Metode Formative de Predare a Istoriei

În perioada de trecere a societăţii la regimul democratic şi la economia de piaţă în Moldova se schimbă cerinţele societăţii faţă de învăţământ. Care trebuie restructurat pentru a pregăti o personalitate aptă de a rezolva problemele apărute în societate şi chiar în natură în pragul celui de-al treilea mileniu. Democratismul şi umanismul, principii caracteristice ale şcolii inovative, au dus la apariţia diverselor forme de organizare şi a noilor tehnologii ale procesului instructiv educativ.

Procesul dezvoltării învăţământului modern se desfăşoară în două direcţii: perfecţionarea învăţământului tradiţional şi instaurarea învăţământului formativ - inovativ, bazat pe modificările reale ale caracterului cerinţelor societăţii faţă de personalitate, precum şi pe schimbarea rolului personalităţii în societate. Odată cu dezvoltarea tuturor sferelor societăţii postindustriale e determinată de factorul uman anume valoarea personalităţii devine punct iniţial în organizarea şi funcţionarea învăţământului. În acest plan învăţământul formativ reprezintă strategia dezvoltării activităţii creatoare productive a profesorului şi a elevilor. Una din condiţiile primordiale ale atingerii scorului finit al învăţământului formativ este de a asigura dezvoltarea elevului în calitate de subiect al instruirii. Ca o ramificare a învăţământului formativ este învăţământul inovativ. În funcţie de conţinut se evidenţiază trei tipuri de inovaţii:

1) Inovaţii în concepţie, acelea care privesc modul de a gândi şi organiza procesul didactic;

2) Inovaţii de conduită interpersonală, acelea care vizionează rolurile şi relaţiile dintre factorii binomului educaţional (profesori - elevi), relaţii dintre profesori etc.;

3) Inovaţii materiale cele care privesc echipamentul şcolar: săli de clasă, laboratoare, cabinete, mijloace de învăţământ ş.a.

Fără a nega metodele de însuşire tradiţională (expunerea, conversaţia, demonstraţia, modelarea) în prim plan apar metodele active, productive, formative: descoperirea, cercetarea, observarea, experimentarea, lucrul în grup, autoinstruirea, algoritmizarea, instruirea programată, asaltul de idei etc. Acestea sunt metode care valorifică procesele de cunoaştere, înţelegerea şi receptarea valorilor istoriei. Metodele activ - participative presupun inversarea raportului ce trebuie “învăţat” - “cum trebuie învăţat”. Prin intermediul acestuia elevul este pus în ipoteza de căutător al cunoştinţelor istorice nu doar de consumator al acestora.

Conform metodologiei didactice generale, elevilor li se oferă posibilitatea de a utiliza toate tipurile de probe şi surse istorice, de a se implica în activităţi de investigare.

Metodele formative utilizate pentru realizarea obiectivelor fac ca faptele, legităţile, evenimentele şi interpretările istorice să fie cât mai aproape de realitate. Opţiunea profesorului pentru o metodă sau alta constituie o decizie de mare complexitate. Alegerea unei anumite metode se face în funcţie de obiective, de conţinutul procesului instructiv, de particularităţile de vârstă şi cele individuale ale elevului, de experienţă şi competenţă didactică a profesorului. Pentru elev metodele participativ - active utilizate constituie o cale mai eficientă de acces spre cunoaşterea adevărului istoric, a culturii şi comportamentelor umane, un mod de a cerceta şi descoperi lucruri noi. Astfel elevii capătă noi deprinderi intelectuale şi capacităţi cognitive, atitudini, sentimente şi comportamente.

Numărul metodelor de învăţământ este mare şi acest număr sporeşte fie prin elaborarea unor metode noi fie prin importanţa pe care o dobândesc unele procedee la predarea anumitor teme transformânduse astfel în metode. O clasificare a metodelor de învăţământ se poate realiza dacă se ţine seama de strânsele conexiuni dintre componentele procesului didactic care au ca punct focal instruirea şi formarea elevului. Această clasificare a metodelor de învăţământ se poate face pe baza utilizării a două criterii:

1) În funcţie de obiectivele operaţionale şi de conţinutul învăţării, metodele de predare - învăţare se clasifică în:

a) Metode informative, potrivite pentru a atinge conţinuturi de acelaşi fel, căi prin care elevul dobândeşte o cantitate de informaţii în scopul reconstituirii faptelor, fenomenelor, proceselor istorice;

b) Metode formative potrivite pentru a realiza obiective formative şi de a învăţa temeinic conţinuturi adecvate, căi prin care se explică cauzal, funcţional şi axiologic faptele, fenomenele istorice, valorificându-se pe deplin valenţele lor educativ - formative.

2) În funcţie de psihologia celui care învaţă (obiectivele şi conţinutul învăţării pun elevul în situaţii psihologice diferite de participare) metodele pot fi:

a) metode participative (active), axate pe activitatea elevului, solicitându-i intens gîndirea, imaginaţia, capacitatea de comunicare ş.a., ori de cîte ori obiectivele şi conţinutul sunt formative;