Principii Didactice

1. DEFINIREA PRINCIPIILOR DIDACTICE ŞI FUNDAMENTAREA LOR PSIHOPEDAGOGICĂ

Principiile didactice sunt norme generale şi fundamentale care orientează activitatea detransmitere şi însuşire a cunoştinţelor, de formare a priceperilor şi deprinderilor la elevi. W. Okon le defineşte drept norme generale de activitate didactică, care precizează cum anume să se transpună în viaţă scopurile didactice, iar N. Oprescu afirmă că cerinţele lor constituie ideii călăuzitore în organizarea şi conducerea activităţii instructiv-educative în învăţământ .

Menţinând atributele relevate de aceste definiţii, Ionescu M. extinde semnificaţia şi sfera de acţiune a principiilor, considerându-le teze fundamentale, norme generale care stau la baza proiectării, organizării şi desfăşurării optime a obiectelor educaţionale.

Prin cerinţele logice pe care le exprimă, principiile didactice corespund logicii interne a obiectelor de învăţământ, logicii cunoaşterii realizate de elevi în procesul de învăţământ, legilor învăţării şcolare, unor mecanisme neurofiziologice ale învăţării, caracterului stabilit al dezvoltării psihice şi idealului educaţional al şcolii româneşti contemporane. Datorită acestui fapt, respectarea lor constituie o condiţie esenţială, indispensabilă pentru eficienţa activităţii de predare-învăţare, de modelare a personalităţii fiecărui elev în conformitate cu acel ideal.

2. CARACTERISTICELE PRINCIPIILOR DIDACTICE

Caracterul general - reprezintă norme fundamentale în organizarea şi conducerea activităţii instructiv-educative din şcoală şi corespund sensului şi acţiunii unor legi, principiile didactice avand o arie de aplicabilitate amplă foarte întinsă, fiind valabile pentru toate ciclurile şcolare, pentru toate obiectele de învăţământ şi pentru toate formele de activitate didactică.

Caracterul formativ - constă în funcţia lor orientativă şi reglatoare. Prin cerinţele clare şi precise pe care le exprimă, principiile didactice îl orientează pe educator în organizarea şi conducerea acţiunilor întreprinse cu elevii în definirea obiectivelor, în selectarea şi structurarea elementelor de conţinut, în alegerea şi folosirea unor metode şi mijloace de învăţământ adecvate.

Caracterul dinamic, evolutiv şi deschis. Principiile didactice s-au cristalizat şi dezvoltat treptat prin contribuţiile parţiale dar esenţiale, acumulate şi cumulate în timp, ale atâtor gânditori-pedagogi, psihologi şi filozofi, cele mai consistente şi perene aparţinând lui J.A.Comenius, J.H.Pestalozzi şi J.J.Rousseau. Unele cerinţe exprimate de principiile didactice s-au precizat şi anunţat, altele au fost reformulate şi completate în funcţie de o serie de factori, dintre care menţionăm:

• progresul cunoaşterii în domeniul ştiinţelor, în special al ştiinţelor socioumane şi fundamentarea practicii instructiv-educative pe unele date oferite de acestea;

• dezvoltarea învăţământului, a sistemului de educaţie şi învăţământ o dată cu dezvoltarea generală a societăţii;

• evoluţia concepţiilor pedagogice, proces ce a avut ca finalitate constituirea marilor sisteme pedagogice din epoca modernă.

Unitatea şi interdependenţa constituie o altă trăsătură a principiilor didactice.

Unitatea lor constă în faptul că ele sunt subordonate aceluiaşi scop-însuşirea temeinică a cunoştinţelor. Deci, unitatea lor rezultă din unicitatea scopului spre care converg.

Interdependenţa lor se manifestă şi trebuie înţeleasă într-un dublu sens şi anume: respectarea cerinţelor fiecărui principiu depinde de respectarea altor/altui principii/principiu şi invers-respectarea fiecărui principiu contribuie la realizarea cerinţelor altor principii. Înţelegând interdependenţa principiilor didactice în acest sens, putem afirma că fiecare dintre ele este, în raport cu altele, condiţionat

Respectarea principiului însuşirii conştiente şi active este condiţionată de respectarea principiului sistematizării, intuiţiei, accesibilităţii legării teoriei de practică (elevii se conving de utilizarea şi importanţa conştiinţelor teoretice pe baza rezultatelor concrete obţinute prin aplicarea lor în practică; această convingere reprezintă un motiv interior, superior; formarea unor motive superioare faţă de învăţare reprezintă o cerinţă a principiului însuşirii conştiente şi active ). La rândul său, respectarea acestui principiu asigură realizarea altor principii: legarea teoriei de practică (numai cunoştinţele înţelese pot fi aplicate în practică ) şi al însuşirii temeinice.