Evaluarea în procesul de învățământ

Evaluarea reprezintă activitatea prin care profesorul verifică pregătirea elevilor și o apreciază prin note, „barometrul” prin care este indicată în orice moment starea pregătirii școlarilor, succesele și eșecurile, nivelul performanțelor în raport cu cele proiectate prin curriculum.

Steliana Toma definește evaluarea ca fiind un proces de măsurare și apreciere a valorii rezultatelor sistemului de învățământ sau a unei părți a acestuia, a eficienței resurselor, condițiilor, strategiilor folosite prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării unei decizii de îmbunătățire și perfecționare.

Pentru înțelegerea adecvată a naturii evaluării este necesară relevarea principalelor caracteristici. Evaluarea este o acțiune de cunoaștere (specifică) a unor fenomene sub raportul însușirilor acestora, a stării și funcționalității unui sistem, a rezultatelor unei activități. Prin urmare, obiectul ei poate fi un fenomen, o persoană (elev, profesor), o activitate sau rezultatele acesteia, o instituție, sistemul școlar în ansamblu etc. Actul evaluativ vizează ameliorarea stării fenomenelor evaluate, fiind realizat în perspectiva luării unor decizii în acest sens.

În legătură cu funcția de ameliorare a fenomenului supus măsurării, evaluarea comportă un proces de colectare a datelor necesare funda mentării deciziilor ce urmează să fie adoptate în scopul îmbunătățirii rezultatelor și a activității considerate. Problema nu constă în a hotărî dacă este util ori nu să se evalueze, ci în a stabili pentru ce fel de decizii trebuie realizată o evaluare. Din aceasta decurge cerința de a se asigura concordanța deplină între decizia care urmează să fie adoptată și datele furnizate de acțiunile evaluative. De aceea, orice demers evaluativ face necesar să fie precizat:

- ce urmează să fie evaluat (obiectul evaluării)

- natura și obiectul deciziei avute în vedere

- tipul de date ce trebuie obținute

În sens larg, evaluarea este acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informați privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii, standarde și prin care este influențată evoluția sistemului.

O direcție de dezvoltare a evaluării, promovată începând cu anii ’70, o reprezintă extinderea acesteia asupra activității, condițiilor, factorilor și proceselor de care depind rezultatele obținute la un moment dat.

Această orientare este stimulată de noi dezvoltări ale teoriei curriculumului școlar și

teoriei instruirii. Depășind concepția tradițională potrivit căreia nivelul rezultatelor activității școlare este dependent de competența și calitatea prestațiilor realizatorului acesteia, s-a ajuns la înțelegerea faptului că eficacitatea activității școlare, poate fi evaluată pertinent numai dacă sunt evaluate toate componentele activității (condiții interne/externe, resursele de care dispune, starea și funcționalitatea facto rilor participanți - umani, naturali, procesuali, prin urmare activitatea în între gul ei, ca unitate a acestor elemente componente.

Rezultatele școlare nu pot fi cunoscute, dar mai ales interpretate, apreciate și explicate decât în strânsă legătură cu evaluarea activității care le-a produs.

În același timp, s-a ajuns la înțelegerea rolului complex pe care evaluarea îl are în activitatea școlară, în relație cu procesele principale ale acesteia - predarea și învățarea - și implicit cu factorii umani pe care aceste procese îi reprezintă.

Funcțiile evaluării au o semnificație socială și pedagogică.