Profesorul ca Manager al Clasei

Referat
8.3/10 (3 voturi)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2087
Mărime: 12.95KB (arhivat)
Publicat de: Filip Șerban
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Balan Mihaela

Extras din referat

I INTRODUCERE

A fi profesor – manager înseamnă o reformulare, la un nivel calitativ superior, a vechiului rol de conducător al acţiunii de formare – dezvoltare a elevilor, prin predarea, invatarea si evaluarea disciplinei de specialitate, prin activitati instructiv – educative. După E. Joita procesul de invatamant, ca proces instructiv – educativ, reprezintă un proces managerial.

Comportamentul managerial al profesorului ca manager educaţional este extins de la nivelul global, instituţional, la cel al clasei, al rezolvării diferitelor situaţii specifice procesului instructiv – educativ concret; relaţiile profesor – elevi apar ca un barometru al aplicării principiilor managementului educaţional.

În literatura de specialitate este conturat în linii mari profilul de competentă managerială a profesorului-educator, cu deosebire, pe baza unor criterii psiho-socio-pedagogice care întregesc imaginea celui care simbolizează formatorul tipurilor de caracter şi al profilurilor de personalităţi. El este totodată şi modelul de viaţă care se doreşte a fi chiar ilustrarea logicii autorităţii argumentului. Trebuie să admitem că este necesar şi posibil ca acest portret să capete şi un alt conţinut, o altă structură cu finalitate determinată, în funcţie de noile roluri şi aşteptări la nivelul clasei de elevi, al conducerii instituţiei şcolare, cu întreaga sa problematică instructiv-educativă.

II. PREZENTAREA TEORETICA A TEMEI

Literatura pedagogică tratează specific conducerea actului educaţional de către profesor. Rosturile sale manageriale rezultă din considerarea procesului de învăţământ ca proces managerial, din necesitatea respectării democratizării acţiunilor, a afirmării participării, a descentralizării, a reevaluării relaţiilor de comunicare şi cooperare, a coordonării rezolvării sarcinilor, a planificării şi organizării acţiunilor şi resurselor, a evaluării şi reglării realizării directivelor etc.

Profesorul-manager se află la acest nivel operativ, primar al conducerii procesului instructiv-educativ, la nivelul clasei şi al disciplinelor sale: ia decizii în proiectare şi organizare, se afirmă ca lider în realizarea obiectivelor împreună cu elevii, îndrumă elevii, previne şi înlătură factori perturbatori, prevede şi gestionează resursele, îşi adaptează stilul de conducere, armonizează acţiunile formale şi nonformale, adaptează la clasă deciziile şcolii, reglează procesele implicate în conducere, previne şi rezolvă stări tensionale, realizează optim comunicarea în clasă, utilizează sistemul informaţional din clasă în cunoaşterea şi reglarea acţiunilor, gestionează resursele şi situaţiile procesului instructiv-educativ, realizează sarcini de marketing educaţional (de adaptare la cererile, aspiraţiile elevilor, părinţilor), asigură climatul optim desfăşurării activităţilor, consiliază elevii, facilitează evoluţia spre succes a elevilor şi perfecţionează cultura managerială, rezolvă conflicte de statut şi rol la nivelul integrării sale în şcoală şi în clasă, rezolvă probleme privind afirmarea autorităţii saleşi a libertăţii elevilor, dirijează interactivitatea în clasă şi la lecţii, prevede şi coordonează schimbări în activitatea la clasă,cooperază cu elevii în realizarea obiectivelor şi funcţiilor manageriale, asigură managementul curriculumuluispecific la disciplina sa, utilizează continuu feed-backul pentru obţinerea succesului managerial, îşi perfecţionează stilul de conducere a clasei şi a procesului educaţional.

Un profil de competenţă al profesorului-manager al clasei şi al disciplinei sale poate fi determinat prin raportare la acele dimensiuni care determină succesul său managerial; în termeni valorici:

- dimensionarea cognitiv-axiologică (a capacităţilor cognitive): capacităţi cognitive concrete-perceptive, capacităţi intelectual-raţionale (ale gândirii, limbajului, raţionamentului, luării de decizii, rezolvării de probleme, ale memoriei şi imaginaţiei), capacităţi intelectual-instrumentale (ale inteligenţei, ale creativităţii);

- dimensiunea motivaţional-atitudinală (a capacităţilor reglatorii): domeniul afectiv, motivaţional, voliţional, domeniul valoric-atitudinal (în raport cu clasa, elevii roluri, acţiuni, situaţii, cu propria conduită), domeniul orientării în realitatea clasei, procesului educaţional;

- dimensiunea acţional-strategică (a competenţelor): competenţe normative manageriale generale, competenţe acţional-metodice (în planificare, în organizare, în luarea deciziilor, în coordonarea acţiunilor, în îndrumarea elevilor şi reglarea acţiunilor, proceselor);

- dimensiunea autoreglatorie ca manager.

