Metode active în predarea disciplinei - științele naturii

Într-o lume dinamică, schimbarea, progresul se manifestă în plan ştiinţific, metodologic, instrumental, la nivelul tehnicilor şi tehnologiilor, dar şi la nivelul mentalităţilor, atitudinilor şi comportamentelor. Ca urmare, procesul învăţării moderne nu poate face abstracţie de aceste schimbări. Devine necesară promovarea învăţării în grup, a metodelor şi strategiilor care să asigure continuitatea în învăţare.

Metodele îndeplinesc câteva funcţii, unele cu caracter general şi comun, altele cu caracter particular. Dintre funcţiile cu caracter general, pot fi amintite:

— funcţia cognitivă — de organizare şi dirijare a cunoaşterii (învăţării), de elaborare a unor noi cunoştinţe;

— funcţia instrumentală ((operaţională) — de intermediar între elev şi materia de studiat, între obiective de îndeplinit şi rezultate;

— funcţia normativă — de a arăta „cum" anume să se procedeze, „cum" să se predea, „cum" să se înveţe, încât să se obţină cele mai bune rezultate în condiţiile date; prin intermediul metodei, educatorul stăpâneşte acţiunea instructivă, o dirijează, o corectează şi o reglează continuu;

— funcţia motivaţională — de stimulare a curiozităţii, de trezire a interesului şi a dorinţei de a cunoaşte şi acţiona; de energizare a forţelor intelectuale ale elevilor;

— funcţia formativ-educativă — de exersare şi dezvoltare a proceselor psihice şi motorii, concomitent cu însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor; de influenţare şi modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calităţilor morale etc.

În afară de acestea, fiecare metodă deţine, de obicei, o funcţie specifică, prin care se impune faţă de alte metode care-i conferă o anumită identitate. De exemplu, exerciţiul este exerciţiu şi nu altceva, tocmai prin funcţia lui aparte, formativă de noi structuri operatorii, de noi priceperi şi deprinderi, prin repetiţie a unor acţiuni sau operaţii.

Alte metode pot deţine şi unele funcţii adaptate unor sarcini concrete. De exemplu, conversaţia poate servi simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective: la descoperirea unor cunoştinţe noi (sub formă de concluzii, generalizări) obţinute pe baza prelucrării datelor existente deja în mintea elevilor (conversaţia euristică); la fixarea ori la sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor însuşite; la dirijarea învăţării etc. Aceasta înseamnă că o metodă sau alta poate avea un caracter polifuncţional.

În practica educaţională, eforturile cadrelor didactice au fost şi sunt centrate pe aplicarea celor mai recente şi valoroase cercetări, din domeniul psihopedagogiei invăţării, pentru perfecţionarea continuă a metodelor şi procedeelor didactice, prin adaptarea unei noi perspective cu privire la raportul predare – învăţare – evaluare.

Se ştie că în didactica „tradiţională” predarea a funcţionat ca scop în sine, fiind centrată pe „transmiterea”, „expunerea”, „comunicarea” cunoştinţelor, pe când invăţământul modern caută să păstreze un echilibru între munca individuală şi lucrul in grup, să imbine învăţarea individuală cu învăţarea interdependentă, prin cooperare sau colaborare, să asocieze exerciţiul individual exerciţiului interacţiunii cu ceilalţi.

În ultimii ani, se doreşte înlocuirea momentelor de predare centrate pe profesor cu cele de învaţare autentică centrate pe elev. Accentul se comută pe selectarea şi aplicarea, în demersul predării – învăţării, a strategiilor didactice incluzive, care fac din spaţiul clasei şcolare un mediu securizant, nu doar pentru elevii capabili de performanţe superioare, ci şi pentru cei timizi, retraşi, neîncrezători, cu dificultăţi de adaptare la cerinţele invăţării şcolare.

Astăzi, competenţa profesională în învăţământ este mai complexă: un profesor responsabil atrage elevii, îi motivează, îi activează, îi incurajează să înveţe împreună şi totodată să-şi împărtăşească experienţele de învăţare şi cunoaştere. Învăţarea prin cooperare este o continuă provocare pentru un cadru didactic, care trebuie să structureze activitatea de grup, astfel încât să faciliteze învăţătarea maximă pentru toţi elevii.

Metodele activ-participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învăţarea este o activitate personală, care incurajează elevii să gândească independent şi să reflecteze.