Metode de Instruire cu Rol Semiactiv al Elevului și Aplicarea lor la Lecțiile de Geografie

I. INTRODUCERE

Moştenind un sistem de învăţământ centralizat, produs al unei politici rigide naţionaliste, ce s-a dovedit în totală discordanţă cu cerinţele noilor educaţii pe plan european, România, ca şi alte state din estul Europei, a pus în aplicare prin majoritatea echipelor guvernamentale ce s-au succedat în plan politic la conducerea administrativă a ţării, schimbări fundamentale în planul educativ naţional.

Din punct de vedere general, învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe valorile democraţiei, pe aspiraţiile individuale şi sociale contribuind astfel la păstrarea identităţii naţionale. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului, în vederea introducerii eficiente a acestuia în societatea cunoaşterii.

Prin Legea învăţământului nr.84/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se aspiră către un ideal educaţional ce exprimă imaginea personalităţii umane realizată la cel mai înalt nivel, corespunzător cerinţelor societăţii româneşti, model ce sintetizează cerinţele maximale formulate de societate faţă de aceasta. Idealul educaţiei reprezintă modelul de personalitate pe care-l proiectează şi urmăreşte să-l realizeze sistemul educaţional românesc. Astfel, învăţământului, una dintre cele mai importante componente sociale româneşti, îi sunt atribuite o serie de finalităţi ce se vor a fi împlinite de către factorii ce compun acest sistem şi anume:

- dezvoltarea gândirii creative;

- dezvoltarea competenţelor de comunicare funcţională;

- asumarea apartenenţei la diferite tipuri de comunităţi;

- dezvoltarea capacităţii de adaptare la situaţii variate;

- formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie specifice unei societăţi a cunoaşterii şi a motivaţiei pentru participarea activă la viaţa social-politică în vederea asigurării coeziunii sociale;

- utilizarea tehnologiilor comunicaţiilor şi ale informaţiei;

- investigarea mediului natural şi social şi valorizarea experienţelor personale;

- formarea şi asumarea unui set de valori individuale şi sociale care să orienteze comportamentul şi carierea absolventului, asigurându-i o integrare rapidă pe piaţa forţei de muncă şi în viaţa socială.

Aceste finalităţi ale şcolii româneşti se realizează prin intermediul unor strategii didactice moderne, fundamentale, pe dezvoltările din domeniul ştiinţelor educaţiei şi adaptate la contexte variate de practică şcolară.

În predarea geografiei, reforma învăţământului îşi doreşte să urmărească prin curriculumul abordat o nouă direcţie şi anume aceea de a trece de la predarea geografiei de tip descriptiv la aceea care ar trebui să conştientizeze elevii asupra importanţei geografiei asupra vieţii de zi cu zi, de impactul pe care îl are aceasta în acţiunile lor.

Astfel, geografia este ştiinţa care ar trebui:

- să trezească interesul pentru cunoaşterea activă, directă a proceselor şi fenomenelor geografice;

- să dezvolte curiozitatea elevilor precum şi spiritul lor de cercetare;

- să determine elevii să-şi asume responsabilităţi;

- să încurajeze elevii în luarea unor decizii;

- să dirijeze comunicarea între elevi, pentru a fi cooperanţi;

- să determine elevii să manifeste interes şi respect pentru ideile, deprinderile şi experienţele colegilor;

- să ajute elevii în utilizarea pertinentă a informaţiei pe baza unor algoritmi;

- să încurajeze elevii în a se autoevalua.

Faţă de cel anterior, curriculum-ul actual al geografiei pune accent pe:

- centrarea pe formarea capacităţilor de înţelegere a faptelor şi proceselor caracteristice mediului geografic;

- predominarea conţinuturilor de tip formativ cu accent pe formarea deprinderilor de investigaţie şi orientare;

- învăţarea de a se realiza prin activităţi de observare directă, măsurarea şi utilizarea informaţiei;

- utilizarea şi integrarea (crearea de legături) informaţiilor noi în ceea ce elevul ştie din viaţa cotidiană;

- abordarea ştiinţei ca învăţare prin experimente.