Discuţiile în deceniile anterioare excludeau profesorul dintre factorii de decizie (de la conducerea învăţământului, a şcolii) şi îl situau între factorii de execuţie. Totuşi, numeroşi pedagogi insistă asupra rolului conducător al profesorului în procesul direct de învăţământ, în alegerea strategiilor de realizare a educaţiei.

Preview document

Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 1
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 2
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 3
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 4
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 5
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 6
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 7
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 8
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 9
Profesorul ca Manager al Clasei - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Profesorul ca Manager al Clasei.doc

Alții au mai descărcat și

Criza de Originalitate la Adolescenți

Perioada caracterizată printr-un ansamblu de transformări evolutive, extrem de nuanţate, de natură bio-psiho-socială, care definesc încheierea...

Natura și Caracteristicile Grupurilor Școlare

Introducere Definiţie - Grup şcolar, colectiv, organism social, totalitate de persoane reunite cu scopul desfăşurării unei activităţii....

Recenzie - Didactica. Teoria instruirii

Ion T. Radu si Liliana Ezechil isi propun, in cartea "Didactica. Teoria instruirii", sa ofere celor care se pregatesc pentru o cariera didactica, o...

Dimensiuni ale Conceptului - Clasă de Elevi

Capitolul 1. Importanţa cunoaşterii clasei de elevi ca grup social O clasă, remarcă J.C.Filloux este, înainte de toate, un mediu de...

Responsabilități și Roluri ale Profesorului în Calitate de Manager al Clasei de Elevi

Personalitatea cadrului didactic Managementul clasei nu poate fi făcut fără o analiză amănunțită a celui care contribuie la formarea intelectuală...

Dimensiuni psihosociale ale activității profesorului

Profesorul are un rol important asupra performantelor scolare ale elevilor. Rolul de profesor presupune argumentarea intr-un multiplu paienjenis de...

Managementul clasei

I. Managementul științific – definiții management (lat. manum agere = „a conduce cu mâna“) = manevrare, pilotare, strunirea cailor. to manage...

Comunicarea didactică

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI V. Activitătile manageriale ale profesorului. 1. Decizia: definire si clasificare (tipologii). 2. Profesorul -...

Te-ar putea interesa și

Leadership și Management în Organizația Școlară Preuniversitară

Capitolul I – Introducere 1.1. Motivarea alegerii temei Este foarte dificil, ca având o serie de teme, să alegi una care să te reprezinte, să...

Managementul Strategic al unui Colegiu Tehnic

1. Particularităţi ale managementului strategic educaţional în sectorul public Managementul indică o anumită mentalitate, o manieră proprie, dar...

Principiile Generale ale Managementului și Activităților Manageriale Educaționale

Capitolul I 1. Management - Ştiinţă a conducerii 1.1. Sensurile managementului Managementul constituie unul dintre cei mai semnificativi...

Managementul Clasei de Elevi

I.1. Termenul de management Context teoretic Etimologia termenului de management (Cf. E. Joita, 2000) provenita din lat. manus-agere mâna,...

Responsabilități și Roluri ale Profesorului în Calitate de Manager al Clasei de Elevi

Personalitatea Profesorului Structura personalitații de bază 1. Temperamentală 2. Intelectual-cognitivă: - senzorială; - limbaj; - capacităţi...

Proiect la dirigenție - profesorul diriginte - manager al clasei de elevi

PROFESORUL DIRIGINTE MANAGER AL CLASEI DE ELEVI Data : 03.12.2009 Clasa : a IX-a Disciplina : Dirigenţie Subiectul : Când oamenii produc arme...

Managementul Clasei de Elevi - Sarcini de Lucru

MANAGERUL CLASEI DE ELEVI 1. Cum vă imaginaţi relaţia de conducere colectivă – răspundere personală în actuala etapă a învăţământului românesc la...

Responsabilități și Roluri ale Profesorului în Calitate de Manager al Clasei de Elevi

Personalitatea cadrului didactic Managementul clasei nu poate fi făcut fără o analiză amănunțită a celui care contribuie la formarea intelectuală...

Ai nevoie de altceva?