Psihologia Educatiei

Imagine preview
(6/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Psihologia Educatiei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 30 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Bratosin Diana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

1.Rolul psihologiei educatiei in formarea profesorilor in toate ciclurile de invatamant.
2.Tipuri,forme si niveluri ale invatarii.
3.Stiluri de invatare si tipuri de elevi.
4.Invatarea scolara/valorificarea experientei de cunoastere a studentilor.
5.Teorii privind stadiile dezvoltarii psihice.
6.Eseu de autoprezentare in functie de caracteristicile stadiului de varsta si de trasaturile psihoindividuale(psihologia varstelor).
7.Metode de cunoastere a elevilor(observatia,experimentul,metoda biografica,metoda convorbirii,chestionare,teste)
8.Modelarea unor situatii favorabile de invatare pentru reusita scolara.
9.Cauze ale esecului scolar.
10.Rolul proceselor psihice in invatarea scolara.
11.Portrete temperamentale ale elevilor.
12.Rolul creativitatii in invatare.
13.Rolul profesorilor in reusita scolara.

Extras din document

Rolul Psihologiei Educatiei in formarea profesorilor in toate ciclurile de invatamanat

EDUCAŢIA reprezintă ansamblul activităţilor şi influenţelor pozitive, pe termen lung, care implică fiinţa umană ca factor al propriei sale deveniri; proiectează dezvoltarea psihică şi asigură condiţiile realizării acestei proiectări;este cea care asigură legătura între potenţialităţile de dezvoltare (date de ereditate) şi oferta de condiţii şi oportunităţi a mediului, selectând atât însuşirile determinate genetic, cât şi componentele de mediu care corespund obiectivelor educaţionale.

Acţiunea educativă trebuie să armonizeze datele oferite de ereditate şi mediu, în mod creator şi adaptat fiecărui individ (sau grup de indivizi). Aceasta deoarece ceea ce s-a dovedit, într-un moment sau pentru un individ, benefic, poate fi dăunător într-un alt moment sau pentru un alt individ.

Deoarece dezvoltarea este un proces cu legităţi interne proprii, educaţia nu trebuie să exercite o presiune exterioară, coercitivă, asupra individului.

Educaţia trebuie să fie stimulativă, în sensul că demersurile sale trebuie să fie cu un pas înainte a ceea ce poate, a ceea ce se vrea şi a ceea ce ştie individul, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor şi cerinţelor individului (evitându-se suprasolicitarea sau subsolicitarea).

Educaţia depinde de ceilalţi doi factori (ereditatea şi mediul) şi nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa în totalitate o ereditate afectată şi nici un mediu total defavorabil).

Psihologia educaţiei studiază o multitudine de fenomene, activităţi, relaţii, legităţi, precum:- legile ce guvernează activităţile psihocomportamentale şi psihologia socială a indivizilor supuşi influenţelor educaţiei;- dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (şi în special la vârsta şcolară) şi factorii dezvoltării psihice;- fundamentele psihologice ale instruirii şi educaţiei (modul în care se dobândesc cunoştinţele, se formează trăsăturile de personalitate, se construiesc abilităţile);- bazele psihologice ale selectării şi utilizării metodelor de intervenţie asupra individului (metode de predare-învăţare-evaluare);- aspectele subiective ale unor fenomene cu conotaţii pozitive sau negative în viaţa individului (succesul sau insuccesul şcolar şi social);- dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activităţile instructiv-educative (relaţiile dintre educat şi educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ, etc.);- relaţiile dintre diverse variabile educaţionale (formele de educaţie socio-profesională, condiţiile exterioare ale procesului educaţional, etc).

În consecinţă, psihologia educaţiei contribuie hotărâtor la pregătirea psihologică a profesorilor, aducând soluţii practice în rezolvarea unor probleme educative. Din punct de vedere practic, cunoştinţele acumulate de psihologia educaţiei sunt preţioase pentru toţi cei implicaţi în actul educativ şi oricine este supus influentelor educative şi exercită asemenea influenţe. Necesitatea cunoaşterii psihologice derivă din aceea că actul de instruire şi de educaţie trebuie să se adapteze la situaţii infinit de variate, dată fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor şi aspiraţiilor individului.

Prin dăruirea cu care îşi exercită atribuţiile, prin cunoştinţele şi competenţele sale, prin modul în care structurează în ansamblu intervenţia educativă, profesorul, influenţează hotărâtor elevul, sub toate aspectele personalităţii sale.

2.Tipuri,forme si niveluri ale invatarii.

