Cercetarea prin sondaj

CE ESTE CERCETAREA PRIN SONDAJ?

Cercetarea prin sondaj poate fi definită cel mai simplu ca un mijloc de culegere de informații, de obicei prin auto-raportare folosind chestionare sau interviuri. Cu toate acestea, această definiție simplistă contrazice natura complexă a acestui tip de cercetare, având în vedere nenumăratele scopuri pentru care sunt efectuate sondajele, gama de setări în care sunt administrate, varietatea de moduri prin care pot fi diseminate și diversitatea populațiilor, cărora li se aplică rezultatele sondajului.

Majoritatea cercetărilor prin sondaj se încadrează în cadrul unor proiecte de cercetare neexperimentale sau corelaționale în care nicio variabilă independentă nu este manipulată experimental. Când sunt utilizate în acest context, informațiile culese din sondaje sunt de obicei folosite fie în scopuri pur descriptive, fie pentru examinarea relațiilor dintre variabile. Deși nu sunt la fel de comune, sondajele pot fi incluse și ca parte a unui studiu experimental, de exemplu, în care participanții sunt chestionați despre atitudini sau opinii în urma unui tip de intervenție experimentală. Sondajele pot fi, de asemenea, utilizate ca metodă de colectare a datelor în cercetarea calitativă, deși tind să fie utilizate mai rar în acest scop, având în vedere structura generală prescriptivă a întrebărilor din sondaj. În plus, atunci când anchetele sunt folosite în studii calitative, ele cuprind de obicei doar una dintre multele surse de date, în timp ce în studiile cantitative, sondajul este metoda principală, dacă nu singura, de colectare a datelor. Adesea inclusă în definiția cercetării prin sondaj este cerința unui tip de procedură riguroasă de eșantionare. Unii autori fac chiar distincția între un sondaj cu date colectate dintr-un eșantion și un recensământ cu date bazate pe toate unitățile unei populații .

Astăzi, în multe discipline ale științelor sociale, utilizarea auto-rapoartelor a apărut ca metodă de alegere pentru obținerea de date atât despre atitudini, cât și despre comportamente, sondajele constituind principala metoda pentru colectarea datelor de auto-raport.

Popularitatea cercetării prin sondaj se datorează în mare parte utilității sale în nenumărate situații de cercetare. Sondajele sunt utilizate în scopuri atât de diverse, cum ar fi evaluarea nevoilor, evaluarea programelor, măsurarea atitudinii, sondajele de opinie politică și analiza politicilor, precum și pentru descrieri simple ale comportamentelor, activităților și caracteristicilor populației. Sfera de aplicare a sondajelor poate varia de la sondaje naționale la scară largă, cum ar fi recensământul SUA, Evaluarea Națională a Progresului Educațional, până la sondaje mai mici limitate la un singur cartier, sală de clasă sau organizație.

Un al doilea motiv pentru atractivitatea cercetării prin sondaj este aplicabilitatea acesteia în situațiile în care manipularea directă a variabilelor este fie imposibilă, fie neetică.

De exemplu, un cercetător interesat să studieze efectele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor ar fi, din motive etice evidente, exclus să atribuie aleatoriu copiii la condiții de „tratament” abuzive versus neabuzive. În alte cazuri, cercetătorii doresc să examineze relațiile care implică caracteristici existente precum atractivitatea fizică, suportul social perceput, etnia și genul, care nu pot fi ușor manipulate. Totuși, importanța potențială a studierii acestor variabile nu ar trebui să fie diminuată de incapacitatea de a le manipula experimental.

IPOTEZELE CARE STAU LA BAZA CERCETARII PRIN SONDAJ

Deși nu există un cadru teoretic unic care stă la baza utilizării sondajelor, există mai multe ipoteze și principii care conduc cercetarea prin sondaj. Ipoteza primordială, derivată din dependența de datele auto-raportate, este că răspunsurile la sondaj reflectă realitatea respondentului în cea mai mare măsură posibilă. În mod specific, cercetătorii din sondaj presupun că „dacă întrebăm pe cineva despre lumea lui, ne putem aștepta ca, în condiții normale, el „să spună așa cum este” . Mai mult, se crede că răspunsurile la sondaj oglindesc „natura lumii sociale investigate în momentul investigației” . În această ipoteză fundamentală se subsumează noțiunile de acuratețe și onestitate. Pentru a avea încredere în rezultate, cercetătorii sondajului trebuie să creadă că respondenții raportează informații atât corect, cât și veridic, în limitele constrângerilor de memorie, înțelegere și nivel de încredere.

Cercetătorii sondajului presupun, în plus, că toți respondenții interpretează întrebările din sondaj în același mod; adică un articol dat are aceeași semnificație pentru toată lumea. Acest lucru sugerează că diferențele de răspuns între respondenți, așa cum sunt indicate de nivelul de acord cu privire la un anumit item, de exemplu, reflectă diferențe adevărate în ceea ce privește atitudinea, opinia sau comportamentul măsurat, și nu diferențe de interpretare a itemului. În măsura în care respondenții obțin semnificații diferite de la item din cauza formulării ambigue, a limbajului părtinitor cultural, a nivelului de citire neadecvat sau a altor factori, această presupunere este încălcată și validitatea răspunsurilor este compromisă.

Pentru unele situații de sondaj și pentru anumite tipuri de întrebări, se presupune că există un răspuns „corect” și potențial verificabil. De exemplu, în sondajele care solicită informații despre comportamente specifice, cum ar fi frecvența și tipul de exerciții fizice, utilizarea serviciilor de asistență medicală sau participarea la un eveniment educațional, validitatea răspunsurilor se bazează pe raportarea corectă a acestor comportamente. În alte situații în care sondajele abordează probleme de natură mai afectivă sau perceptivă, problema este mai puțin despre o realitate obiectivă, ci despre veridicitatea unui respondent în a-și transmite realitatea. Într-un sondaj utilizat pentru evaluarea unui anumit program, de exemplu, unele întrebări ar putea fi concepute pentru a obține informații concrete cu privire la frecvența de participare, tipurile de activități, schimbări de comportament și așa mai departe. În ceea ce privește aceste elemente, respondenții sunt așteptați, în măsura posibilităților lor, să raporteze răspunsuri exacte și relativ obiective. Cu toate acestea, pentru întrebările folosite pentru a evalua satisfacția participanților cu programul, cercetătorul speră să obțină percepțiile oneste ale participanților asupra programului, indiferent dacă acesta a fost considerat de succes de un anumit standard obiectiv.