exemplul profesorului, elevii îsi vor schimba propriul comportament. De pildă, acesta poate arăta entuziasm pentru obiectul de studiu pe care îl predă şi pentru lucrul cu elevii. Entuziasmul este molipsitor şi se va transmite şi elevilor;

- a impărtăşi elevilor aşteptările sale; este recomandabil ca profesorul să comunice elevilor scopurile pe care le urmareşte, mijloacele si strategia pe care intenţionează să le utilizeze în acest scop, pentru a-i implica atat în procesul de fixare a obiectivelor, cât şi în acela de proiectare a mijloacelor şi a strategiei adecvate. Această implicare determină asumarea de responsabilităţi din partea elevilor şi cresterea semnificativă a întăririlor pozitive, ca urmare a atingerii obiectivelor propuse;

- a stabili o atmosferă pozitivă, de empatie pentru fiecare elev în parte, dar fără a pierde centrarea lor pe care trebuie făcut în clasă;

- a implica elevii în mod activ, utilizând astfel disponibilitatea lor naturală de a face ceva. Profesorul ar trebui să gândească un proces instructiv-educativ viu care să potenţeze această disponibilitate naturală a elevilor;