Eseu - comunicarea organizațională

1.Memoriu Justificativ:

O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă, ce afectează direct şi imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, viaţa indivizilor, a colectivelor şi a societăţii în ansamblu, este problema comunicării.

Caracteristică specific umană, comunicarea este liantul indivizilor dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a omogenizării sub aspect psihosocial, asigurând funcţionarea normală a colectivului, indiferent de mărimea şi natura sa.

Comunicarea se află, fără îndoială, în topul primelor cinci probleme cu care se confruntă orice manager, deoarece comunicarea reprezintă unul din principalele sale motive de îngrijorare.

Oamenii declară adesea că nu comunică unii cu alţii. Motivul este că ei nu au făcut apel la un proces colaborativ, de cooperare – ei nu au căzut de acord asupra schemelor de comunicare, nu au adoptat împreună decizii, au dat vina unii pe alţii în cazul eşecurilor şi s-au evitat unii pe alţii cât au putut de mult. Prin urmare, lipsa de comunicare este adesea un simptom al altor probleme. Abilităţile de comunicare nu numai că sunt importante, dar nevoia pentru ele este universală. Oricine are nevoie să comunice în mod eficient cu ceilalţi. Apar aproape inevitabil in cadrul grupului diverse conflicte, tensiuni, lupte pentru putere sau suprematie, uneori unii membrii manifesta lipsa de interes pentru indeplinirea obiectivelor grupului, altii au lipsa de initiativa, etc. Toate grupurile pun presiuni asupra membrilor pentru a-i determina sa se conformeze regulilor grupului. Cu alte cuvinte apar „tensiuni” care trebuie echilibrate. Eficienta liderului depinde de masura in care acesta le poate influenta. Acesta le influenteaza prin comunicare. Nu exista alt mijloc care sa determine schimbarea atitudinii, comportamentului, rezultatelor unei persoane sau unui grup.

Din aceste considerente in momentul in care se utilizeaza expresii cum ar fi: „avem probleme de comunicare in organizatie”, „trebuie sa imbunatatim comunicarea organizationala” sau „obiectivul este cresterea comunicarii interdepartamentale” , se creeaza involuntar mai degraba o divergenta a intelegerii naturii problemelor si implicit a scopurilor si intentiilor de optimizare. Se creeaza astfel o perceptie mai clara a conceptului de comunicare, de proces dinamic, usor identificabil intre doua entitati definite, proces ce poate fi proiectat si coordonat si unde este mai usor de stabilit calitatea si frecventa dezirabila a feed-back-urilor.

Aristotel(in Dyonisos din Halicarnas) spunea ca oamenii care comunica bine sunt superiori celorlalti „in aceeasi masura in care cei vii sunt superiori celor morti”.

2. Introducere

Comunicarea reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii unui manager. Sursa majorităţii problemelor de comunicare o constituie diferenţa dintre conţinutul mesajului sau impactul pe care managerul intenţionează să-l transmită şi modul în care ceilalţi membri ai organizaţiei recepţionează mesajul.

Intr-o organizatie putem vorbi si de o etica a comunicarii ( sa nu minti, sa nu vinzi un produs prost, sa nu divulgi secrete, etc.) Asadar intelegem comunicarea ca fiind o practica sociala, punctul central in viata culturilor, integrata in cultura respectiva, subiectiva, selectiva, variabila, imprevizibila.

Tipurile de organizatii sunt foarte diferite, iar grupurile umane din cadrul acestora sunt de foarte multe ori eterogene. Totusi singura modalitate de a solutiona problemele aparute in cadrul unei organizatii este comunicarea. Iata de ce spunem: comunicarea este inevitabila. Uzam de aceasta in aproape oricare moment al vietii noastre personale, sociale si profesionale.

In practica manageriala curenta se observa urmatorul fenomen:

- cand se vorbeste de comunicare organizationala fiecare persoana din organizatie va intelege altceva, avand o alta perceptie (personala si subiectiva) asupra a ceea ce inseamna acest lucru.

- este greu de definit vreo problema in cadrul unei organizatii care sa nu aiba la baza deficiente in comunicarea organizationala sau in care deficientele de comunicare sa nu fie un factor agravant!

Comunicarea organizationala este diciplina care se ocupa cu studiul proceselor de comunicare in cadrul contextului organizational.

Totusi chiar in context organizational termenul nu este folosit in sens de „disciplina” ci se face referire la una sau mai multe din urmatoarele clase:

- comunicarea interpersonala directa sau mediata dintre membrii organizatiei: angajati, manageri, specialisti, colaboratori;

- comunicarea dintre structuri organizationale: intre departamente, divizii, filiale, directii, compartimente;

- maniera prin care organizatia abstractizata comunica prin transmitere de semnificatii catre proprii angajati, catre clienti si catre alte organizatii: prin politici de personal, marketing intern, publicitate, comunicare publica, politici de piata;

Una dintre cele mai potrivite căi prin care managerul poate deveni mai eficient este să afle ce impact au acţiunile şi cuvintele lor asupra celor din jurul său. Cheia pentru a cunoaşte impactul mesajului asupra celorlalţi rezidă în provocarea unei reacţii din partea lor, feed-back-ul., ceea ce implică un risc. În relaţiile personale, oamenii sunt din ce în ce mai deschişi faţă de ceilalţi pe măsură ce capătă mai multă încredere unii în alţii. În context organizaţional, lucrurile se schimbă datorită, pe de o parte, faptului că managerul deţine puterea, iar pe de altă parte, faptului că informaţiile sunt distorsionate la trecerea lor prin canalele informale de comunicare. Există metode de dezvoltare a unei strategii comunicaţionale eficiente care le facilitează managerilor asigurarea receptării corecte a mesajelor lor, ca şi metode de obţinere a feed-back-ului necesar.