Principiile Didactice

În limba latina termenul " principium- ii" înseamna baza, fundament, început, comandament, imperativ. Putem considera principiile didactice drept imperative ce guverneaza procesul de predare – învatare - evaluare.

Principiile didactice sunt norme sau teze generale care orienteaza si imprima un sens functional procesului de învatamânt, asigurându-i astfel premisele necesare îndeplinirii obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste în desfasurarea sa.

Caracterul orientativ al principiilor didactice este determinat de complexitatea si dinamismul procesului de învatamânt, cauza pentru care adaptarera sa neîntrerupta la situatii noi se impune cu necesitate. Or, pentru ca acest lucru sa nu se faca în mod întâmplator, sunt necesare asemenea norme care sa-l calauzeasca pe profesor în activitatea sa. În cele din urma deci, aceste principii se refera la activitatea profesorului, iar prin intermediul ei în mod implicit si la activitatea elevilor. Conducându-se dupa astfel de norme profesorul imprima procesului de învatamânt un sens care sa fie în concordanta cu ,logica interioara a desfasurarii sale, evitând alunecarea pe panta unor improvizatii si rezolvari spontane. Nu înseamna ca prin aceasta se înlatura cu desavârsire aparitia unor fenomene si manifestari întâmplatoare, neprevazute. Logica procesului de învatamânt se realizeaza pe fondul interdependentei dintre factorii necesari si întâmplatori, respectarea principiilor didactice asigurând desfasurarea logica a procesului de învatamânt si anihilarea actiunii acestor factori întâmpatori si neprevazuti.

Înainte de a deveni norme calauzitoare pentru desfasurarea propriu-zisa a procesului de învatamânt, principiile au constituit obiectul unei elaborari pe baza generalizarii experientei în organizarea acestui proces si a valorificarii rezultatelor stiintelor ce vin în sprijinul didacticii. Cel ce a realizat o prezentare sistematica a principiilor didactice a fost J.A. Comenius. De atunci si pâna astazi s-a înregistrat o restructurare continua a lor nu numai prin faptul ca unele si-au pierdut valabilitatea , aparând altele noi, ci si prin îmbogatirea continutului celor elaborate initial. Mai mult, în zilele noastre asistam la diverse controverse privitoare la aceste principii. Cauzele se afla, pe de o parte, în lipsa unei delimitari cât mai clare a ariei pe care o acopera principiile didactice, iar pe de alta parte printr-o preluare si aplicare simplista a descoperirilor psihologice contemporane.

Subliniem ca principiile didactice se refera la procesul de învatamânt din punct de vedere al posibilitatii sale, al interdependentei si relatiilor dintre componentele sale, dintre acestea si continutul sau. Cu alte cuvinte ele nu se limiteaza numai la cunostinte sau eventual numai la o anumita latura a educatiei, ci la procesul de învatamânt ca un sistem prin care se urmareste, în ultima instanta, realizarea idealului educational, dezvoltarea integral vocationala a personalitatii umane. Deoarece înfaptuirea acestei finalitati nu se restrânge si nu este epuizata prin procesul de învatamânt, ramâne deschisa posibilitatea elaborarii si actiunii unor principii care sa raspunda acestor necesitati.

Principiul participarii constiente si active

Esenta acestui principiu se exprima în considerarea elevului ca subiect al propriului proces de devenire, de asimilare a celor transmise si de formare a personalitatii sale. Nimic din tot ceea ce se inteprinde din exterior nu se reflecta ca într-o oglinda, iar dezvoltarea ne apare ca un rezultat al activitatii subiectului, ca autodezvoltare. Important este ca pornind de la acest postulat, profesorul sa stimuleze prin actul predarii participarea elevilor la propria sa formare. Prin aceasta prisma, învatarea ne apare ca un proces de structurare si restructurare continua a întreg edificiului anterior, dinamica interna a personalitatii constituind în acelasi timp un rezultat si o conditie a acestei participari active din partea elevului. Noile teorii ale învatarii se concentreaza tot mai mult asupra mecanismului intern al elaborarii. A forma gândirea înseamna a forma operatii, iar a forma operatii înseamna a le elabora sau construi în actiune si prin actiune. Constatarea poate fi extinsa si asupra altor componente ale personalitatii. Din punct de vedere psihologic, acest proces de interiorizare ce se realizeaza numai cu participarea activa a subiectului este în acelasi timp si un proces constient. Participarea constienta înseamna integrarea a ceea ce se asimileaza, si se formeaza în structuri sau scheme de asimilare tot mai largi. Informatiile care nu se integraza în astfel de structuri constituie un balast nu numai pentru memorie, ci si pentru gândire.