Obiectul pedagogiei și domeniile de activitate funcțiile educației, educația și problemele lumii contemporane constituirea pedagogiei ca știință

TEMA 1

OBIECTUL PEDAGOGIEI ȘI DOMENIILE DE ACTIVITATE

FUNCȚIILE EDUCAȚIEI, EDUCAȚIA ȘI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE

CONSTITUIREA PEDAGOGIEI CA ȘTIINȚĂ

Pedagogia a făcut parte dintre științele cel mai grav afectate de ideologia comunistă (Legea învățământului 1948 - a fost înlăturată din școli; în 1960 a fost reintrodusă, dar era o seamă de lozinci, de idei unilateral împărtășite, legătura cu viața reală - întreruptă. Întrebare: DE CE S-A ÎNTAMPLAT AȘA ? Răspuns: deoarece Pedagogia studiază:

- esența și trăsăturile educației

- scopul și funcțiile acesteia

- valoarea și limitele ei

- precum și conținuturile, principiile, metodele și formele de desfășurare ale procesului educațional.

Într-un cuvânt, Pedagogia abordează educația din perspectiva funcționalității acesteia, a rolului ei în formarea și dezvoltarea personalității umane. Însuși termenul Pedagogie ne edifică asupra acestei realități. Vine din limba greacă (Paidagogia - paidos = copil; agogie = conducere prin îngrijirea minții și sufletului).

În ultimele decenii, Pedagogia a înregistrat progrese considerabile, rolul ei fiind fundamental reconsiderat. Se pornește de la ideea că randamentul (școlar, profesional, social, cultural) al omului crește și prin aplicarea unei pedagogii evoluate. Ca atare, nu putem înțelege și asimila Pedagogia fără a cunoaște esența și scopurile educației.

Dar, CE ESTE EDUCAȚIA ? Etimologic: educo - educare = a alimenta, a crește, a îngriji; educo - educere = a conduce spre. O definiție completă este imposibil de formulat, deoarece educația este un fenomen complex. Depinde din ce perspectivă abordăm educația, ce luăm în calcul:

- natura procesului educațional

- scopurile educației

- conținutul educației

- laturile sau funcțiile acesteia

Vom exemplifica printr-o serie de definiții, în care se încearcă surprinderea esenței fenomenului educațional:

1. Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil (Kant, 1992, p. 17).

2. Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese (Herbart, 1976, p. 62).

3. Educația constituie acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare vieții sociale și mediului special pentru care sunt destinate (Durkheim, 1930, p. 79).

4. Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează. (Dewey, 1972, p. 70).

5. Educația este activitatea conștientă de a-l influența pe om printr-o triplă acțiune: de îngrijire, de îndrumare și de cultivare, în direcția creării valorilor culturale și a sensibilizării individului față de acestea (Bârsănescu, 1934, pp. 159 - 164).

Pedagogii români identifică 5 posibile perspective de înțelegere a educației:

I. Educația ca proces - ca acțiune de transformare în sens pozitiv și pe termen lung a ființei umane, pe baza unor finalități prestabilite;

II. Educația ca acțiune de conducere - dirijarea evoluției omului spre stadiul de persoană formată, autonomă și responsabilă;

III. Educația ca acțiune socială - ca activitate planificată, graduală desfășurată pe baza unui proiect social care vizează un anumit model de personalitate;

IV. Educația ca interrelație umană - ca un efort comun și conștient a celor 2 parteneri: educat și educator;

V. Educația ca ansamblu de influențe - ca acțiuni voluntare, relativ sistematice care afectează formarea omului ca om.

Ce constatăm, din prezentareaa acestor perspective și a exemplelor de definiții ale educației ? Acest concept - esențial și definitoriu pentru om - prezintă o serie de caracteristici:

- educația este demers aplicabil doar la specia umană; această acțiune nu se poate extinde asupra lumii animalelor sau plantelor, întrucât în acest perimetru factorul conștiință - fără de care nu există educație - lipsește cu desăvârșire;

- educația are caracter intenționat, constă într-un sistem de acțiuni preponderent deliberate, ea este o “propunere” - cum se exprimă Daniel Hameline (1986, p. 53), a unei anumite inteționalități, a unei previzibilități; acțiunile întâmplătoare și toate influențele ocazinale sunt purtătoare de mesaje educogene, dar nu pot fi induse la copii automat, ci mediate, integrate, exploatate - cu atenție și inspirație - prin acțiuni conjugate ale factorilor educaționali;