Dezvoltarea copilului de la 6-7 ani la 10-11 ani - a treia copilărie - dezvoltarea cognitivă, limbajul și citit-scrisul

. INTRODUCERE

Această perioadă este apreciată de unii autori sfârşitul copilăriei şi un început primar

al pubertăţii. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea şcolară şi de învăţare.

Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi

determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Paralele cu acest proces,

copilul face achiziţii importante – deprinderile de scris-citit, care devin condiţia şi

instrumentul însuşirii celorlalte achiziţii.

II . DEZVOLTAREA PROCESELOR COGNITIVE

Intrarea copilului în şcoală, contactul cu specificul activităţii şcolare creează condiţii noi, favorizante pentru dezvoltarea gândirii copilului determinând un proces important în cunoaşterea lumii înconjurătoare.

Copilul îşi însuşeşte pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunoştinţe, dezvoltându-şi concomitent modalităţi noi de înţelegere. Astfel se dezvoltă o serie de calităţi ale cunoaşterii cum ar fi: observarea atentă, atenţia, exprimarea în mod desfăşurat a ideilor, imaginaţia.

Dezvoltarea gândirii este condiţionată şi strâns legată de dezvoltarea limbajului, dar şi de dezvoltarea experienţei cognitive directe – senzaţii, percepţii, reprezentări.

Învăţarea sris-cititului este considerată deschizătoarea tuturor drumurilor elevului către informaţie şi cunoaştere.

Toate aceste achiziţii fac să se deosebească semnificativ elevul de 10-11 ani faţă de cel de 6-7 ani prin modul de gândire, exprimare, învăţare, limbaj, rezolvare de probleme.

Piaget susţine că între 7-11 ani copilul se află în perioada operaţiilor concrete.Aceasta înseamnă că el începe să înţeleagă principiile logicii atâta timp cât ele se referă la concretul obiectelor şi fenomenelor.

Înţelegerea numeroaselor fenomene din natură se realizează prin mijlocirea reprezentărilor. Fenomenele observate şi reprezentate devin mijlocul de explicare a unor

fenomene mai complicate,cum ar fi:dilatarea corpurilor, explicată prin diverse exemple din natură, devine punct de plecare în înţelegerea unor procese geologice – dezintegrarea rocilor sub acţiunea schimbărilor de temperatură.

Reprezentările au un rol foarte important în însuşirea noţiunii de număr – în activitatea

didactică folosindu-se reprezentări ale obiectelor, persoanelor, cum ar fi beţişoare, bile, păpuşi.

În însuşirea şi înţelegerea ştiinţelor naturii, biologie, anatomie, geografie, folosirea

reprezentărilor ocupă un loc important. Cu alte cuvinte, reprezentările devin tot mai variate şi pot fi treptat desprinse de obiecte, ceea ce îi dă copilului independenţa de a opera cu obiecte noi. În procesul învăţării, copilul operează frecvent cu scheme şi imagini ce facilitează transmiterea unor informaţii. Pe baza acestora se vor forma simbolurile şi conceptele. Văzută în acest fel, reprezentarea constituie veriga de legătură între concret şi abstract.

La această vârstă, copilul, aplicând regulile acestui tip de gândire, poate să desprindă trăsăturile caracteristici, definitorii ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor sau situaţiilor.

Legat de această caracteristică gândirea copilului şcolar capătă o calitate nouă – reciprocitatea.

În această perioadă copiii încep să clasifice, să includă obiectele după anumite însuşiri esenţiale în categorii şi clase (baza formării noţiunilor). Includerea în clase mai relevă şi ideea că un anumit obiect sau persoană pot aparţine cel mult unei clase.

Altă caracteristică a cogniţiei şcolarului mic o constituie posibilitatea creării de serii – aranjarea în serie a obiectelor în funcţie de mărime, grosime, culoare .

Strâns legat de dezvoltarea intelectuală şi implicate direct în activitatea de învăţare sunt memoria şi atenţia. Ele capătă noi dimensiuni la această vârstă. Se cunoaşte faptul că elevii cu probleme de concentrare a atenţiei au dificultăţi în activitatea de învăţare şi mai ales în fixarea şi reactualizarea cunoştinţelor.

În primii 6-7 ani ai vieţii, atenţia este definită ca expresie a orientării şi concentrării activităţii psihice. În general, copilul de 6-7 ani nu poate fi atent în cadrul unei activităţi mai mult de 25-30 minute. În momentul intrării în şcoală, atenţia este destul de bine dezvoltată (atenţia voluntară este mai puţin conturată). Stabilitatea şi durata atenţiei urmează să se dezvolte în următorii ani. Educarea atenţiei este inclusă în procesul instructiv-educativ prin stimularea interesului copilului pentru activităţile şcolare prin dezvoltarea dorinţei de a duce la bun sfârşit o activitate şi, în general, prin realizarea unei motivaţii pozitive faţă de întreaga activitate de învăţare.

Memoria se referă la fixarea informaţiilor şcolare, la modul cum elevul recunoaşte

şi reproduce oral sau scris ceea ce a fost memorat. Fixarea, recunoaşterea şi reproducerea

sunt legate direct de nivelul dezvoltării inteligenţei la copil. Tot ceea ce se fixează în memorie fără ca elevul să înţeleagă, să descopere cauzalitatea, se uită repede – semn al memoriei de scurtă durată.

Memoria şcolarului mic se sprijină pe concret, pe perceptibil. De aceea, folosirea

materialului didactic (ilustraţii, planşe) este foarte indicată. În acest mod se face o fixare

concret-senzorială care este fragmentată de detalii nesemnificative (legată de perioada

concretului în gândirea elevului mic). Copilul păstrează informaţiile care l-au impresionat

mai mult. Mai târziu, elevul îşi va organiza activitatea de memorare selectiv.

În opoziţie cu memorarea mecanică, imitativă, se dezvoltă caracterul logic al

memorării – elevul înţelegând ceea ce a memorat. Spre sfârşitul acestei perioade se dezvoltă exactitatea, promtitudinea şi rapiditatea reproducerii.

Se poate afirma că imaginaţia elevului mic devine mai complexă, mai bogată, se

bazează pe termeni şi împrejurări din ce în ce mai variate. Creşterea impresionabilităţii şi

sensibilităţii micului şcolar contribuie mult la dezvoltarea imaginaţiei reproductive.