Invatarea scolara este activitatea pe care o desfasoara individul uman in mod sistematic intr-un cadru social organizat in vederea insusirii cunostintelor formarii deprindelor si dezvoltarii personalitatii.Ca activitate foarte complexa care implica relationarea interpersonala dintre personalitatea elevului si aceea profesorului este studiata nu numai de pedagogie ci mai ales de psihologie,de ramurile ei aplicative precum si de catre alte stiinte.Invatarea scolara reprezinta forma tipica specifica in care se desfasoara invatarea la om,ea fiind o activitate conceputa,anticipata si proiectata corespunzator legilor de organizare psihice implicate in invatare,precum si obiectivelor vizate pe fiecare treapta de scolaritate.

Pentru a fi eficientă şi deplină, orice învăţare trebuie să se bazeze pe înţelegerea materialului care urmează să fie învăţat, astfel încât uitarea – care intervine oricum – să fie minimă, iar cunoştinţele dobândite să poată fi aplicate în practică sau transferate în alte domenii de cunoaştere.

Orice act de învăţare – de însuşire de cunoştinţe sau de formare a unei deprinderi – are o dinamică proprie şi o evoluţie fazică, în etape, cu ritmuri şi volume inegale de asimilare. Indiferent de perioada de timp în care se învaţă un material (o lecţie sau un curs) – poate fi o zi, o săptămână sau un an – învăţarea trece prin câteva etape:

- Etapa de acomodare sau familiarizare cu materialul de învăţare se caracterizează printr-o viteză de asimilare a cunoştinţelor şi volum scăzute datorită unor posibile dificultăţi de înţelegere. În această etapă a învăţării se recomandă însuşirea cât mai precisă şi profundă a conceptelor specifice, a legilor şi principiilor, a terminologiei, precum şi formarea unei imagini de ansamblu asupra materialului.

- Etapa de asimilare rapidă şi în cantităţi mari a cunoştinţelor este caracterizată printr-un randament maxim şi, mai mult, prin dispariţia stărilor de nelinişte şi nervozitate care caracterizează etapa anterioară.

- Etapa de relativă stagnare sau regres intervine în urma faptului că familiarizarea cu materialul de învăţat şi scăderea gradului de noutate a acestuia creează blocaje în învăţare, scăderea interesului, apariţia plictiselii şi chiar stări de saturaţie cognitivă. Pentru depăşirea acestei etape este necesară intensificarea efortului voluntar, precum şi varierea mijloacelor şi surselor de învăţare.

- Etapa învăţării intensive este caracteristică perioadei din preajma concursurilor sau examenelor. Perspectiva verificării la finalul perioadei de învăţare activează şi mobilizează potenţialul de învăţare, astfel încât viteza şi volumul de asimilare a cunoştinţelor cresc foarte mult (şi datorită experienţei acumulate în legătură cu materialul de învăţat). Dar, cu cât este mai intensivă învăţarea (mai ales sub formă de “salturi” cu o zi înainte de verificare), cu atât este mai rapidă şi mai masivă uitarea cunoştinţelor astfel asimilate.

Forme şi tipuri de învăţare

- Invăţarea umană, în general, poate fi clasificată în funcţie de criteriile: conţinutul învăţat, modul de acţiune în învăţare, gradul de organizare a învăţării şi complexitatea învăţării.

- după conţinut: perceptivă, motrică, verbală, obişnuinţe şi abilităţi;

- după modul de acţiune: prin repetare, prin asociere, prin discriminare, prin generalizare;

- după gradul de organizare: spontană, sistematică

Învăţarea sistematică: - învăţare senzorio-motorie interdependenta

(tipuri)

- învăţare verbală

Tipuri de învăţare propuse de teoria cumulativ ierarhică a învăţării

Psihologul Robert Gagné identifică existenţa a opt tipuri diferite de învăţare plecând de la criteriul variabilitatea condiţiilor învăţării şi de la complexitatea actului de învăţare. Conform teoriei cumulativ ierarhice, tipul de învăţare situat la un nivel superior este mai complex şi are la bază achiziţia capacităţilor situate la nivelurile anterioare.

Astfel, în funcţie de complexitate, cele opt niveluri ale învăţării sunt:

1. Învăţarea de semnale

I. P. Pavlov a propus acest tip de învăţare simplă în cadrul căreia individul învaţă să dea un răspuns la un semnal, de exemplu la sunetul clopoţelului, culoarea roşie a semaforului etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Psihologia Educatiei.doc

Alte informatii

Facultatea de Litere