Curiculum

Termenul de curriculum este consemnat pentru prima data in documentele universitatilor din Leiden (1582) si Glasgow (1633). Prima lucrare lexicografica in care apare este "The Oxford English Dictionary " (OED), iar intelesul care i se confera este cel de "curs obligatoriu de studiu sau de instruire, sustinut intr-o scoala sau o universitate".

In limba latina, termenul desemna fuga, alergare, cursa, intrecere, car de lupta (Cassell, "Latin-English Dictionary"). Metamorfozarea intelesului , din referent al faptului sportiv in semnificant al contextului educational, este plasata de cercetatorul american David Hamilton (1989) in torentul miscarilor ideologice si sociale din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XVI-lea, care au avut, printre rezultante, tendinta politicii educationale de standardizare a tematicii studiilor universitare. Acest fapt reflecta, in esenta, nevoia de control administrativ a statului si a reformei protestante. Planificarea si organizarea continuturilor educationale au inceput sa se obiectualizeze in documente care purtau numele de curriculum. Autorul mentioneaza ca functia initiala a curriculum-ului a fost aceea de instrument de eficientizare sociala, ulterior, prezenta sa fiind motivata atat "extern", cat si "intern", de o combinatie de "autoritate administrativa si pedagogica".

Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, conceptul de curriculum a fost folosit in general cu intelesul de "curs oficial, organizat intr-o scoala, colegiu, universitate, a carui parcurgere si absolvire asigura cursantului un grad superior de scolarizare; intregul corp de cursuri oferite intr-o institutie educationala sau intr-un departament al acestuia" (W e b s t e r , "New International Dictionary"). Astazi, insa, nici o definitie nu se bucura de o acceptare unanima. Termenul circula in literatura pedagogica cu o mare diversitate de acceptiuni.

In acceptiunea lui Glatthorn, curriculumul inseamna planul realizat pentru calauzirea procesului de invatamant in scoli, reprezentat de obicei in documente oficiale realizate la cateva nivele de generalitate, precum si implementarea acestui plan in clasa; aceste experinte au loc intr-un mediu de invatare care , de asemenea influenteaza ceea ce este invatat". Glatthorn a facut distinctia intre urmatoarele tipuri de curriculumuri:

a) curriculum recomandat: un document in care un comitet , un individ sau o institutie descrie ceea ce se crede a fi un curriculum util pentru o disciplina sau pentru anumita teme interdisciplinara. Ceea ce este esential in acest sens este ca asemenea publicatii nu au un "statut" oficial. Nici un corp guvernamental, minister, profesor sau editura pedagogica nu este obligata sa adere la recomandarile unui asemenea document;

b) curriculum scris sau mandatat: curriculum prescris oficial si care , prin urmare , are un statut formal. Acesta poate fi de asemenea o lista de obiective care trebuie atinsa, o programa pentru examene etc.

c) curriculum predat: materialul pe care profesorii il predau in realitate in clasa;

d) curriculum suport: manualele , orarele si echipamentul utilizat in timpul orelor, etc.

e) curriculum testat: curriculum acoperit de teste ori subiecte de examene;

f) curriculum invatat sau realizat: ceea ce elevii invata in realitate . Acesta nu este acelasi lucru cu ceea ce se masoara prin teste sau prin examene si poate avea un cadru mai larg decat curriculum testat .

In educatia formala si nonformala, toti indivizii experimenteaza de fapt mai multe categorii de curriculum:

(1) Core curriculum-ul sau educatia generala - desemneaza acea realitate care ofera o baza de cunostinte, abilitati si comportamente, obligatorii pentru toti cursantii, pe parcursul primelor stadii ale scolaritatii. In cadrul acesteia, nu este vizata specializarea in raport cu un domeniu particular de activitate. Durata educatiei generale variaza in sistemele de invatamant din fiecare tara, de la invatamantul primar, la cel secundar si chiar peste acest nivel. Continuturile educatiei generale cunosc un proces de extensiune, prin aditionarea si integrarea, pe langa ariile curriculare traditionale (limbi, stiinte si tehnologie, domenii social-umaniste, arte , educatie fizica), si a unor teme interdisciplinare din cadrul "noilor educatii" (demografica, ecologica, pentru comunicare, participare, economica etc). Educatia generala reprezinta fundamentul pe care aptitudinile speciale pot fi dezvoltate.

(2) Curriculum-ul specializat pe categorii de cunostinte si aptitudini - focalizat pe imbogatirea si aprofundarea competentelor, pe exersarea abilitatilor inalte, pe formarea comportamentelor specifice determinarii performantelor in domenii particulare.

(3) Curriculum-ul ascuns sau subliminal - deriva, ca experienta de invatare, din mediul psiho-social si cultural al clasei/scolii/universitatii. Climatul academic, personalitatea profesorilor, relatiile interpersonale, sistemul de recompensari si sanctionari sunt elemente importante ale mediului instructional, si ele influenteaza imaginea de sine, atitudinile fata de altii, sistemul propriu de valori etc. Evolutia proceselor afective este in mod special influentata si formata de climatul nestructurat si informal al vietii din amfiteatre.