Cultura organizației școlare

Introducere

Performanţele oricărei organizaţii depind, într-o mare măsură, de randamentul individual al membrilor săi. La rândul lor, performanţele individuale sunt influenţate de o serie dc factori, printre care se regăseşte şi cultura organizaţiei.

Pe plan mondial, preocupările pentru identificarea culturii organizaţiei, a locului şi rolului ei, succesul sau eşecul unei organizaţii sunt relativ recente. Ele au debutat în 1957, când Th. Szelnic a abordat firma ca pe un organism social.

Ca şi membrii unei familii, organizaţiile sunt diferite, deoarece personalitatea şi imaginea fiecăreia este creată, în primul rând, de membrii săi.

O dată cu identificarea şi studierea ei, cultura organizaţională a avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea unui nou mod de a concepe organizaţia, managementul acesteia şi, implicit, de a activa în mediul intra şi extraorganizaţional.

Şcoala este o ogranizaţie care dezvoltă o cultură bogată şi diversificată. Orice încercare de perfecţionare a activităţilor şcolare trebuie să pornească de la cunoaşterea culturii şcolii aşa cum se manifestă ea la nivelul managerilor, al profesorilor şi al elevilor.

O cultură organizaţională sănătoasă corelează pozitiv cu motivaţia superioară de învăţare a elevilor şi cu satisfacţia profesională a cadrelor didactice

Cultura organizației şcolare

Organizaţia şcolară reprezintă „unitatea de bază a sistemului de învăţământ care are drept funcţie principală formarea-dezvoltarea personalităţii elevului în cadrul unui proces de instruire specializat la nivelul unei activităţi didactice/educative cu obiective specifice

Cultura organizaţională a şcolii se referă la valorile, atitudinile,credinţele, normele, tradiţiile şi obiceiurile care s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate şcolară şi s-au transmis din generaţie în generaţie celor care fac să funcţioneze instituţia şcolară respectivă.

Cultura şcolii este foarte importantă prin faptul că participă la satisfacerea a două nevoi ale organizaţiei: adaptarea la mediul extern şi integrarea internă. Astfel, cultura organizaţiei şcolare prin sistemul de valori cultivat şi normele promulgate poate influenţa relaţiile cu mediul extern organizaţiei, comunitatea locală, Inspectoratul şcolar, de exemplu, dar şi procesul de integrare şi socializare a personalului său, profesori, elevi, poate legitima statusuri şi roluri, poate influenţa distribuţia puterii, sistemul de promovare, recompensare şi sancţionare. Rodul propriei istorii interne, cultura şcolii suferă adesea o serie de influenţe ale mediului social care au tangenţă cu instituţia şcolară şi care adesea îi condiţionează comportamentul şi activităţile desfăşurate.

O caracteristică a culturii organizaţiei şcolare este aceea că încurajează existenţa şi manifestarea subculturilor. Existenţa acestora constituie una din sursele de progres a instituţiei şcolare. Cele trei subspecii ale culturii şcolii- cultura managerială, cultura cadrelor didactice şi cultura elevilor se află într-un raport de interdependenţă, existenţa lor fiind condiţionată una de cealaltă, prezentând de asemenea şi o serie de elemente comune.

Oricărei instituţii, care are o anumită structură, îi corespunde o anumită organizaţie, care are o anumită cultură, exprimată prin ceva specific, definitoriu. Raportul libertate-autoritate este unul din aspectele care depind de specificul culturii manageriale, dincolo de

activităţile şi funcţiile manageriale. Un rol important îl joacă comunicarea managerială

si stilurile manageriale

Toate aceste elemente se intersectează într-un punct cu predispoziţiile, valorile, normele şi regulile ce definesc un anumit grup social, o anumită organizaţie.

Cultura reflectă un aspect al influenţei sociale, fiind o variabilă socială. Cultura reprezintă un adevărat “mod de viaţă” pentru membrii organizaţiei. Cultura devine evidentă atunci când este supusă schimbării sau când este comparată cu cea din alte organizaţii.

Cultura organizaţională reflectă multe din conţinuturile valorice ale modelelor culturale ale unei naţiuni, reprezentând un subsistem al culturii naţionale. Cultura naţională include modul de a gândi, educaţia, religia, procesele de formare a elitelor şi constituie un fond comun care determină credinţele, valorile, normele, simbolistica, perspectivele individuale şi concepţiile despre organizaţii. Cu toate că unele dintre metodele de cercetare ale culturii organizaţionale, împreună cu instrumentele metodologice au limitele lor, ele asigură un set de evidenţe empirice care ajută la diagnosticarea culturii organizaţionale.