Curriculum

Curriculum: delimitari conceptuale

Despre „curriculum educational“ (termen cu originea etimologica în latinescul „curriculum“=cursa, alergare, mers circular) începe sa se discute/dispute în stiintele pedagogice ale secolului XX (mai ales în literatura psihopedagogica anglo-saxona); în zona europeana intra foarte târziu termenul iar în pedagogia româneasca abia în ultimii zece ani. Conceptul de „curriculum“ – „definirea si analiza sa, ridica numeroase probleme de ordin teoretic si metodologic reflectate de altfel în literatura de specialitate si în practica educativa curenta“. (S. Cristea, 2000, p.74). Circula multiple sensuri, unele contradictorii; folosirea termenului a fost uneori gresita si/sau chiar abuziva. Nu vom detalia problemele terminologice (interesante dar prea complexe). Încercam sa oferim un „dictionar“ specific cât mai clar si mai ales, operational. Cei interesati de problematica controverselor conceptuale au la dispozitie o literatura de specialitate foarte bogata (I. Cerghit, I. Neacsu, I. Negret-Dobridor, I. O. Pânisoara, 2001; S. Cristea, 2000).

Curriculum reprezinta un „proiect educativ care defineste:

a) telurile, scopurile, obiectivele unei actiuni educative;

b) caile, mijloacele si activitatile folosite pentru a atinge aceste scopuri;

c) metodele si instrumentele pentru a evalua în ce masura

actiunea a dat roade“ (D`Hainaut, L., 1981, p.83).

El poate fi acceptat (într-o definitie „de lucru“) ca reprezentând „întreaga experienta de învatare-formare propusa de scoala prin activitati scolare si extrascolare. Aceasta experienta se realizeaza prin ansamblul functional al componentelor si tipurilor curriculare proiectate si aplicate în interdependenta“ (C. Cretu, 1998, p.105) Prin urmare, curriculum este „o conceptie privitoare la procesele de instruire si învatare, formularea obiectivelor si a scopurilor, stabilirea conditiilor de învatare, a mijloacelor, metodelor si a procedeelor de evaluare“ (H. Schaub, K. Zenke, 2001, p.54)

Aria curriculara include „domenii ale cunoasterii care ofera o viziune multi si/sau interdisciplinara asupra disciplinelor de studiu“ (M. Ionescu, I. Radu (coord.), 2001, p.103). Pe durata scolaritatii obligatorii si a liceului ariile curriculare ramân aceleasi dar ponderea lor pe cicluri/clase este variabila. Curriculum National Românesc este structurat pe sapte arii curriculare: „limba si comunicare“, „Matematica si stiinte ale naturii“, „Om si societate“, „Arte“, „Educatie fizica si sport“, „Tehnologii“, „Consiliere si orientare“.

Principiile care trebuie respectate când se construieste un curriculum (I. Negret-Dobridor ap. R. Wynn si C. de Young, J. L. Wynn, 2001) sunt:

a) principii cu privire la natura curriculumului:

- principiul orientarii filosofice (fundamentare pe filosofia educatiei consonanta/convergenta cu filosofia umanista/democratica);

- principiul individualizarii (fundamentare pe nevoile/ posibilitatile personale de formare ale celui care învata);