Managementul Clasei de Elevi

I.1. Termenul de management

Context teoretic

Etimologia termenului de management (Cf. E. Joita, 2000) provenita din lat. manus-agere mâna, manevrare, pilotare, conducere, strunirea cailor), fr. manege; it. maneggio; engl. to manege (a reusi, a conduce, a rezolva, a face fata, a dirija, a izbuti, a struni elemente pentru un tel, a administra, a manevra, a stapâni, a se descurca, a gasi mijloace, a reusi, a se pricepe sa, a cârmui, a duce la bun sfârsit,); engl. management (activitatea / arta de a conduce, abilitate, organizare, reusita in atingerea obiectivelor, adaptarea deciziilor optime în proiectarea si realizarea proceselor); engl. manager (conducator, administrator, director, coordonatorul unei echipe,) a generat un polisemantism aparte. De la a actiona cu mâna pâna la a pilota, de la a face fata pâna la a stapâni, de la strunirea cailor pâna la adaptarea solutiilor optime drumul managementului a durat 19 secole. Pe acest parcurs cele mai frecvente semnificatii etimologice ale termenului au fost cele de conducere, organizare, reusita. Implicarea mâinii, a abilitatii, a priceperii face trimitere la arta manageriala mult mai veche decât stiinta managementului.

Acesta este drumul etimologic pe care l-a parcurs conceptul de management pâna ce s-a ajuns la o definitie consacrata, definitie pe care o regasim si în Dictionarul Explicativ al Limbii Române astfel: „Management s. n. 1. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a întreprinderilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei întreprinderi.” (DEX) Chiar daca nu surprinde toate aspectele specifice activitatii manageriale, definitia subliniaza câteva dintre problemele ridicate de definirea managementului.

În primul rând, în ciuda multiplelor demersuri teoretice prin care s-a dorit scientizarea acestuia el ramâne la intersectia dintre arta si stiinta, dintre activitatea instinctual-practica si tehnica riguros aplicata. Cea de-a doua problema specifica acestui termen este cea care se refera la contextul în care îl putem folosi. Initial termenul management era folosit, asa cum reiese si din definitie, doar în relatie cu activitatile specifice institutiilor tinând de conducerea acestora. Explozia conceptuala si aprofundarile de tip teoretic din domeniul managementului specifice ultimilor ani au modificat aria referentiala a termenului. Termenul este folosit astazi în domenii variate si referindu-se la subiecte diverse începând de la activitati de tip economic si terminând cu problematica umana. De aceea expresii de tipul „managementul timpului”, „self-mangement”, „managementul stresului”, „managementul informatiilor” etc. sunt expresii comune, cotidiene si depasesc cu mult limita impusa de definitia clasica a termenului.

Prin urmare o definitie completa trebuie sa nu limiteze managementul la un demers de natura stiintifica si sa depaseasca limita impusa de cadrul economico-financiar pe care îl au definitiile clasice. În cazul acesta referentul ar trebui sa fie mult mai vast pentru ca demersul managerial poate fi aplicat oricarui sistem, fie acesta economic, biologic sau informatic. Pornind de aici, vom privi termenul „management” dintr-o perspectiva mult mai larga definindu-l ca orice activitate constienta de control sau organizare într-un mod judicios cu scopul de a se ajunge la o finalitate pozitiva, depasindu-se prin aceasta o stare inertiala predominat negativa a unui sistem.

I.2. Scurt istoric al managementului

De la aparitia scrisului pâna la dezvoltarea primelor orientari si scoli manageriale au fost inventate si aplicate diferite metode, tehnici, concepte, principii care s-au regasit mai târziu în stiinta managementului. Daca aceasta a aparut la inceputul secolului al XX- lea, preocuparile oamenilor, a conducatorilor pentru organizarea muncii, pentru cresterea eficientei ei au existat dintotdeauna.

Redam în continuare un tablou semnificativ al evenimentelor de tip managerial care au pregatit aparitia stiintei managementului, în epoca moderna (Cf. J. E. Perkins, 1999).