Politici sociale sectoriale

Politica socială

Politica socială se referă la orientări și intervenții pentru schimbarea, menținerea sau crearea condițiilor de viață care să conducă la bunăstarea umană.

Politica educațională

Obiectul de studiu al politicii educaționale se situează la intersecția dintre valențele de reactivitate și respectiv, de proactivitate ale acțiunii educaționale: politica educației studiază atât finalitățile, modalitățile și consecințele diferitelor strategii de adaptare a educației la realitățile societății, precum și ale acelor strategii de determinare prin educație a unor noi realități sociale.

O altă definiție pentru politica educațională găsim la Roxana Tudorică. Ea afirmă că „politica educațională include opțiuni materializate în teze, documente oficiale (politics - cucerirea și păstrării puterii, policy - sens decizional)” (Tudorică, 2007. 126).

În cadrul politicilor rolul strategilor avute în vedere au un rol important. Strategia în sine, „ca element component al politicii, presupune un program concret de acțiune.” (Tudorică, 2007, 126)

Politica educației superioare este acea parte a politicii educaționale care este centrată pe instituțiile de învățământ superior, structura educației superioare și conținutul acestuia.

Calitatea educației superioare înseamnă de fapt conformitatea cu cerințele utilizatorilor; utilizatorii fiind de fapt absolvenții și sfera economică, care angajează absolvenții instituțiilor de învățământ superior (Polónyi, 2006, 12).

Deoarece competivitatea Uniunii Europene - în ciuda a mai multor decenii de integrare - nu a ajuns la nivelul dorit, a fost nevoie de măsuri care ar putea ajuta la dezvoltarea acestuia, iar una dintre aceste măsuri este cunoscută ca Procesul de la Bologna.

Procesul de la Bologna a fost precedat de Declarația de la Sorbonne, care avea ca scop crearea unei sistem de educație superioară europeană integrată, ce sprijină în mod eficient procesele economice, comerciale, financiare ale Uniunii Europene, îndeplinește cerințele lor și corespunde nevoilor acestora. (Barakonyi, 2004. 87.)

Următoarele scopuri sunt cuprinse în Declarația de la Bologna, anume:

„adoptarea unui sistem de diplome - ușor de citit și comparabil- ;

adoptarea unui sistem de învățământ cu două cicluri principale (studii universitare de licență și postlicență: master și/sau doctorat);

stabilirea unui sistem de credite (de exemplu, sistemul ECTS) ca mijloc potrivit pentru extinderea mobilității studenților;

promovarea mobilității studenților, profesorilor, cercetătorilor și personalului administrativ prin - depășirea obstacolelor- ce împiedică libera circulație;

promovarea cooperării europene în asigurarea calității;

promovarea dimensiunilor europene necesare pentru învățământul superior (dezvoltarea curriculară, cooperare inter-instituțională, programe de mobilități, programe integrate de studiu, pregătire și cercetare).”

Actualitatea tematicii cercetării poate fi justificată prin mai multe afirmații.

În primul rând, Spațiul European al Învățământului Superior trebuia realizat până în anul 2010.

În al doilea rând, anul universitar 2009/2010 era primul an când studenții, care au început studiile superioare în sistemul Bologna, au terminat și studiile de masterat, fiind prima generație care a realizat studiile superioare în totalitate în sistemul Bologna.

În al treilea rând, România a preluat Secretariatul Bologna între 1 iulie 2010 și 30 iunie 2012, următoarea întâlnire ministerială urmând să aibă loc la București între 26-27 aprilie 2012.

Să reținem!!

Politica educațională este centrată pe instituțiile de învățământ superior, structura educației superioare și conținutul acestuia.

Rolul acestei politici îl desemnează faptul că absolvenții studiilor superioare au garanția locurilor de muncă în domeniul studiat de ei.