Instrumente și Forme de Evaluare

Omul prin natura sa psihologica are nevoie permanenta de a se autoevalua sau de a fi evaluat prin diferite mijloace. Principalul efect al acestei nevoi permanente de evaluare este de natura motivationala si are ca efect analiza persoanei in cauza fata de acel punct tinta de dinainte stabilit. El urmand ca apoi comparand rezultatele sale cu cele asteptate sa se motiveze in caz ca acestea sunt slabe, dorind ceva mai bun , insa si in caz contrar in cazul in care el le-ar depasit, el totusi vrea in permanenta sa se autodepaseasca .

1. Definitie

Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat întregului proces de învăţământ, care urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite,ca şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic

Metodele de evaluare sunt acele moduri sistemice de cercetare, cunoastere si verificare a unor rezultate, calitative sau cantitative in diverse actiuni sau lucrari.

2. Ce trebuie să conţină o metodă eficientă de evaluare? Trăsături

Evaluarea realizată în interiorul sistemului educaţional generează anumite informaţii care au funcţie reglatoare pentru creşterea eficienţei instruirii. Evaluarea, conform lui Ioan Nicola se poate concepe la două niveluri: evaluarea economică ce vizează eficienţa sitemului de învăţământ prin raportul dintre resursele materiale şi financiare investite de societate şi rezultatele învâţământului materializate în competenţe, şi evaluarea pedagogică unde eficienţa învăţământului este dată de raportul dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. Există foarte multe ipostaze ale evaluării dar cel mai important este de raportat adecvarea obiectivelor şcolare la valorile şi cerinţele sociale, concordanţa dintre curriculum şi tendinţele generale existente în societate pe toate planurile, relaţia dintre conţinutul educaţiei şi scopurile instruirii sau între conţinut şi posibilităţile elevilor şi în final chiar evaluarea eficienţei evaluării.

Procesul de predare-învăţare-evaluare poate fi descris în patru paşi astfel: identificarea şi definirea obiectivelor în termeni de schimbări dezirabile în comportamentul elevului, planificarea şi direcţionarea experienţelor de învăţare, stabilirea progresului în direcţia obiectivelor desemnate, utilizarea rezultatelor evaluării în îmbuntăţirea procesului de învăţare. Observăm că două din cele patru elemente ale acestui proces se referă la evaluare de aceea trebuie să cunoaştem foarte bine procesului de evaluare, pentru aceasta e necesar să rapsundem la câteva întebări:

1. Ce evaluăm?

• Cunoştinţe, atitudini, aptitudini, deprinderi; dacă ştiu, dacă ştiu să facă, dacă ştiu cum să facă, dacă ştiu ce vor folosi în viaţa reală; atingerea obiectivelor operaţionale legate de un conţinut, performaţele elevului, atingerea obiectivelor profesorului, atingerea obiectivelor pe care şi le-au propus cei evaluaţi, s.a.

2. De ce evaluăm?

• Pentru îmbunătăţirea performanţelor celor evaluaţi, pentru îmbunaătăţirea performanţelor instrumentelor de evaluare, pentru realizarea de selecţii,pentru corectarea performanţelor, pentru optimizarea conţinuturilor

3. Cui foloseşte evaluarea?

• Celor evaluaţi, evaluatorului, părinţilor etc.

4. Pe cine evaluăm?

• Elevi luaţi individual, elevi luaţi în raport cu grupul din care fac parte, un grup alcătuit după un anumit criteriu.

5. Când evaluăm?

• La începutul unui proces(evaluare iniţială), în timpul unui proces(evaluare continuă sau formativă), la sfârşitul unui proces (evaluare sumativă sau finală).

6. Cum evaluăm?

• Prin ce metode, cu ce tehnici şi procedee, cu ce instrumente.

Există şi anumite operaţii pe care le putem utiliza în procesul evaluativ, proces care presupune trei momente corelate: măsurarea rezultatelor, aprecierea informaţiilor rezultate prin măsurare şi luarea unor decizii.

Măsurarea presupune o cântărire obiectivă a competenţelor etalate de elev pe baza unor probe cât mai exacte. Aceste competenţe au naturi diferite şi de aceea se impun grade de cuantificare diferite: de exemplu în cazul stiinţelor exacte măsurarea este mai sigură pentru că şi natura cunoştinţelor este mai certă, pe când în cazul ştiinţelor socio-umane aprecierea devine mai elastică. În ambele situaţii se cere o identificare a conduitelor evaluate pe baza obiectivelor operaţionale astfel încât să existe nişte referinţe temeinice şi constante. În consecinţă măsurarea trebuie să reflecte în ce măsură subiectul evaluat a atins obiectivele propuse.