Creșterea și Dezvoltarea Copilului de la 1 la 3 Ani

1. Caracterizare generală

Spre deosebire de perioada anterioară, copilul dezvoltă un început de independenţă dezvoltând mersul, vorbirea, manevrarea cu mai multă precizie a obiectelor din jur. Perioada se caracterizează prin expansiune enormă a conduitelor motorii şi verbale. O altă caracteris-tică a perioadei este animismul şi antropomorfismul ca şi caracteristici generale ale gândirii copilului antepreşcolar.

S-a dovedit că primii ani de viaţă sunt vitali în stabilirea stării de bine fizic şi emoţional de mai târziu şi în cele din urmă, pentru dezvoltarea intelectuală. Din această cauză, mediul în care creşte şi se dezvoltă copilul trebuie să fie afectiv, să ofere siguranţă şi să fie stimulativ. Cercetările au pus în evidenţă mai multe tipuri de nevoi ale copilului în primii ani de viaţă ce se impun a fi satisfăcute: nevoi fizice, emoţionale şi sociale şi nevoi ce asigură dezvoltarea intelectuală.

Nevoile fizice ale copilului în primii ani de viaţă:

- hrănirea adecvată pentru a asigura nevoile nutriţionale;

- protejarea împotriva factorilor teratogeni (supraîncălzire sau frig în viaţa precoce, sau a altor agenţi fizici sau chimici);

- prevenirea bolilor prin asigurarea condiţiilor de locuit, prin supravegherea stării de sănătate, prin imunizări etc.

Nevoile emoţionale şi sociale ale copilului:

- Să crească într-o familie unită, sub supravegherea strictă a adulţilor care au ca grijă principală binele acestuia.

- Să se impună limite rezonabile ale comportamentului copilu-lui, care să-l ajute să-şi stimuleze dezvoltarea autocontrolului.

- Să i se asigure o stare de sănătate bună, iar în cazul copiilor bolnavi, mai ales faţă de cei cu boli cronice sau cei cu nevoi speciale, părinţii să aibă o atitudine echilibrată, pentru a asigura nevoile emoţio-nale deosebite ale acestora.

- Să se cultive sentimentul de respect pentru propria viaţă şi viaţa celorlalţi

Nevoile pentru dezvoltarea intelectuală corespunzătoare a copilului

- Se vor crea o serie de facilităţi educaţionale, adaptate nevoilor copilului.

- Stimularea dezvoltării intelectuale se începe în perioada de sugar şi se face, de regulă, de către părinţi, în special de către mamă. Dacă copilul are probleme cu dezvoltarea cognitivă şi cu dezvoltarea îndemânării, stimularea senzorială se va face de către specialist.

(Florin Iordăchescu, 1998, p. 199)

2. Dezvoltarea fizică

Prin creştere se înţeleg acumulările cantitative ale dimensiunilor corporale. Dezvoltarea şi maturaţia reprezintă noţiuni calitative referitoare la diferenţieri de structură, de compoziţie şi funcţie celu-lară, particulare fiecărui ţesut. Ritmul de creştere, dezvoltare şi maturaţie depinde de factori ereditari, hormonali şi de mediu.

- factori ereditari – influenţează ritmul de creştere şi valorile definitive ale parametrilor de creştere, conform programelor genetice.

- factori hormonali – între aceştia hormonul de creştere este indispensabil pentru reglarea creşterii scheletice, iar deficitul acestui hormon se exprimă prin încetinirea proceselor de creştere şi maturare, excesul determină accelerarea creşterii fără maturaţie (gigantismul).

- factorii de mediu – nutriţia – element esenţial în dezvoltarea procesului de creştere.

- factorii socio-economici influenţează creşterea organismului copilului prin modul de viaţă, obiceiuri elementare, tradiţii culturale în strânsă legătură cu factorii nutriţionali.

- factorii psihici şi emoţionali contribuie în mare măsură la confort prin ambianţa familială, climatul afectiv, calitatea relaţiilor dintre părinţi şi copii. Stress-ul psihic provocat de mediul ambiant nefavorabil influenţează negativ procesul de creştere.

