Educația nonformală - Componentă de bază a procesului educațional

Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ.

Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importantă educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculara, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

Într-o societate determinată istoric, sistemul de educaţie se materializează printr-o educaţie de tip formal, nonformal sau informal, incluzând toate dimensiunile (intelectuale, morale, estetice, tehnologice, fizice) implicate în cadrul acţiunilor educaţionale organizate, structurate şi planificate sau în contextul influenţelor incidentale de tip pedagogic provenite din câmpul psihosocial.

a) Educaţia formalăCoombs în 1973 a definit-o c: “ sistemul educaţional structurat ierarhic şi gradat chronologic, pornind de la şcoală primară şi până la universitate, care include pe lângă studiile academice şi o varietate de programe de specializare şi instituţii de pregătire profesională şi tehnică cu activitate full-time ‘’ Această formă de educaţie cuprinde totalitatea activităţilor şi a acţiunilor pedagogice desfăşurate şi proiectate instituţional ( în grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, centre de perfecţionare etc.), în cadrul sistemului de învăţământ în mod planificat şi organizat. Se realizează ’’ în cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate în timp şi spaţiu : planuri, programe, manuale, cursuri etc’’. ( Cristea 2002,ap Oprea,2003)

b) Educaţia nonformală Această formă de educaţie a fost definită că : „ orice activitate educaţională, intenţionată şi sistematică, desfăşurată de obicei în afară şcolii tradiţionale, al cărei conţinut este adaptat nevoi individului şi situaţiilor speciale, în scopul maximizării învăţării şi cunoaşterii şi minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal ( stresul notarii în catalog, disciplină impusă, efectuarea temelor etc.) (Kleis, 1973) Educaţia nonformală cuprinde ansamblul activităţilor şi acţiunilor care se realizează într- un cadru instituţionalizat , constituindu-se că „ o punte între cunostiintele asimilate în timpul lecţiilor şi informaţiile acumulate nonformal” ( Văideanu, 1998, ap Oprea,1999) Relaţia dintre educaţia formală şi educaţia nonformală este de complementaritate sub raportul conţinutului, al formelor de organizare şi de realizare.

c) Educaţia informală Este formă educaţiei care se referă la exeperimentele zilnice care nu sunt planificate sau organizate şi care conduc către o învăţare informală. Este procesul care se întinde pe toată durata vieţii, prin care individul dobândeşte informaţii îşi formează priceperi şi deprinderi, îşi structurează convingerile şi atitudinile se dezvoltă prin intermediul experienţelor cotidiene. Acest tip de educaţie nu îşi propune realizarea unor obiective pedagogice, însă prin influntele sale exercitate continuu poate avea efecte educative deosebire, atât pozitive cât şi negative. Acest tip de educaţie nu îşi propune realizarea unor obiective pedagogice, însă prin influntele sale exercitate continuu poate avea efecte educative deosebire, atât pozitive cât şi negative.

Pedagogia studiază problema formării şi perfecţionării personalităţii umane prin activitatea educativă, acţionând asupra individualităţii umane pentru a o modifică că personalitate ( Albli, 1987; Barbă, 1991; Anucuta, 1997). Formarea personalităţii elevilor trebuie să constituie o preocupare principala a factorilor educaţionali , prin modelarea întregii activităţi psihice a elevilor şi a conduitei acestora după relaţiile sociale şi după cerinţele vieţii sociale ( Chiriţă, 1977). Educaţia nonformală alături de educaţia formală şi educaţia informală reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane. Pentru a deveni o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi informală.

1. Definirea educaţiei nonformale

Educaţia nonformală a fost definită de către J. Kleis (1973) drept “orice activitate educaţională, intenţionată şi sistematică, desfăşurată de obicei în afară şcolii tradiţionale, al cărei conţinut este adaptat nevoilor individului şi situaţiilor speciale, în scopul maximalizării învăţării şi cunoaşterii şi al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul notarii în catalog, disciplină impusă, efectuarea temelor)”.