Relatia Joc-Invatare-Dezvoltare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Relatia Joc-Invatare-Dezvoltare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Laura Ciolan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

a) Explicarea conceptelor
b) Specificul învăţării la vârsta preşcolară
c) Jocul şi specificul jocurilor la vârsta preşcolară
d) Cadrul didactic în activitatea de joc a copiilor preşcolari

Extras din document

a) Explicarea conceptelor

Perioada preşcolară reprezintă o etapă a dezvoltării copilului în care se contruiesc, se aşează, se împletesc şi se delimitează treptat principalele trăsături ale viitoarei personalităţi.

Parte intagrantă a învăţământului, grădiniţa îşi aduce o contribuţie specifică la înarmarea copiilor cu instrumente fundamentale ale muncii intelectuale. În acest ciclu preşcolar de învăţământ se urmăreşte cu precădere pregătirea copiilor pentru învăţare, pentru a face faţă cu succes atât activităţii şcolare în întregime, cât şi activităţii de autoperfecţionare, după terminarea şcolii.

De aceea educatoarea se consideră ,,un arhitect , ,,un proiectant , şi un ,,constructor” de un gen cu totul aparte care trasează liniile viitoare de dezvoltare a unor fiinţe aflate în creştere şi într-o devenire permanentă.

Termenul de ,,joc” nu este o noţiune ştiinţifică şi nu se pot delimita precis comportamentele umane specifice jocului.

La vechii greci termenul de ,,joc” desemna ,,acţiuni proprii copiilor”, Ia evrei ,,joc” însemna ,,glumă, haz”, Ia romani ,,ludo” desemna ,,bucuria, veselia”; în limba sanscrită ,,Kleada” însemna ,,joc, bucurie”; Ia nemţi, vechiul cuvânt ,,spielen” desemna ,,mişcare uşoară, lină, asemănare pendulului, care provoacă o mare satisfacţie”.

Ulterior cuvântul ,,joc” s-a extins asupra unei largi sfere de acţiune care nu presupun o muncă grea şi oferă oamenilor veselie, satisfacţie.

Noţiunea de joc, după N. Sillawy, (1996), este o „activitate fizică sau mentală fără finalitate util, căreia i te dedici din simplă plăcere”.

După P. Popescu-Neveanu (1978) prin noţiunea de joc se înţelege „o formă de activitate specifică pentru copil şi hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică.”

Învăţarea reprezintă, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectată de cadrul didactic pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalităţii preşcolarului, elevului, prin valorificarea capacităţii acestora de dobândire a cunoştinţelor, a deprinderilor, a strategiilor şi a atitudinilor cognitive

Procesul învăţării angajează dimensiunile cognitive, dar şi dimensiunile afective, motivaţionale şi volitive ale personalităţii umane care susţin "modificarea sau transformarea intenţională a comportamentului uman, condiţionată de experienţa trăită" (Cerghit, Ioan; Oprescu, Nicolae, 1988, în Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlăsceanu, Lazăr, 1988, pag. 111).

Termenul de dezvoltare este definit ca ansamblu de transformări care afectează organismele vii sau instituţiile sociale, ceea ce implică, de asemenea, noţiunile de continuitate, finalitate si evoluţie (Bideaud, Houde, Pedinielli, 2002, p.3).

Dezvoltarea înseamnă modificări complexe bio-psiho-sociale ale individului, ierahizate în timp. Schimbările sunt bine structurate pe vârste, desi vârsta în sine nu le explică.

În concluzie, dezvoltarea înseamnă a creste, a se maturiza si a învăţa. Dezvoltarea este procesul complet prin care individul se adaptează la mediul său. Dar de vreme ce adaptarea se face prin crestere, maturare si învăţare, acestea nu sunt decât aspecte ale dezvoltării. Diferenţa principală dintre învăţare si dezvoltare este că învăţarea presupune adaptare imediată pe termen scurt, în timp ce dezvoltarea presupune adaptare treptată într-o perioadă îndelungată.

b) Specificul învăţării la vârsta preşcolară

Conform unei concepţii moderne în grădiniţă “învăţarea” capătă un sens larg fiind îndreptată nu numai spre acumularea de cunoştinţe ci este concepută ca o activitate legată strâns de latura psiho-socială a copilului sprijinindu-se pe structura concretă a gândirii acestuia.În grădiniţă se realizează învăţarea spontană, dar şi cea dirijată, mai ales prin conţinutul activităţilor obligatorii, adică pe calea acelor modalităţi, care anunţă şi pregătesc copilul pentru lecţia din şcoală, pentru trecerea treptată de la joc la activitatea şcolară.Prin intermediul acestora copilul primeşte informaţii suficiente şi corecte despremediul înconjurător şi formează pricepereade a observa, capătă deprinderea de exprimare corectă, înţelege sensul noţiunii de mulţime, învaţă să opereze cu mulţimile, în anumite condiţii care devin cerinţe ale modului de lucru.

