Evoluția Jocului pentru Preșcolari

Asupra importanţei şi necesităţii jocului în viaţa copilului pedagogii şi psihologii au fost în unanimitate de acord. Deosebirile dintre aceştia au început însă de la fundamentarea şi explicarea psihologică a jocului. Astfel, unii l-au considerat o activitate instructivă( St.Hall), alţii, ca un mijloc de a consuma surplusul de energie (Spence, Shiller), iar alţii ca un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de adult.( K.Gross).

„Vârsta preşcolară reprezintă un punct nodal în evoluţia jocului datorită locului şi ponderii pe care îl are în această perioadă din viaţa copilului. Nu numai că jocul colorează intens întreaga viaţă a copilului, dar prin intermediul lui este posibilă realizarea pro¬gresului necesar pentru intrarea copilului într-un nou stadiu de dezvoltare. În consecinţă, jocul atinge la vîrsta preşcolară un ni¬vel superior de dezvoltare şi în acelaşi timp devine mai mult ca oricînd o condiţie importantă pentru evoluţia ulterioară a copi¬lului.” Pe drept cuvînt se poate afirma că un copil care din diverse motive a fost lipsit de joc, rămîne pentru viaţă cu o puternică carenţă în structura personalităţii sale, chiar dacă se asigură o anumită compensaţie în educaţia lui prin alte forme de activitate.

„Acolo unde sînt create condiţii normale de dezvoltare, jocul pătrunde în întreaga viaţă a copilului, influenţînd şi subordonînd celelalte activităţi (munca şi învăţătura), interese şi preocupări. Ceea ce caracterizează copiii la vîrsta preşcolară în această pri¬vinţă este caracterul tot mai iradiant al jocului în întreaga lor ac¬tivitate pînă pe la 5 ani, tendinţa de a transforma totul în joc, de a subordona jocului toate celelalte acţiuni de viaţă, inclusiv cele cu caracter strict personal ca spălatul, îmbrăcatul, mâncatul.” După cum arată pe bună dreptate cunoscutul psihologul A.N. Leontiev, jocul devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului copilului, în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă su¬perioară de dezvoltare.

Controlul jocurilor copiilor mici este necesar atît în familie cât şi în creşă. Acest control, dublat de îndrumarea şi organizarea lui discretă, are funcţii diferite pe măsură ce creşte copilul. Subetapele primei copilării sau a micii copilării cuprind, după cum am văzut, succesive şi profunde schimbări şi maturizări ale conduitei şi implicit ale conduitei de joc.

Supravegherea este necesară pentru a lărgi varietatea jocurilor şi a sugera introduceri de motive noi în joc, pentru aplanarea mi¬cilor conflicte ce pot să se ivească în jurul jucăriei, pentru a pune discret la dispoziţia copiilor materiale felurite ce le pot îmbogăţi conţinutul jocului. In genere, prezenţa adultului este necesară pentru organizarea de jocuri în care să fie antrenaţi cât mai mulţi copii.

În joc, ca moment de viaţă şi de cunoaştere, ca în orice fel de act de educaţie exercitat asupra copiilor sub 3 ani, trebuie să acordăm atenţie lucrurilor mărunte 173 deoarece este mai uşor să înveţi un copil mic decât să-1 schimbi la o vârstă mai mare.

Spre 5 ani copilul începe să facă distincţia între joc şi celelalte forme de activitate, muncă, învăţătură. Aspectul iradiant al jocu¬lui de la vîrsta preşcolară mică se modifică în sensul că preşcola¬rul mare delimitează clar jocul de alte ocupaţii. După 6 ani, deşi jocul îşi menţine o pondere mare faţă de celelalte activităţi, tim¬pul afectat acestuia ca şi preferinţele faţă de el se modifică ast¬fel încât converg spre joc din ce în ce mai multe elemente ocupaţionale complexe şi chiar mai mult, jocul este precedat şi condiţio¬nat de amenajarea, procurarea, improvizarea şi confecţionarea de jucării, de pregătirea terenului sau locului de joc.

Această preocu¬pare de optimizare a condiţiilor de joc invadează tematica şi con¬ţinutul jocurilor. Apar astfel adiacent jocului aspecte din conduita de muncă a adulţilor, pe care copiii reuşesc s-o pătrundă din ce în ce mai bine.” Vârsta preşcolară reprezintă un moment de evoluţie psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-1 apropie de alte feluri de activitate.” În acelaşi timp jocul se distanţează şi mai mult de acestea, intrînd în cele mai variate relaţii cu celelalte feluri de activităţi de la supraordonare sau subordonare până la diferenţierea şi delimitarea netă faţă de ele. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experienţă despre lume şi viaţă a copilu¬lui, acesta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesi¬bilă. Această inserţie pregăteşte parcă încorporarea condensată a tot felul de conduite umane.