Metode de stimulare a creativității la preșcolari

Despre creativitate și creație

Creativitatea este ,,o structură caracteristică psihicului, ce face posibilă realizarea unor producții, opere noi”.Cultivarea spiritului inovator este una din sarcinile școlii de azi, când operațiile stereotipe din producție sunt efectuate de mașini automate, conduse de calculatoare.

Imaginația este funcția psihică esențială procesului de creație și trebuie să aibă următoarele însușiri:

- fluiditate ( multitudini de imagini / idei);

- plasticitate ( ușurința de a schimba abordarea, când cea utilizată înainte nu dă rezultate);

- originalitate( noutatea, raritatea statistică a soluției);

Totuși, fără muncă, fără experiență, nu se realizează nimic original, iar inteligența contribuie la aprecierea critică a produselor create.

În general, diversitatea implicațiilor actului creativ și a formelor în care se obiectează ca manifestare neuropsihică spontană complică mereu eforturile de clarificare a naturii creativității.Prezența sa în vocabularul psihologic a unor noțiuni cu semnificație apropiată noțiunii de creativitate sporesc și mai mult dificultățile de elucidare. De exemplu, este suficientă înscrierea sub același reper a manifestărilor creative din sfera artelor, împreună cu cele din sfera tehnicii ( invenția), pentru a se înregistra ecouri nedorite în practica educării creativității. Deosebirea dintre cele două tipuri fundamentale de procese creative devine evidentă dacă le raportăm la vârstele copilăriei.

Unele manifestări ale creativității artistice sunt notabile încă din preșcolaritate, grație liberei predominări a ficțiunilor spontane, în timp ce creativitatea tehnică este rar întâlnită până la preadolescență, adică până ce copilul începe să-și construiască lumea reprezentărilor și conceptelor exacte. Desenele copiilor mici atestă o anume notă personală, fără a fi îndrumați de un specialist în arta desenării, în timp ce realizările lor în sfera tehnicii nu sunt posibile fără o perseverentă imixtiune din partea adulților.Desigur, este necesară mai întâi o distincție între creativitate, considerată ca proces psihologic în desfășurare, creație luată ca produs al creativității.

Creația are anumite însușiri de caracter:o motivație adecvată (interesul de a descoperi sau crea ceva nou), o voință fermă pentru a trece peste unele dificultăți, blocaje ce stau în cale.Aceste pot fi:

- sociale ( conformismul, neîncrederea în fantezie, prețuire exagerată a raționamentului strict logic și a judecății critice);

- metodologice ( rezistență la schimbare, o rigiditate a algoritmilor anteriori, critică permatură);

- psihologice (teama de a nu greși, de a ne face de râs, descurajare rapidă).

Prin educarea intelectului sau a unor procese intelectuale ( imaginația, gândirea) se realizează educarea creativității. Dacă în manifestarea potențelor creative ale copilului este implicată întreaga lui ființă și nu numai anumite funcții mentale, atunci educarea creativității nu poate fi limitată la exersarea intelectului, fără a restrânge înțelesul actului creativ.Creativitatea, privită din punct de vedere pedagogic, este o chestiune de intensă individualizare a procesului educației,menită să asigure dezvoltarea acestei vocații umane care evoluează de la reflectarea spontană prin imagini simbol, la reflectarea conceptualizată.Dominantă afectiv, ca în copilărie sau cerebral, ca în maturitate, creativitatea poate fi stimulată atât în condiția de neinstruire ( creație artistică), cât și în cea de cultivare intelectuală ( creația tehnico-științifică).

Locul de formare a aptitudinilor de a primi cunoștințe noi, a calităților gândirii care să-i permită preșcolarului și apoi școlarului să restructureze cu ușurință achizițiile obținute în conformitate cu cerințele noilor situații, precum și efectuarea rapidă și adecvată a transferului de cunoștințe, de priceperi și deprinderi necesare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă mereu, îl constituie lecția și celelalte forme de organizare și desfășurare a învățământului. În cadrul lecției, ca moment al unui proces dinamic, preșcolarul își formează treptat, în strânsă relație cu capacitatea de a primi cunoștințe, aptitudinea de a elabora cunoștințe noi, de a dobândi priceperi care să faciliteze integrarea sa activă în viața socială și profesională.

Idealul educativ și obiectivele învățământului, progresele din metodologia științei, promovarea tehnicilor cercetării științifice în activitatea de învățare, cultivarea independenței preșcolarilor în dobândirea și elaborarea de noi cunoștințe obligă educatorul la o restructurare și prelucrare didactică a conținutului, nu doar în pregătirea prealabilă a activităților, ci chiar în procesul realizării efective a acesteia.Reușita depinde de pregătirea de specialitate, dar mai ales de pregătirea psihopedagogică, de concepția științifică care călăuzește munca educatorului cu elevii.