Psihologia Vârstelor

Criza de originalitate la adolescent

După perioada de pubertate unde predomină creşterea fizică vine rândul perioadei adolescenţei în care se va produce o dezvoltare intensă pe plan psihic şi se cristalizează viitoarea personalitate. Această perioadă - a adolescenţei este încadrată de cei mai mulţi cercetători şi psihologi între 14 şi 20 de ani şi este urmată de postadolescenţă până la 25 de ani. Adolescenţa este determinată de cele mai multe schimbări şi transformări, iar J.J.Rousseau o considera „o a doua naştere” sau „un moment esenţial în dezvoltarea psihică umană” după N. Lehalle. În această perioadă adolescentul poate raţiona abstract fără a apela la obiecte sau evenimente concrete. El elaborează ipoteze, teorii despre lume, le testează ca un om de ştiinţă şi utilizează noţiuni abstracte. Îşi poate extinde cunoştinţele, fără a mai fi împiedicat de tendinţa egocentristă sau de alte asemnea restricţii. Să nu uităm că perioada adolescenţei corespunde perioadei liceului când avem conţinuturi de învăţate din ce în ce mai ample şi din ce în ce mai multe discipline, mai variate şi mai abstracte. În faţa atâtor cerinţe multiple şi variate atitudinea adolescentului diferă de la un individ la altul. Mulţi îşi măresc timpul alocat studiului, alţii îşi găsesc propriul mod de învăţare, intră în relaţii cu alţi adolescenţi, cu şcoala, cu porfesorii, cu familia toate acestea ceând microuniversul adolescentului. În acest microunivers apar conflicte interne şi externe, acte impulsive sau conduite deviante, ostilitate faţă de părinţi, revolta contra interdicţiilor puse de adult.

Adolescentul îşi formează un mod propriu de a înţelege viaţa şi îşi găseşte o concepţie pe care o va urma ca să-şi dezvolte viaţa sa. Toate acele disponibilităţi intelectuale, afective şi voluntare care s-au dezvoltat pe parcursul perioadelor de copilărie şi pubertate acum se vor structura în propriul sistem de valori. Valorile sunt trecute prin filtrul propriu şi ulterior asumate. Apoi este formată şi integrată apartenenţa la generaţie a adolescentului. În acest stadiu se continuă şi formarea idealului de viaţă ceea ce concentrează şi orientează eforturile adolescenţilor. Este mai mult ca în alt moment – vârsta idealurilor. Şi în tot acest timp adolescentul îşi caută identitatea de sine, acea identitate care îi va pemite să se integreze şi să se adapteze tuturor încercărilor vieţii.

O criză de originalitate la un adolescent înseamnă şi o criză de dezvoltare datorită faptului că toate crizele provoacă schimbări, reacţii psihice complexe, provocând toate resursele psihice, mai activ sau mai putin activ, în funcţie de persoană şi de situaţie.

În general la adolescenţi vorbim de crize ale sinelui, din cele situaţionale, crize de conştiinţă, de nervi, sau cele legate de stres şi de emoţii, care abia îşi fac apariţia în existenţa adolescentului.

Adolescentul vrea să fie unic în toate felurile şi modurile posibile, în îmbrăcăminte, în limbajul folosit, în gesturile sale, în atitudinea abordată, în tunsoarea potrivită şi chiar în modul de a se iscăli toate acestea făcându-le în dorinţa lui arzătoare de a fi admirat şi respectat de cei din jurul lui.

Această dorinţă de unicitate se manifestă prin trei forme importante de conduită care se manifestă prin toate formele activităţii psihice, dar nu cu aceeaşi intensitate, unele într-o stare mai activă faţă de altele. Conduita revoltei este cea prin care adolescentul refuză, ironizează, contrazice şi adoptă o atitudine negativistă a tot şi a toate, apoi avem conduita încrederii în sine în care face multe introspecţii pentru cunoaşterea sinelui şi pentru analiza şi disecarea comportamentelor altora, dar şi visări care îl pot îndepărta de realitate, iar în final avem conduita exaltării şi afirmării în care adolescentul caută confruntările de orice fel : fizice, intelectuale şi afectiv – motivaţionale pentru a-şi încerca puterile şi capacităţile.

Astfel adolescentul trăieşte noi experienţe în care domină afirmarea eului şi o tendinţă de manifestare a dispreţului faţă de familie pentru că începe să fie convins că se află la vârsta adultă, dar în acelaşi timp este sensibil la respingerea şi judecata adultului. Din această ambiguitate comportamentală apar forme de timiditate şi de confruntare în care conflictele şi frustraţiile pot deveni acute. Va încerca prin toate mijloacele să se plaseze în originalitate şi să nu cadă în conformism. Adolescentul rămâne încă dependent de familie, dar se va strădui să iasă de sub tutela ei.

Adolescentul priveşte creaţia, ideile lui ca fiind - extraordinare ca un semn de maturizare şi independenţă, ca o exprimare a propriei individualităţi. El se diferenţiază de ceilalţi şi mai ales de lumea adulţilor, lume care "nu-l înţelege". Are tendiţa de a modifica stările şi credinţele adulţilor, aceştia trăind într-o lume pe care el o considera ca fiind imperfectă. Această latură critică a adolescentului este o expresie a "crizei de originalitate", criză care indică intensitatea trăirilor sale conflictuale, iar "originalitatea" se referă la interpretarea şi exprimarea personală a unor lucruri şi situaţii percepute ca fiind comune, banale şi depăşite.

Adolescentul oscilează între o tristeţe profundă şi o exaltare entuziastă. Această mare gamă afectivă a adolescentului creşte sentimente clare de disconfort şi protest: plictiseală, opoziţie, sentimente de amor propriu jignit sau de lezare a prestigiului, sentimentul de a fi ridicol sau de a se simţi culpabilizat. Opoziţia se manifestă în conduită prin refuzul unor coportamente considerate absurde şi ipocrite, aşa avem refuzul de a fi politicos sau amabil cu persoanele care nu-i plac. Starea de protest mai poate fi exprimată şi prin ţinuta vestimentară, limbaj, aderarea la anumite curente şi grupuri care promovează valori subculturale şi ce este mai rău în ultimul timp consumarea de substanţe interzise.