Fundamentele Psihopedagogiei Speciale

PORTOFOLIU

Cerinţele educative speciale se referă la cerinţe în plan educativ a unor persoane, cerinţe ce sunt consecutive unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, fizică, psihomotorie, fiziologice, sau ca urmare a unor condiţii psihoafective, socioeconomice, care plasează persona într-o situaţie de dificultate în raport cu cei din jur, situaţie ce nu îi permite valorificarea în condiţii normale a potenţialului de care dispune.

Cunoscutul profesor psihopedagog Emil Verzea afirma că „psihopedagogia specială se ocupă de studiul particularităţilor psihice a persoanei cu handicap, de instruirea şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea psihică, de modalităţile corectiv - recuperative pentru valorificarea potenţialului uman existent şi formarea personalităţii lor în vederea integrării socio-profesionale”.

În perioada 2007 – 2011 în clasa pe care am coordonat-o am primit-o pe eleva P.A. având tetrapareză spastică. Primul imbold a fost să mă retrag cu o scuză plauzibilă, dar fiind mamă de doi copii şi văzând părinţii cu rugăminţi nespuse în priviri, m-am răzgândit. De felul meu sunt o luptătoare, nimic nu am câştigat, totul a fost cu multă suferinţă şi am fost mişcată de lupta acelor părinţi şi de speranţa pe care mi-o adresau mie pentru o educaţie normală. În urma obervaţiei libere şi sistematice şi în urma testelor iniţiale am observat neputinţa deplasării individuale, greutate în prinderea şi manevrarea instrumentelor de lucru, dificultăţi de pronuncţie, un uşor strabism şi o greutate în vorbire şi în formularea răspunsurilor. În afara deficienţelor observate am simţit la ea o teamă şi o frică de a nu fi capabilă să răspundă cerinţelor şcolare. Cu toate acestea, am continuat.

ANALIZA SWOT

S - Puncte tari – deschiderea părinţilor şi colaborarea cu şcoala, întrajutorarea elevei, activităţi de recuperare (gimnastică medicală zilnică), supravegherea şi tratamentul medicamentos.

W - Puncte slabe – neobişnuinţa elevei cu efort intelectual prelungit, lipsa de abilităţi minime necesare desfăşurării programului de şcoală, imobilizarea pe scaun pe tot parcursul orelor de curs.

O - Oportunităţile – dorinţa elevei de a fi într-o clasă normală (grădiniţa făcând-o într-o grădiniţă specială), iubirea părinţilor şi dorinţa de a-i face mândri de ea, bunătatea şi candoarea unui copil greu încercat.

T - Temerile (ameninţările) – reticenţa elevilor şi a părinţilor faţă de copiii cu probleme, schimbările ce vor surveni pe parcursul anului şcolar (schimbarea locaţiei clasei, evacuarea clasei).

Didactica contemporană care a coborât cadrul didactic de pe „piedestalul intangibil” în mijlocul elevilor prin reforme implementate în beneficiul copiilor. Acest lucru l-am apreciat de-a lungul timpului. Am învăţat şi am aplicat acest lucru în practică: elevul fiind o individualitate de care trebuie să ţinem seamă în procesul de educaţie pentru a obţine rezultate pozitive în actul educaţional. Activităţile propuse le-am căutat să fie cât mai atractive, iar atmosfera din clasă a fost una caldă, apropiată de elevi. Comportamentul şi răspunsurile lor le-am recompensat cu buline, floricele, steluţe, chipuri vesele sau triste uneori afişate pe panouri sau înmânate elevilor. Opţionalul l-am ales împreună cu părinţii explicându-le utilitatea lui şi împărtăşindu-le din experianţa mea de-a lungul anilor cu alte generaţii de elevi – „Cum să fiu politicos?”. Jocul de rol folosindu-mi la însuşirea unei adresări corecte, civilizate dar şi la integrarea elevei în viaţa clasei. Urmăream civilizaţia comunicării, dar şi corectitudinea mesajelor formulate.

Plăcut surprinsă am fost spre sfârşitul clasei I când printr-un joc „Avionul fermecat” în care elevii scriau un gând sau un mesaj pentru un coleg din clasă fără să-l anunţe, plia hârtia sub forma unui avion şi-l aruncau spre colegul dorit, apoi elevii culegeau un avion şi pe rând citeau mesajul primit. Aşa am aflat nu numai că o acceptau pe colega lor, dar foarte mulţi îşi doreau ca ea să poată merge ca să se joace împreună. Multe mesaje îi erau adresate şi ca o încurajare că va reuşi să-şi învingă boala sa.

Am folosit jocul didactic pentru a-i obişnui să ţină seama de punctul de vedere al colegilor să iasă din egocentrismul său şi să relaţioneze în bune condiţii, pentru că jocul este o activitate de grup. Prin joc am urmărit să dezvolt spiritul de întrajutorare şi să formez deprinderi practice elementare de muncă organizată. Eleva a dat dovadă de multă putere pe parcursul celor 4 ani de şcoală primară, dorind să fie la fel cu ceilalţi şi în diferite momente întrecându-i chiar.

A pornit de la momentul în care deabia ţinea pensula în mână, culorile îi erau puse sau amestecate de către colega ei sau de către mine pe planşetă şi a ajuns să îşi pregătească singură culorile şi să realizeze lucrări de o sensibilitate rară cu care o obţinut numeroase premii la diferite concursuri şcolare.

Sunt mândră că după 4 ani de şcoală am reuşit să formez un colectiv de elevi ca o familie, care se ajută, se respectă şi chiar se iubesc între ei, iar eleva mea este integrată şi se comportă ca o colegă oarecare cu toate că nici acum nu merge singură, dar în activitatea şcolară este ca oricare elev din clasă, dacă nu mai conştiincioasă decât majoritatea colegilor ei.