Ce înseamnă să fii profesor pentru copiii secolului XXI

Educația, este influențață direct de schimbările survenite în societatea contemporană, fie ele de natură politică, economică, culturală sau comunitară.

În condițiile evoluției rapide a societății și implicit a educației, multe dintre cunoștințele și practicile valabile astăzi, mâine vor fi depășite. Este de așteptat ca într-o perioadă marcată de nenumărate mutații tehnologice și de apariția unor noi forme de organizare a muncii, să apară și nevoia de reactualizare, de inovare, chiar și în cadrul educației timpurii.

Se știe despre educația timpurie, că reprezintă prima etapă de pregătire din educația formală. Aceasta asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu. Deprinderile și cunoștințele dobândite în această perioadă favorizează învățarea altora mai târziu.

În România, ca în întreaga lume, educația timpurie este cuprinsă în perioada de la naștere până la intrarea copilului în școală. Grădinița ca parte a educației formale, trebuie să asigure mediul sigur pentru copii, ținând cont de carcacteristicile psihologice ale dezvoltării, nevoile și posibilitățile acestora, implicând atât familia cât și comunitatea în procesul de formare.

Deoarece, în cele menționate anterior, am adus aminte despre schimbările continue care au loc în societatea contemporană, bineînțeles că acestea acționează în mod direct și asupra generațiilor actuale de copii, motiv pentru care cadrul didactic la rândul lui trebuie să fie într-o continuă schimbare și formare, pentru a se conforma noilor cerințe ale copiilor și implicit ale sociețății.

Cand spunem formare continuă, ne gândim bineînțeles la educația permanentă. Cadrele didactice, joacă un rol vital în modelarea vieții generațiilor de copii, a ,,arhitecturii viitorului", având o influență semnificativă asupra educabililor, care pe măsură ce sunt învățați își dezvoltă cunoștințele, abilitățile astfel încât să poată fi integrați corespunzător în societate.

Astfel, prezența în fața copiilor, impune îndeplinirea unui rol important al educatorului concentrat în trei condiții sine-qua-non, reprezetate de profesionalism, integritate și vocație.

Pe lângă acestea, educatorul din grădiniță, are obligația să fie la curent constant cu cele mai recente studii, cercetări sau ghiduri metodologice din diferite domenii precum: psihologia copilului, drepturile și obligațiile părinților, violența infantilă, psihopedagogia educației

timpurii, pedagogia jocului, teatrul și artele, neurodidactica, dar și îndatoririle având funcția de diriginte.

Nu este de omis faptul că educatorul trebuie să se implice în cunoașterea universului fiecărui copil. Cunoașterea copilului mic, este un fundament al intervenției educative.

Este imperios necesar, ca educatorul, să-și cunoască partenerul, pentru a ști cum să acționeze individualizat, pentru a evidenția ceea ce are mai bun, ,,raportând ceea ce este la ceea ce ar putea fi, nu numai la ceea ce ar trebui să fie."(Holban, 1972, p.7)

Cunoașterea particularităților și posibilităților copilului sunt primordiale în procesul de educație conform noului curriculum, pentru ca învățarea, formarea și evaluarea să fie optimizate, individualizate și stimulativ-formative, dar și pentru o consiliere adecvată a copilului în funcție de nevoi. Așadar,,formatorul trebuie să accepte unicitatea sufletului copilului." (Stan, 2014, p.52)

Înainte de a proiecta, organiza și desfășura o activitate, cadrul didactic trebuie să-și cunoască preșcolarii, pentru a ști cum să acționeze în favoarea acestora, sintagmă aflată sub numele de educație centrată pe copil.