Profilul cadrului didactic implicat în realizarea educației incluzive - Competențele lui

Educația este un drept fundamental al omului (toți copiii trebuie să aibă dreptul la o educație gratuită și de calitate) ce permite fiecăruia să dobândească cunoștințele necesare pentru a înțelege lumea de astăzi și pentru a putea participa în mod activ la aceasta. Ea contribuie la păstrarea valorilor, stă la baza învățării de-a lungul vieții, creează încredere, te face mai independent și totodată conștient de drepturile și posibilitățile proprii. Ea îl învață pe individ cum să se comporte în calitate de cetățean responsabil și informat.

Investigând universul ființei umane cadrele didactice se confruntă cu o mare diversitate, care constă în aceea că, sunt puse în situația de a căuta mereu noi soluții la problemele ridicate de copiii care trec pragul claselor din instituțiile de învățământ. Dreptul de incluziune școlară se poate defini prin acceptarea de către instituțiile de învățământ a tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenență etnică și socială, religie, naționalitate, rasă sau limbă. Incluziunea este strâns legată de recunoașterea și acceptarea diversității, care este la rândul ei bazată pe ideologia democrației.

Principiul fundamental al educației incluzive constă într-un învățământ pentru toți, împreună cu toți și constituie un deziderat și o realitate care are din ce în ce mai mulți adepți și se concretizează în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune.

Educația incluzivă urmărește o modalitate instituționalizată de școlarizare a copiilor cu dizabilități, dar și a altor copii cu cerințe educative speciale în școli și clase obișnuite.

“Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare , având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunități”. (MEN&UNICEF 1999).

Una din premisele de la care pleacă educația incluzivă este valorizarea pozitivă a diferențelor, în sensul că existența printre ceilalți elevi a unui coleg diferit (cu CES sau provenit dintr-o altă cultură) ar putea fi considerată drept un prilej de cunoaștere și interacțiune reciprocă, de la care se așteaptă efecte benefice atât pentru majoritatea elevilor (care ar avea ocazia de a cunoaște o serie de aspecte inedite ale existenței unei/unor persoane cu un stil de viață particular), cât și pentru elevul/elevii în cauză (care ar avea posibilitatea de a trăi și de a se dezvolta în contexte naturale, cu toate eventualele frustrări sau riscuri pe care viața în astfel de condiții le-ar putea presupune). De asemenea, odată cu apariția unor elevi cu CES, cadrul didactic este pus în situația de a explora, de a proiecta și apoi de a introduce în clasă noi strategii de predare-învățare.

Implicarea cadrelor didactice este condiția majoră în realizarea intregrării copiilor cu c.e.s. în viața școlară și socială. În acest demers la clasă, pentru a favoriza integrarea cât mai rapidă a copiilor cu nevoi speciale, am valorificat sensibilitatea deosebită a acestora și disponibilitatea de a oferi și de a primi afecțiunea celor din jur. Ne apropiem de copilul cu c.e.s. cu încredere și disponibilitate de a face tot posibilul să-l ajutăm. În aceste condiții va accepta observația critică, chiar și dojana, reacționând spre corectare, nu izolându-se .

Aceștia au nevoie de o abordare personalizată referitoare la încercările pe care le inițiem în educația lor. Orice copil se confruntă în anumite cazuri, cu o situație specială care necesită din partea adultului o intervenție specializată, iar cadrul didactic trebuie să cunoască deficiențele copiilor pe care îi va primi în clasă în scopul înțelegerii acestora și pentru a-și putea modela activitățile, în funcție de necesitățile copiilor. De aceea, trebuie să exprime aceleași așteptări și să stabilească limite similare în învățare, ca și pentru ceilalți copii din clasă.

Cadrul didactic trebuie să își asume rolul de moderator și să promoveze contactul direct între copiii din clasă și să direcționeze întrebările și comentariile acestora către copilul cu cerințe educative speciale. Primirea în clasă a copilului cu cerințe educative speciale, atitudinea față de el trebuie să păstreze o aparență de normalitate, copilul trebuie să fie tratat la fel ca ceilalți copii din clasă. Conduita și atitudinea cadrului didactic trebuie să demonstreze celorlalți copii că i se acordă școlarului cu dizabilități aceeași valoare ca și celorlalți, respectându-se principiul democratic al valorii egale. De asemenea, trebuie să încurajeze și să stimuleze ori de câte ori este nevoie pe aceștia, sădindu-le încrederea în forțele lor proprii, în propria reușită în acțiunile întreprinse, evidențiind unele abilități sau interese speciale lor în dezvoltarea și sprijinirea cărora trebuie implicate și familiile copiilor. Pentru cadrele didactice este o adevărată provocare stimularea toleranței și acceptarea necondiționată a diversității dintr-un grup. Ei trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi și formarea de grupuri eterogene, cunoașterea și discutarea diverselor obiceiuri, tradiții, valori.

În cadrul școlii incluzive profesorii trebuie să colaboreze cu diferiți specialiști în domeniul educației, cum ar fi psihologi, consilieri, terapeuți și alți specialiști pentru că doar împreună vor reuși să obțină cele mai bune rezultate. Cadrele didactice trebuie să manifeste optimism, bunăvoință, echilibru, impulsivitate scăzută, capacitate de adaptare, tenacitate; factorii afectivi crescuți (afecțiune, blândețe, entuziasm și voioșie, expresivitate); ambiție și curaj, rezistență la stres și persistență în atingerea scopului și depășirea piedicilor.

De altfel, profesia de cadru didactic, fie că este el implicat în educația copiilor normali, fie că sunt implicați în educația incluzivă, implică o serie de responsabilități, roluri, deziderate, calități, competențe, care o fac să se distingă de multe alte profesii al căror „ obiect” al muncii este omul.