Reforma curriculară din România

I. Coordonatele actualului Curriculum Naţional

În sistemul de învăţământ românesc, termenul "curriculum" a început să fie utilizat numai după anul 1990, când au apărut primele elemente ale culturii curriculare. Conceptul a fost utilizat şi mai mult după anul 1996, o dată cu lansarea reformei comprehensive, cuprinzătoare a învăţământului.

Reforma învăţământului a fost gândită ca o reformă cuprinzătoare, comprehensivă a învăţământului, o reformă neamânată, o reformă acum, concepută ca un ansamblu de şase capitole de măsuri, după cum urmează:

1. Reforma curriculară (plan de învăţământ, programe, manuale) şi compatibilizarea europeană a curriculum-ului naţional.

2. Trecerea de la învăţarea reproductivă la cea creativă, prin rezolvare de probleme şi relansarea cercetării ştiinţifice în universităţi.

3. O nouă conexiune între şcoli, licee şi universităţi, pe de o parte, şi mediul lor înconjurător economic, administrativ şi cultural, pe de altă parte.

4. Ameliorarea infrastructurii şi conectarea la comunicaţiile electronice ale lumii de astăzi.

5. Reforma managementului şcolar şi academic prin descentralizare şi crearea autonomiei instituţionale a unităţilor de învăţământ.

6. Iniţierea unor forme avansate de cooperare internaţională.

Analiza pedagogică a celor şase domenii asumate în reformă relevă cristalizarea unei strategii de re-construcţie în învăţământ, necesară şi imperativă în anii 90. Opţiunea pentru o reformă neamânată şi o reformă acum se legitimează prin decalajele din interiorul învăţământului autohton (şcoala de la oraş şi şcoala de la sat, cerinţele de studiu şi posibilităţile/ nevoile elevilor etc.) şi faţă de învăţământul modern (compatibilizare, mobilitate, proiecte comune).

Una din componentele esenţiale ale reformei comprehensive a învăţământului românesc este reforma curriculară, care se referă la regândirea planurilor de învăţământ, a programelor şi a manualelor, la compatibilizarea europeană a curriculum-ului naţional, la integrarea experienţelor de învăţare şi formare, astfel încât să se faciliteze dezvoltarea unor structuri cognitive complexe ş.a. Aşadar, reforma de curriculum, nu înseamnă doar regândirea şi reelaborarea conţinuturilor învăţământului, respectiv a planurilor de învăţământ, a programelor şi a manualelor, întrucât curriculum-ul nu se suprapune peste conţinutul învăţământului. Reforma curriculară are implicaţii mult mai profunde atât în planul teoriei, cât şi al practicii educaţionale, în ceea ce priveşte organizarea experienţelor de învăţare şi formare prin asigurarea interdependenţelor necesare între obiectivele educaţionale, conţinuturile învăţământului, strategiile instructiv-educative şi strategiile de evaluare. În perspectiva educaţiei permanente, reforma de curriculum îşi propune:

- să urmărească atingerea idealului educaţional

- să selecteze conţinuturi flexibile, în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii, dar şi cu interesele şi nevoile educaţionale ale individului

- să asigure integrarea conţinuturilor, respectiv abordările interdisciplinară, multidisciplinară şi transdisciplinară

- să ţină cont de principiile de elaborare a curriculum-ului

- să valorifice optim potenţialul elevilor, să le dezvolte motivaţia pentru studiu, receptivitatea faţă de nou, curajul de a acţiona

- să asigure operaţionalitatea şi funcţionalitatea achiziţiilor elevilor: cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, competenţe etc.

- să evite supraîncărcarea informaţională şi să asigure descongestionarea conţinuturilor învăţământului prin selectarea atentă a acestora şi prin transferarea unor segmente de conţinut dinspre perioada şcolarităţii spre postşcolaritate

- să asigure descentralizarea curriculară, respectiv echilibrul optim între curriculum-ul nucleu şi curriculum-ul la decizia şcolii, prin creşterea ponderii acestuia din urmă pe măsura creşterii vârstei de şcolaritate.

În ţara noastră, începând cu anul şcolar 1998-1999, se operează cu un Curriculum Naţional, elaborat prin raportare la trei repere fundamentale:

1) dinamica sistemului de învăţământ românesc, respectiv necesităţile actuale şi de perspectivă ale acestuia

2) tendinţele actuale şi criteriile internaţionale general acceptate în domeniul reformelor curriculare

3) tradiţiile şi elementele sistemului românesc de învăţământ, care corespund din punctul de vedere al reformei curriculare.