Învățarea în grădiniță - orientări contemporane privind teoria și practica învățării în grădinița de copii

Stiintele educatiei si psihologia au parcurs in ultimele decenii pasi importanti in descifrarea mecanismelor cognitive, in decriparea modului cum invata copilul, mai ales la varsa prescolara. J. Piage, Henry Wallon, Vagotski si alti precursori ai psihologiei cognitive au deschis drumul unor cercetari fructuoase in domeniu, urmate de psihologii si pedagogii contemporani.

Deoarece cenzura constiintei si a inteligentei sunt resranse in perioada prescolara, copilul invata mai ales din experienta traita, din contactul direct cu obiectele si fenomenele, prin imitarea adultului si prin asumarea de roluri in jocurile sale, care imita situatii sociale. Povestile, basmele, cartile ilustrate, dialogurile cu parintii, cu educatoarea si cu alti copii, mijloacele de comunicare la care au acces (T.V. , radio, calculator) ii sporesc informatiile, dar acestea se integreaza in experienta pe masura ce sunt aplicate in practica.

Activitatile in gradinita sunt un antrenament al capacitatii de invatare in masura in care sunt adaptate particularitatior si capaciatilor de invatare specifice varstei. Numai prin cunoasterea psihologiei copilului si a personalitatii fiecarui copil in parte, educatorul poate sa-i organizeze experienta de invatare in asa maniera incat sa-i facilieze accesul in cunoastere si sa-i amplifice capacitatile de asimilare de noi cunostinte, de formare a unor deprinderi de munca intelectuala esentiale in adaptarea la activitatea scolara.

Cercetarile de psihologie a invatarii, paricularizate pentru varsta prescolara, subliniaza caracterul concret-intuitiv al invatari, necesitatea de vehiculare a obiectelor, caracterul intuitiv al asimilarii de informatii si rolul activitatii practice si al jocului in dezvoltarea personalitatii prescolarului. Rolul famliei, al educatoarei, al grupului de copii (prietenii si colegii de gradinita) reprezinta factorii ce influenteaza major evoluia invatarii.

De aici deecurg urmaoarele cerinte ale stimularii interesului pentru invatarea s pentru largirea orizontului de cunoastere:

- deschiderea copilului pentru cunoasterea nemijlocita (concret – intuitiva) a realitatii cu care poate intra in contact direct, pe calea simturilor si a actiunii, a jocului si a manipularii de obiecte;

- largirea cunoasterii prin antrenarea capacitatilor de reflectare la nivelul perceptiilor si reprezentarilor ( dezvoltarea spiritului de observatie, a finetii analizatorilor);

- declansarea curioziatii epistemice, accentul pe activitati la alegere, care-i trezesc interesul;

- formarea deprinderilor de munca intelectuala accesibile varstei.

Cercetarile au evidentiat ca prescolarul are disponibilitati de cunoastere sporite fata de cele valorificate in gradinita, rezerve de energie neutilizate. Se impune educarea timpurie si cresterea numarului de conexiuni nervoase (50000 la nivel normal). Generalizarea grupei pregatitoare si, in perspectiva, a gradinitei ar fi o solutie mai ales pentru situatiile in care familiile nu acorda suficient interes dezvoltarii intelectuale a copilului. Gradinita de copii ofera cadrul prielnic pentru organizarea stiintifica a invatarii, esalonarea gradata a sarcinilor de invatare, conducerea cu profesionalism a copilului pe calea cunoasterii. Valorificarea experientei de viata a copilului, predominanta jocului ca tip de activitate si imbinarea activitatilor comune cu cele alese sunt premisele unei invatari eficiente la varsta prescolara. Recuperarea unor ramaneri in urma, a unor carente educative din familie, a unor comportamente gresite se realizeaza numai in cadrul organizat din gradinita.

Complexitatea invatarii rezulta si din cerintele multiple ridicate de viata scolara si din integrarea sociala viitoare. Copilul este format si informat in domeniul intelectual, moral, estetic, fizic, aplicativ, religos s.a., sporind sansele unei adaptari rapide la activitatea scolara si la exigentele de mediu, integrare sociala si culturala. Treptat, copiii vor putea trece de la cunoasterea senzorio-motorie, la cea rationala, prin valorificarea situatiilor propice invatarii: curiozitatea vie a copiilor, repetarea, uneori obsesiva a intrebarilor cauzale: de ce?; cum?