În primul an, greutatea medie este de 9,5 kg, iar la 3 ani de 15 kg

Talia creşte de la 74 cm la 92 cm După vârsta de 1 an valoarea medie aproximativă a înălţimii în centimetri se poate afla din formula: vârsta (în ani)  6 + 77 (Nelson, 1983). La 3 ani ritmul de creştere este mai diminuat faţă de perioada anterioară. Segmentele corpului au ritmuri de creştere inegale, iar înfăţişarea generală a organismului se modifică. Raporturile segmentare dintre trunchi şi membre arată că membrele cresc mai rapid decât trunchiul până la pubertate după care se inversează ritmul de creştere.

Este important de ştiut că cifrele rezultate din măsurătorile para-metrilor antropometrici sunt confruntate cu valorile din standardele de referinţă care ţin seama de zona geografică, sex, vârstă şi mediul de provenienţă (rural/urban). În România aceste măsurători au fost elabo-rate de Institutul de Igienă Bucureşti, acestea sunt standarde de referinţă reflectând nivelul dezvoltării fizice la diferite grupe de vârstă.

Elementele de maturaţie sunt reprezentate de dezvoltarea relativă a masivului facial cu dispariţia treptată a aspectului particular al nou-născutului. În raport cu perimetrul toracic care la naştere este mai mic decât cel cranian, se constată o egalizare a celor două perimetre spre vârsta de 1 an, după care perimetrul cranian rămâne progresiv în urma celui toracic. Au loc osificări la nivelul craniului prin închiderea fontanelelor, coloanei vertebrale, a cutiei craniene, a membrelor, dentiţiei (Ferrier P.E., 1975 p. 55-73).

Se dezvoltă sistemul muscular şi a ligamentelor ceea ce va duce la o mai mare agilitate a corpului. Are loc progresia în ceea ce priveşte dezvoltarea creierului de la 980 gr. la 1an ajunge la 1,100 gr. la 3 ani. Activitatea corelată a diferitelor regiuni şi zone cerebrale se dezvoltă foarte mult, iar diferite reacţii înnăscute încep să se condiţioneze (la 2 ani şi jumătate apare controlul sfincteral).

3. Principalele achiziţii psihice ale perioadei

Perioada antepreşcolară se caracterizează prin trei achiziţii importante: mersul, reprezentarea şi limbajul. Dezvoltarea motricităţii trece din faza ei incipientă „de tatonare” în faza ei de adevărată expansiune. Copilul îşi dezvoltă capacităţile de la mersul şovăit la alergat, târât, căţărat, de la manevrarea imprecisă, la apucare, învârtire, desfacere. Acum este capabil să împingă, să tragă, să ridice, să spargă, să smulgă. Aceste achiziţii permit copilului un acces mai mare la mediul înconjurător, ba mai mult decât atât la stăpânirea şi modificarea lui.

Se perfecţionează mişcările mâinilor în rapiditate şi precizie (încă de la un an şi câteva luni copilul poate bea din cană, mâncând cu linguriţa). La doi ani este capabil să deschidă uşile, dulapurile, sertarele şi să culeagă obiecte mici între degete.

Dezvoltarea psihomotorie. Termenul de „psihomotricitate” este folosit pentru a exprima faptul că dezvoltarea motricităţii este legată de celelalte progrese în dezvoltarea intelectuală şi socioafectivă. Achiziţia mersului este o bună ilustrare a acestei interrelaţii. Posibili-tatea copilului de a se mişca conduce la experimentarea de noi senzaţii dezvoltând experienţa cognitivă. În acelaşi timp, prin exersarea mersului el dezvoltă o autonomie faţă de adult ceea ce înseamnă baza independenţei de mai târziu. Dezvoltarea psihomotorie este progra-mată genetic pentru fiecare specie, dar asta nu înseamnă că mediul nu intervine ca factor de modulare a celui genetic. De exemplu, un copil privat de îngrijire şi nestimulat va prezenta un retard important în achiziţiile sale. Dezvoltarea se derulează urmând câteva legi generale care permit înţelegerea mecanismelor dezvoltării. Acestea au fost descrise de Gesell şi ilustrează progresul maturizării nervoase cu efectele sale asupra controlului motricităţii.