Dezvoltarea Inteligenței Emoționale în Familie

Buna creştere a unui copil necesită ceva mai mult decât intelect. Aceasta atinge o dimensiune a personalităţii care a fost ignorată o mare perioadă de timp. Buna creştere a unui copil implică emoţii.

Dacă eşti conştient de emoţii şi poţi să manipulezi sentimente, poţi atrage mai mult succes şi fericire în familia ta şi în viaţa ta. Pentru părinţi, inteligenţa emoţională înseamnă să poată conştientiza sentimentele copilului, să se poată identifica prin trăire afectivă cu copilul, să fie capabili să-i aline şi ghideze. Pentru copii, care cel mai mult învaţă despre emoţii de la părinţii lor, inteligenţa emoţională include abilitatea de a-şi controla unele impulsuri, de a întârzia plăcerea, de a se automotiva, de a înţelege aluziile altor oameni, de a face faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii.

Daniel Goleman, autorul cărţii intitulate “Inteligenţa emoţională”, spune că în sânul familiei primim primele lecţii despre emoţii. Înăuntrul acestui cazan de intimidate invăţăm despre propriile sentimente şi despre reacţia celorlalţi la sentimentele noastre. Învăţăm cum să privim sentimentele şi cum putem reacţiona, cum să citim şi sa exprimăm speranţe şi temeri. Această şcolire emoţională nu operează doar prin ceea ce părinţii le spun direct copiiilor, ci si prin modelele pe care aceştia le reprezintă atunci când au de a face cu propriile sentimente sau cu sentimentele dintre soţ şi soţie. Unii părinţi sunt profesori talentaţi în zona emoţională, alţii lasă de dorit.

Care sunt comportamentele parentale corespunzătoare? Există două categorii de părinţi: cei care îşi ghidează copiii pe tărâmul emoţiilor, şi cei care nu fac asta. Aceia care se implică în sentimentele copiilor, îşi învaţă copiii strategii de a face faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii. Ei nu obiectează la manifestările de furie, tristeţe sau frică ale copilului, dar nici nu le ignoră. Aceştia acceptă emoţiile negative ca făcând parte din viaţă, şi se folosesc de momentele emoţionale pentru a-şi învăţa copiii nişte lecţii de viaţă importante, şi pentru a se apropia de copiii lor. Tot acest proces se desfăşoară în cinci paşi de bază. Părintele:

1. devine conştient de emoţia copilului

2. recunoaşte în emoţia respectivă o oportunitate pentru apropierea de copil şi pentru a extrage nişte învăţăminte

3. ascultă cu empatie şi aprobă sentimentele copilului

4. ajută copilul să-şi găsească cuvintele potrivite pentru a categorisi ceea ce simte

5. sprijină procesul de rezolvare a problemei

Care este diferenţa dintre copiii antrenaţi emoţional de părinţi si ceilalţi copii? Copiii antrenaţi emoţional de părinţii lor par a fi mai sănătoşi fizic şi a avea rezultate şcolare mai bune decât copiii care nu sunt ghidaţi de părinţi. Se înţeleg mai bine cu prietenii lor, au mai puţine probleme de comportament şi sunt mai puţin înclinaţi spre acte de violenţă. Experimentează mai rar sentimente negative şi mai des sentimente pozitive. Pe scurt, sunt mai sănătoşi din punct de vedere emoţional.

Când mamele şi taţii folosesc un stil parental care antrenează copilul emoţional, copilul devine mai deschis, mai optimist. El simte şi tristeţe, supărare sau frică în anumite situaţii mai dificile, dar se liniştesc singuri mai uşor, ies din starea de