Metode active de învățare în cadrul orelor de matematică

Metode active de învăţare în cadrul orelor de matematică

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-i implice pe elevi în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lor ca participanţi activi la procesul de educare. Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi aplicate cu succes şi la orele de matematică fac parte: brainstorming-ul, ciorchinele, cubul, problematizarea, diagrama Wenn, cvintetul, metoda cadranelor, mozaicul, metoda pălăriilor gânditoare.

,, Metodologia adevărat-activă trebuie să favorizeze atât elaborarea noilor cunoştinţe prin eforturi proprii, cât şi construcţia operaţiilor mintale corespunzătoare pe care vrem să le formăm, în loc ca toate cunoştinţele să fie primite şi transmise de-a gata; elevii trebuie sensibilizaţi şi orientaţi în prealabil asupra obiectelor ce urmează a fi demonstrate, prin precizarea unor puncte de reper, care vor orienta percepţia” (Cerghit, I., 1980, p. 178) .

De aceea, învăţătorul este acela care, cunoscând foarte bine manualele, programa, dar mai ales clasa de elevi cu care lucrează, este chemat să organizeze lecţii cu conţinut variat, viu şi dinamic, prin care să asigure, participarea activă a elevilor la propria lor formare.

Activ va fi elevul care gândeşte, care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor.

Metodele activ participative sunt acelea care fac apel la capacitatea elevului de a gândi şi de a acţiona, de a imagina şi de a crea în acelaşi timp. Ele asigură un antrenament intelectual ce se împleteşte strâns cu cel practic. Aceste metode sunt mai pretenţioase şi mai dificile de aplicat în practică. Ele reclamă o muncă mai atentă, promovarea lor cu mai mult curaj necesită o schimbare de atitudine din partea învăţătorului. Toate metodele de învăţământ pot fi participative dacă ştim să le mânuim.

O participare activă se poate realiza şi prin alternarea învăţării independente individualizate cu cea de grup, frontală pe echipe.

- PROBLEMATIZAREA reprezintă una dintre cele mai utile metode, prin potenţialul ei euristic şi activizator, care folosită cu măiestrie didactică conduce elevii spre descoperirea unor adevăruri, unor soluţii la diverse probleme, îi ajută să-şi verifice soluţiile găsite.

,, Este denumită şi predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare prin rezolvare productivă de probleme “ (Gagnè, R., 1975, p. 189) .

Posibilităţi de a pune în faţa elevilor o situaţie problemă, în scopul activizării maxime a acestora, sunt multiple:

-formularea unor sarcini didactice a căror rezolvare care să implice, nu utilizarea mecanică a cunoştinţelor însuşite anterior, ci restructurarea, reorganizarea achiziţiilor anterioare, efortul de a stabili corelaţii, de a opera transferul cunoştinţelor, a le selecta şi prelucra creator;

-formularea unei probleme a cărei rezolvare poate fi obţinută pe mai multe căi, cerând elevilor mobilitate în gândire, spirit de investigaţie, efort de selectare din multitudinea de cunoştinţe a acelora care conduc pe drumul cel mai scurt la soluţia cea mai convenabilă;

-prezentarea în faţa elevilor a unor reprezentări eronate a adevărului ştiinţific asupra obiectului sau fenomenului analizat.

,, Problematizarea este definită relativ diferit de la un autor la altul, iar ca o sinteză a acestor încercări, a fost propusă definiţia: o metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efort propriu, elevul învaţă ceva nou (Ţârcovnicu, V., 1975; Okon, W., 1978; Cerghit, I., 1980; Ionescu, M., 1978) .

,, Aplicarea problematizării nu este posibilă însă în orice împrejurări. Iată câteva condiţii strict obligatorii: existenţa unui fond aperceptiv suficient al elevului” (Drăguleţ, M., 1974, p. 69) ; ,, existenţa unui interes real pentru dezvoltarea problemei” (Okon, W., 1978, p. 69) ; ,, asigurarea unei relative omogenităţi a clasei la nivelui superior” (Căliman, T., 1975, p. 109 -111) .

•Exemple:

Se prezintă elevilor două vase de formă diferită, care conţin un lichid colorat: un vas este subţire şi înalt, celălalt este larg. Numai învăţătorul ştie că în cele două vase se află aceeaşi cantitate de lichid. La întrebarea,, În care vas se află mai mult lichid?”, un elev va răspunde că în vasul mai înalt, conform percepţiei sale concrete, a gândirii lui concret-intuitive.

Dacă învăţătorul întrebă,, Ar putea fi oare aceeaşi cantitate în cele două vase?”, atunci se declanşează o contradicţie între ceea ce vede copilul şi ceea ce i se sugerează ca situaţie. Se goleşte unul dintre vase având grijă să se marcheze urma nivelului lichidului şi să răstoarne în el lichidul din celălalt vas. Se va observa că lichidul se ridică până la acelaşi nivel. Elevii vor ajunge la concluzia că cele două vase conţineau aceeaşi cantitate de lichid. De asemenea, vor înţelege că aceeaşi cantitate de lichid pusă în vase de formă diferită poate să pară ca fiind diferită.

•Un exemplu de situaţie-problemă îl putem întâlni în predarea ordinii operaţiilor. Anterior acestei lecţii, elevii au rezolvat exerciţii în care apar doar operaţii de ordinul I, adunări şi scăderi. Putem crea următoarea situaţie problemă:

Care este rezultatul corect?

2 + 3 × 5 – 7 = 18 sau 10

Pe baza experienţei şi a cunoştinţelor pe care le au, elevii vor rezolva operaţiile în mod incorect în ordinea în care apar:

2 + 3 × 5 – 7 = 5 × 5 – 7 = 25 – 7 = 18

Pentru a ieşi din această dilemă se propune elevilor spre rezolvare următoarea problemă: ,, Ionuţ are 2 caramele. Primeşte de la fiecare din cei trei prieteni ai săi câte 5 caramele şi-i dă fratelui său 7. Câte caramele are acum Ionuţ?”

Scrierea rezolvării acestei probleme sub formă de exerciţiu conduce către rezultatul corect. Se observă din planul de rezolvare al problemei că operaţia de înmulţire se efectuează înaintea adunării. Se generalizează acest lucru şi se extrage regula ordinii efectuării operaţiilor.

Problematizarea are o deosebită valoare formativă: se consolidează structuri cognitive, se stimulează spiritul de explorare, se formează un stil activ de muncă, se cultivă autonomia şi curajul în afişarea unor poziţii proprii. Utilizarea acestei metode presupune o antrenare plenară a personalităţii elevilor, a componentelor intelectuale, afective şi voliţionale.