Coordonatele comunicării orale și scrise din perspectivă metodică în perioada preșcolară

Dezvoltarea limbajului și a comunicării în întregul proces instructiv-educativ din grădiniță, pune în fața cadrelor didactice responsabilități variate.

În perioada preșcolarității, limbajul scris al copilului este redus la un anumit număr de mâzgâlituri grafice, care sunt denumite generic alfabet, a căror realizare cu succes este pusă pe seama mușchilor fini ai mâinii, care, dacă sunt exersați cu ajutorul diferitelor exerciții grafice, ajută copilul la formarea deprinderilor de scriere. Aceste activități trebuie introduse în viața zilnică a instituției preșcolare, dar o primă condiție este ca acestea să fie concepute în funcție de copil și de nevoile acestuia și nu ca un program general valabil pentru toată grupa de copii. În acest sistem de predare a limbajului, sarcina cea mai importantă care revine educatorului este aceea de a crea un mediu propice pentru înțelegerea acestei semnificații. Copiii fac afișe, scriu notițe, compun povești ori, pur și simplu, trăiesc experiența unui mediu al cuvântului scris, purtător de sens (Dumitrana, M., 2001).

,,Preșcolarul care crește într-un mediu normal cultural cunoaște foarte repede și foarte de timpuriu, prin învățare spontană, o serie de litere, cifre și cuvinte. Prima literă care de obicei este învățată rapid și cu plăcere este litera inițială a numelui copilului, iar primul cuvânt pe care preșcolarul va învăța să-l compună va fi propriul prenume” (Dumitrana, M., 2001, pp.118-124).

O sugestie pentru activitatea cu preșcolarii mici este decuparea unor litere de diferite culori și mărimi din reviste, copiilor revenindu-le drept sarcină compunerea unor cuvinte cu ajutorul acestora, spre exemplu: numele lor, mama, tata, denumirea jucăriei preferate etc.

,,La vârsta preșcolară se înregistrează o dezvoltare intensă a limbajului sub toate aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical. Nivelul însușirii limbii române, al educării limbajului și îmbogățirii vocabularului depind în mare măsură de competența, capacitatea, atitudinea și metodele pe care educatoarea le folosește” (Chiriță, G., 2009, p.24).

,,Metoda folosită de cadrul didactic devine:

- calea și instrumentul prin care se transmit, respectiv se descoperă anumite cunoștințe;

- modalitatea (poate chiar modelul) deschiderii către universul cunoașterii, calea formării de sine ca ,,descoperitor”, ca ,,transmițător” de informații, de valori, ca ,,inovator”;

- rolul de facilitator al însuși demersului în care se încadrează, pe care îl optimizează” (Hobjilă, A., 2008, p.81).

I.Metodele comunicării orale sunt:

a.Expozitive: povestirea, descrierea, explicația, dezbaterea, instructajul, discuția.

b.Interogative: conversația euristică, dialogul, discuția dirijată, discuția liberă, consultația în grup, brainstormingul.

c.Metode de instruire prin problematizare: problematizarea.

II.Metodele comunicării scrise: munca cu cartea, analiza de text.

Cele mai des folosite metode de comunicare orală și scrisă în învățământul preșcolar sunt: povestirea, descrierea, explicația, conversația euristică și munca cu cartea.

I.Metodele comunicării orale

1. Povestirea ,,este metoda didactică ce constă în prezentarea, prin narare, a unei succesiuni de episoade” (Hobjilă, A., 2008, p.142).

Povestirea se diferențiază de metoda expunerii prin faptul că se prezintă informații într-o manieră mult mai subiectivă și diferă de la un povestitor la altul. Povestirea acoperă un volum vast de cunoștințe și vine în întâmpinarea nevoii copilului preșcolar de cunoaștere.

În această etapă a preșcolarității, povestirea ajută la îmbogățirea vocabularului copiilor, la depășirea barierelor în comunicarea cu educatorul și colegii, pregătirea pentru ciclul primar, exersarea intonației, a mimicii și gesticii în concordanță cu ideile transmise, ajută la formarea simțului dreptății, la descoperirea caracteristicilor esențiale ale binelui și răului. Această metodă presupune mult tact din partea educatorului, pentru a reuși să transmită sentimente și emoții, pentru a reuși să se pună în pielea personajului și totodată pentru a reuși să-i transpună pe copii în lumea poveștilor.

Activitatea de povestire se caracterizează prin:

- ,,actualizarea unor teme accesibile copiilor de vârstă preșcolară, reflectând fie aspecte din lumea reală, fie aspecte din lumea ireală, fictivă, având drept suport un text literar (basme, povești, fabule etc), sau un episod imaginat de cadrul didactic/de către copii; de aici și caracterul interdisciplinar al unei astfel de activități, deoarece aceeași temă poate fi abordată-prin povestire-la Educarea limbajului, Cunoașterea mediului, Educație plastică, Educație muzicală etc.