Managementul conflictului

Aristotel

Conflictul este o componentă firească vieții de zi cu zi, inerentă în relațiile interumane. Natura constructivă sau distructivă a unui conflict depinde de modul de abordare. Transformarea conflictelor în fenomene benefice se poate realiza prin convertirea, reorientarea energiei conflictului aflat în desfășurare, în direcții utile social sau prin valorificarea lui ca experiență de viață, ca act de învățare: cum să evităm repetarea lui, să aprofundăm înțelegerea celuilalt, a noastră înșine, a fenomenelor psihosociale.

Etimologic, în limba latină, cuvântul conflict provine din „conflictus” cu sensul de șoc, lovire, ciocnire. În dicționar, conflictul este definit ca orice formă a relațiilor social-umane în care părțile ce interacționează manifestă interese divergente sau opuse.

Conflictul poate fi definit ca stare ce se caracterizează prin manifestarea unor tensiuni acumulate în timp sau determinate de factori de moment, între două persoane sau două grupuri ce au fie aceleași interese, fie interese diferite, care nu au găsit modalități de înlăturare a acestor tensiuni. Termenul de conflict implică adesea stări de lucruri nedorite, dezacorduri, nepotriviri. Reprezintă o opoziție deschisă, o luptă între indivizi sau grupuri de indivizi, cu efecte distructive asupra interacțiunii sociale.

Principalele surse ale conflictelor sunt: diferențele și incompatibilitățile dintre persoane, nevoile/interesele umane, comunicarea absentă sau defectuasă, lezarea stimei de sine, diferențele de valori, nerespectarea normelor, comportamentele neadecvate, agresivitatea, absența sau nivelul nesatisfăcător al competențelor sociale.

Conceptul de soluționare a conflictului diferă de conceptul de management al conflictului. Acesta din urmă are o sferă mai largă. Acesta presupune gestionarea corespunzătoare a neînțelegerilor, a situațiilor conflictuale astfel încât, să se valorifice potențialul lor pozitiv. Presupune strategia de a face față conflictelor, de a identifica și beneficia de efectele lor pozitive. Totodată presupune cultivarea unor strategii și tehnici distincte de a aborda, controla și trata conflictele, prin administrarea și controlul factorilor care ar putea afecta cursul conflictului. Presupune educarea în spiritul păcii, al cooperării prin dezvoltarea atitudinilor corespunzătoare față de ceilalți și față de conflict, deoarece „conflictul poate fi pozitiv sau negativ, constructiv sau distructiv, în funcție de ceea ce facem noi din el”.

I. TIPURI DE CONFLICTE ÎN ȘCOALĂ

Școala este un spațiu interpersonal ce permite exersarea relațiilor sociale și adaptarea la mediu. În acest spațiu elevii încearcă să-și afirme identitatea, să dobândească un statut, să se adapteze. De aceea recurg la metode mai agresive (limbaj agresiv, porecle, intimidare, loviri) de manifestare și rezolvare a conflictelor. Elevii sunt influențați de mass-media, astfel consideră că agresivitatea verbală și fizică este mijlocul de afirmare a identității și de rezolvare a conflictelor.

1.1. Conflicte între elevi

Astăzi, conflictele în mediul școlar sunt foarte frecvente. Profesorul se confruntă zilnic cu un număr mare de conflicte, fiind pus în situația de a le gestiona. Profesorul trebuie să fie un „pacificator” care utilizează constructiv conflictul în vederea atingerii finalității educaționale stabilite. Astfel el trebuie să afle, în primul rând, cauzele concrete ale conflictului apărut.

Sursele declanșatoare de conflicte pot fi:

- neintegrarea în grup;

- diferențe de valori (educație, etnie diferită, culturi diferite);

- imaginea de sine a copilului (sentimente de inferioritate, supraapreciere);

- lezarea stimei de sine (critică, constrângeri, minimalizarea reușitelor);

- comunicare absentă defectuasă sau ineficientă (limbaj inadecvat nivelului copilului care îi lezează sentimentele);

- sistemul de relații din grup (autoritate/supunere, confruntare între egali);

- agresivitate verbală și fizică, violența, probleme personale, familiale ale elevilor/cadrelor didactice;

- atmosfera competitivă (dorința de victorie asupra celorlalți);

- atmosfera de intoleranță (neîncrederea și lipsa prietenei, resentimente față de capacitățile și realizările celorlalți);

- exprimarea nepotrivită a emoțiilor (lipsa de cunoaștere în exprimarea supărării în mod neagresiv, suprimarea emoțiilor și lipsa de autocontrol);

- utilizarea greșită a puterii de către profesor.

Există copii care prezintă un potențial conflictual mai mare decât alții, generat de condiții care țin de mediul de viață, familial (relații afecticve părinți-copii, stare materială, etc.) și de sistemul de credințe și valori pe care îl adoptă familia și care reprezintă modele în viață.