Metoda euristică

Capitolul 1. Metoda euristică.

Capitolul 1.1. Originile moderne ale metodei euristice.

Euristica (din limba greacă εὑρίσκω , literal „descoper” sau „găsesc”) este o parte a epistemologiei și a metodei științifice care se preocupă de promovarea căutării de noi dezvoltări teoretice, de noi descoperiri empirice și de noi tehnologii, cu un abordarea rezolvării problemelor care nu urmează o cale clară, dar care se bazează pe intuiție și pe starea temporară a circumstanțelor pentru a genera noi cunoștințe. În special, euristica unei teorii ar trebui să indice căile și posibilitățile care trebuie explorate în încercarea de a o face „progresivă”, adică capabilă să prezică fapte noi necunoscute la momentul elaborării ei. Din punct de vedere istoric, euristica a fost confundată timp de multe secole cu justificarea constatărilor empirice; de fapt, încă cu elaborarea teoretică a lui Francesco Bacone, dezvoltarea științelor era indicată cu posibilitatea unei elaborări teoretice care să supraviețuiască „examenului negativ al experienței”. În esență, se credea că o teorie științifică ar trebui să fie capabilă să producă ipoteze care ar putea fi apoi confirmate sau respinse prin experimente. Este ușor de observat cum această concepție tinde să ofere un criteriu care justifica noile descoperiri a posteriori, dar care nu indica modalități concrete sau operaționale de realizare a acestora.

Euristica ar putea fi definită și ca un fel de scurtătură mentală care ușurează povara cognitivă a luării unei decizii. Ca disciplină științifică, euristica poate fi aplicată oricărei științe pentru a concluziona problema pusă într-un rezultat eficient. Metoda euristică este construită pe utilizarea diferitelor procese empirice, adică strategii bazate pe experiență, practică și observare a faptelor, pentru a ajunge la soluția eficientă a unei probleme date. Matematicianul maghiar George Pólya (1887-1985) a popularizat termenul prin publicarea uneia dintre cărțile sale intitulată How to solve it (How to solve it). În timpul tinereții sale, prin studierea și înțelegerea diferitelor teste matematice, a început să se gândească la modul în care au fost rezolvate acele teste. Această preocupare l-a determinat să argumenteze același lucru prin mai multe proceduri euristice pe care apoi le-a predat elevilor săi. Strategiile sale au fost:

- Desenați o imagine a problemei.

- Raționează opusul problemei pentru a-i găsi soluția, pentru a vedea un plan.

- În cazul problemelor abstracte, încercați să studiați un exemplu concret care va duce la îndeplinire planul. În principiu, abordează problema în termeni generali a verifica.

Cu privire la primul punct, Pólya afirmă că acest lucru pare atât de evident încât adesea nici măcar nu este menționat, totuși, uneori, elevii văd eforturile lor de a rezolva problemele pur și simplu îngreunate, deoarece nu le înțeleg pe deplin, sau chiar parțial. Deci, când se referă la identificarea unui plan în a doua secțiune, Pólya afirmă că există multe modalități de a rezolva probleme. Abilitatea de a alege o strategie adecvată se învață cel mai bine prin rezolvarea multor probleme. În acest fel, alegerea unei strategii va fi din ce în ce mai ușoară. Al treilea pas este de obicei mai simplu decât proiectarea planului. În general, tot ce aveți nevoie este grijă și răbdare, deoarece aveți deja abilitățile necesare. Persistați cu planul care a fost ales. Dacă nu funcționează, aruncați-l și alegeți

altul. În cea de-a patra etapă, Pólya afirmă că se pot câștiga foarte mult făcându-ți timp pentru a reflecta și a privi ce s-a făcut, ce a funcționat și ce nu. Acest lucru va ajuta la prezicerea strategiei de utilizat pentru a rezolva problemele viitoare. Metoda euristică este o metodă de descoperire pentru înțelegerea științei independent de profesor. Scrierile și învățătura lui EL. Armstrong, profesor de chimie la Institutul City and Guilds (Londra), a avut o mare influență în promovarea predării științelor la școală. El a fost un susținător puternic al unui anumit tip de pregătire de laborator (formare euristică).

Capitolul 1.2. Caracteristicile metodei euristice.

Metoda euristică constă în schimbul verbal între profesor și elevi schimburi verbale între parteneri, numite „episoade”. Fiecare episod începe cu o întrebare sau un rol diferit, în funcție de tipul de lecție abordată. În mod clar, întrebările pot fi spontane sau predefinite, cu scopul de a face elevul să depășească dificultățile inițiale. Care sunt tipurile de întrebări și cu ce criterii sunt formulate? Există trei criterii pentru a pune întrebări:

1. După notă și destinatar;

2. După obiective;

3. Pentru „efortul intelectual cerut elevului.

În primul caz , întrebările pot fi adresate în fața clasei (de ce, cum, când, unde, ce, care, cât?), sau direct unui elev. Profesorul poate primi o întrebare de la un elev, fie prin completarea unui răspuns la o întrebare formulată de către profesor, fie imperativ printr-o solicitare explicită sau prin solicitarea controversată a unei opinii personale a elevului pe tema respectivă. În al doilea caz , întrebările pentru obiective pot fi formulate pe baza unor definiții, comparații, opinii, interpretări. În cel de-al treilea caz, se cere o acțiune a elevului care vizează producerea unui mnemonic, cognitiv reproductiv (de exemplu solicitarea unei descriere), cognitiv-productiv (explicarea, argumentarea, găsirea de soluții), anticipativ (prin imaginație), evaluativ și sugestiv.