Educația informală

Educatia informala

Din punct de vedere etimologic, denumirea termenului de educatie informala provine din limba latina, “informis/informalis” fiind preluat cu sensul de “spontan”, “neasteptat”. Ca urmare prin educatie informala întelegem educatia realizata spontan.

Din punct de vedere conceptual, educatia infor-mala include ansamblul influentelor cotidiene, spontane, eterogene, incidentale, voluminoase – sub aspect cantitativ – care nu îsi propun în mod deliberat atingerea unor teluri pedagogice, dar au efecte educative, ocupând cea mai mare pondere de timp din viata individului. Aceste influente spontane, incidentale nu sunt selectate, prelucrate si organizate din punct de vedere pedagogic.

Prin miile de contacte spontane si influente cotidiene educatia informala ofera individului ocazia de a adopta anumite atitudini, de a exterioriza anumite comportamente si de a interioriza anumite valori, conturându-se astfel profilul sau psihosocial. Pe aceasta cale, orice personalitate (elev, student etc.) îsi completeaza informatiile achizitionate prin intermediul celorlalte forme de educatie. Aceste influente pot fi concordante unele cu altele sau în dezacord, sarcina de a le orienta si directiona revenindu-i în principal educatiei formale.

Trasaturile caracteristice educatiei informale sunt determinate de multitudinea influentelor derulate de regula, în afara unui cadru institutionalizat, provenite din micromediul social de viata al individului, privite ca membru al familiei, al grupului de prieteni, al colectivului de munca, al cartierului, al satului sau orasului în care locuieste, etc. “În ultima analiza si cartierul si strada educa; magazinele cu vitrinele lor, si metroul fac educatie.” (Ioan Cerghit, 1988, p. 29). Cu cât aceste influente cunosc o dezvoltare si culturalizare la standarde înalte, cu atât creste si valoarea lor ca factori educativi spontani, având astfel rol în dezvolarea personalitatii umane.

Un exemplu de educatie informala este atunci când copiii mici învata sa vorbeasca. Ei deprind acest lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si încurajând vorbirea corecta. La fel se întâmpla atunci când parintele sau educatorul analizeaza împreuna cu copii experientele zilnice petrecute în viata acestuia (discutii cu parintii/educatorii despre ce s-a întâmplat la scoala în ziua respectiva care se soldeaza cu aprecieri, interpretari, învataminte si concluzii educative).

Avantajele educatiei informale pot fi sesizate în plan didactic.

Învatarea de tip informal este o învatare cu caracter pluridisciplinar, informatiile provenind din variate domenii, completându-le pe cele achizitionate prin intermediul celorlalte forme de educatie. Aceasta situatie îi confera individului posibilitatea de a interioriza si exterioriza atitudini, comportamente, sentimente etc.

Dezavantajele educatiei informale sunt inerente în conditiile inexistentei unei actiuni pedagogice, institutionalizate si organizate sistematic la nivel structural si functional. De aceea educatia informala are o functie formativa redusa. Putine informatii devin cunostinte. De multe ori prin intermediul influentelor incidentale individul are acces la informatii care pot veni în contradictie cu scopurile educatiei formale si nonformale. Pe de alta parte, “educatia formala ramâne în limitele unor sfere de influente care, prin largirea lor, devin tot mai aleatorii în lipsa unor scopuri si efecte pedagogice directe, specifice actiunii educationale de tip formal sau nonformal.” (Sorin Cristea, 2002, p. 114)

În tarile dezvoltate se manifesta tendinta institutionalizarii educatiei informale în cadrul organizatiilor de tineret si comunitare. În acest sens, specialistii (de multe ori voluntari), încurajeaza oamenii sa se gândeasca la propriile experiente si situatii de viata si sa discute despre acestea cu ceilalti membrii prezenti (vezi întrunirile si cluburile pentru dezalcolizare si dezintoxicare, si cam-paniile împotriva SIDA, etc.)

Educatori informali pot fi atât parintii cât si prietenii, rudele etc., factori implicati într-un proces care se deruleaza continuu în sensul sprijinirii individului sa învete si sa se descurce în viata. La rândul nostru, fiecare dintre noi este un educator informal pentru cei din jurul sau si pentru sine. Facem acest lucru uneori în mod intentionat, alteori intuitiv.

Se vorbeste tot mai mult astazi despre educatorul informal care este preocupat de deschiderea scolii catre comunitate, si de îmbunatatirea relatiilor dintre scoala si familie.

El lucreaza împreuna cu membrii comunitatii în proiectarea si realizarea programelor finantate de scoala si cu staful educational în dezvoltarea de noi oportunitati socioeducative menite sa contribuie la dezvoltarea personalitatii umane; discuta cu parintii în scopul ajutarii acestora în activitatile lor cu copii. În strainatate exista astfel de educatori informali angajati de catre comunitatea locala sau de catre biserica sa se ocupe de problemele tinerilor, ale familiei, ale comunitatii în general, sustinatori ai unor campanii educationale sau de strângere de fonduri în scopuri umanitare.