Modalități de intervenție a învățătorului în caz de situație de criză educatională

MOTTO:

,,Sarcina conducătorului este aceea de a fi din ce în ce mai eficient”

( P.F.Druker )

Motivarea subiectului

În sistemul social de educaţie şi învăţământ, învăţătorul se raportează la cei pe care îi educă, stabileşte relaţii de cooperare cu elevii şi familiile lor şi cu alţi factori implicaţi în acest proces.

El educă în clasă, dar şi prin alte relaţii cu copiii şi părinţii, desfăşurând o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare, o activitate în faţa unor individualităţi psihice umane în formare.

În ceea ce priveşte relaţia şcoală – familie, de puţine ori m-am considerat într-o ,,criză”, însă au apărut alte situaţii în cadrul colectivului de elevi, situaţii de criză educaţională. Consider acest aspect ca fiind unul foarte important în managementul clasei şi trebuie tratat cu foarte multă răspundere şi seriozitate. Rezolvarea unei situaţii de criză educaţională depinde foarte mult de managerul clasei, de găsirea celor mai bune modalităţi de intervenţie.

Capitolul I - Aspecte teoretice

1. Criza educaţională- definire, caracteristici

“Visul de aur” al mai multor manageri este ca organizaţiile pe care le conduc să funcţioneze lin, fără asperităţi,iar între angajaţi să domnească “pacea” şi “armonia”; toate obiectivele organizaţionale sunt atinse la nivel maximal şi toată lumea este mulţumită.

Orice conducător al unui colectiv (de elevi) ia în considerare un singur tip de “raţionalitate”,iar o opinie contrară este considerată ca “iraţională” , trebuind a fi “combătută”. Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent insolvabile care afectează bunul mers al activităţilor din clasă.

Încercarea de definire a unei situaţii de criză impune un apel justificat la elemente ale managementului teoretic. Aceasta ar fi definită ca : ,,un eveniment sau un complex de evenimente inopinante, neaşteptate, dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia . ”( Iucu, B., Romiţă , 2006, pag.191)

Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla şi soluţiona o situaţie de criză presupun un efort mare, strategii de intervenţie ferme dar prudente, un consum de energie nervoasă şi fizică sporit, cu şanse de a determina consecinţe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative întrucât "tentaculele" crizei tind să pună stăpânire şi pe elemente conexe, aparent neimplicate în situaţia generatoare.

Extensia crizei este favorizată şi de intervenţiile stângace ori chiar de nonintervenţiile cadrului didactic nepregătit şi neabilitat din punct de vedere managerial pentru o asemenea derulare evenimenţială. De obicei situaţia de criză este recunoscută numai în momentele limită, deşi, fragmente ale acesteia au fost identificate anterior, limitând la maximum şansele de soluţionare promptă.

În didactica modernă, cadrul didactic are rolul de ,,dirijor” al procesului educaţional, de partener activ şi responsabil al elevului. Când toate aceste condiţii nu sunt respectate, din diferite motive, se poate ajunge, din păcate, la situaţii de criză educaţională, în care rolurile se modifică substanţial. Altfel spus, dacă suntem buni pedagogi, starea aceasta nu ne conferă şi succesul pedagogic. Din experienţa educaţională a acestei perioade noi un alt ,,mit” demolat este şi ,,academismul pedagogic” ; conform acestuia pentru reuşita pedagogică e suficientă pregătirea ştiinţifică a cadrului didactic. Din păcate, unele cadre didactice afirmă fără nici o grijă că profesorul trebuie să fie un munte de ştiinţă. Însă realitatea e cu totul alta şi totul se destramă brusc atunci când ne confruntăm cu situaţii pedagogice problematice, cu reacţii neaşteptate din partea clasei, din partea unor elevi izolaţi. Rezultatul este…un fiasco didactic evident.

Deci, se pare că pentru succesul muncii didactice, dincolo de cunoştinţele ştiinţifice şi metodice, trebuie cunoscut şi stăpânit şi altceva- clasa de elevi. Pentru asta este necesar managementul clasei.

În plan strategic abordarea managerială a crizei, evidenţiază ineditul stărilor declanşate, faptul că nu poate fi asemănată cu vreun element stabil din starea de normalitate şi impresia de insolvabilitate, despre care am amintit, ca imposibilitate a identificării vreunei soluţii de intervenţie eficientă pe termen scurt. În majoritatea cazurilor cadrele didactice îşi centrează eforturile şi atenţia, controlul şi concentrarea asupra situaţiilor didactice, asupra activităţilor de predare, ignorând de multe ori, nu din rea voinţă, diversitatea situaţiilor educaţionale ca structuri complexe, atitudinal – relaţionale. Involuntar, asemenea atitudini educaţionale creează un teren propice apariţiei şi dezvoltării fenomenelor de criză.