Educabilitatea - factorii devenirii ființei umane

1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definta drept :

- „capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate."

- „ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor înnascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica."

- „capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia de ea, în forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.”

Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o însusire specifica fiintei umane. În acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta in el posibilitatea dea fi altul decât este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.

Progresele înregistrate în domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, în cel de fiinta sociala:

- ereditatea,

- mediul,

- educatia.

Deosebirea dintre specialisti a constat în acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENTA, MECANISME, LIMITE

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gândire pedagogica, având drept criteriu de departajare accentuarea pâna la absolutizare a rolului unui factor în detrimentul altuia în formarea personalitatii omului.

În functie de orientarea lor, au aparut :

-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste

Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o a treia orientare :

-teoria dublei determinari

2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei umane, avându-si originile în cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu considera ca principala limita a acestei teorii este descosiderarea factorilor de mediu si educatie în devenirea fiintei umane.

Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele.

1.2. Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o încredere absoluta în puterea si valoarea factorilor socio-educationali :

- mediul,

- educatia.

Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinând domeniului biologiei:

- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.