Înţelegerea se condiţionează de participarea activă a copilului în procesul cunoaşterii prin angajarea lui în descoperirea noului din universul necunoscut lui, prin accentuarea elementelor de problematizare.

Toate domeniile de dezvoltare sunt intercondiţionate, adică dezvoltarea unui domeniu favorizează dezvoltarea copilului într-un alt domeniu, iar experienţele de învăţare sunt cu atât mai semnificative pentru progresul copilului cu cât ele se adresează simultan tuturor domeniilor dezvoltării. Ritmul dezvoltării fiecărui domeniu este diferită de la copil la copil.

Fiecare domeniu de dezvoltare, cognitiv, socio-emoţional, fizic, are o anumită specificitate şi de aceea există obiective ale educaţiei timpurii care sunt specifice unui domeniu, dar a căror realizare determină implicit antrenarea obiectivelor dintr-un alt domeniu de dezvoltare. De exemplu, dacă obiectivul este acela de a-l învăţa să mănânce de unul singur, acesta implică pe lângă motricitate, coordonare oculo-motorie, atenţie şi reacţii emoţionale prin modul în care adultul îl ajută, îl încurajează în mişcările pe care le realizează, precum şi comunicare cu acesta, numirea obiectelor cu care mănâncă şi a mâncării. La fel, dezvoltarea limbajului poate favoriza sau bloca interacţiunile sociale ale copilului cu ceilalţi

Pentru toţi cei care contribuie la creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copiilor, standardele reprezintă o resursă importantă ce orientează acţiunile dumneavoastră în scopul sprijinirii şi stimulării învăţării, dezvoltării normale şi depline a copiilor! Întrucât copiii învaţă şi se dezvoltă explorând lumea în întregul ei, care solicită şi stimulează copilul sub toate aspectele, standardele de învăţare şi dezvoltare sunt structurate pe toate domeniile de dezvoltare ale copilului. Prin interacţiune cu mediul (înţeles în complexitatea lui – mediul fizic şi fiinţe) copiii trăiesc experienţe ce au implicaţii asupra dezvoltării lui în complexitatea ei. Fiecare acţiune a lor de cucerire a mediului în care trăiesc şi se dezvoltă, implică atât procese cognitive, operaţii mentale, cât şi trăiri afective şi motricitate. Pentru a trăi astfel de experienţe, copilul trebuie să fie sprijinit în dezvoltarea sa sub raport cognitiv, socio-emoţional şi fizic.

În cel mai larg sens, standardele reprezintă un set de afirmaţii care reflectă aşteptările privind ceea ce ar trebui copiii să ştie şi să poată să facă. Acestea sunt definite pentru a sprijini creşterea şi dezvoltarea copiilor de la naştere până la intrarea în şcoală, atât în mediul familial, cât şi în cadrul altor servicii de educaţie timpurie.

Pentru cadrele didactice, formularea standardelor de dezvoltare şi învăţare reprezintă un punct de referinţă în organizarea şi proiectarea activităţilor din unităţile de educaţie timpurie. Ele sunt relevante numai la nivel de grup de copii, şi nu la nivel individual în sensul diagnosticării profilului de dezvoltare a copilului. Ele au ca scop evaluarea nivelului la care se situează toţi copiii dintr-o grupă, grădiniţă, raion, sistem. Observarea copiilor în baza standardelor şi a indicatorilor are ca scop pentru cadrul didactic conturarea unui profil al grupei de copiii pentru a cunoaşte care sunt domeniile de dezvoltare care sunt mai puţin apelate prin activităţile desfăşurate în grădiniţă şi, în acest mod, a interveni în proiectarea viitoarelor activităţi.

Dezvoltarea cognitivă este esenţială pentru viaţa de zi cu zi. Ea se referă la procesele prin care copiii dobîndesc capacitatea de a gîndi, de a asimila şi a utiliza informaţia pe care o receptează. Dezvoltarea capacităţilor psihice se realizează prin interacţiunea copilului cu mediul fizic şi social, prin care copiii construiesc mental noi concepte, le descoperă. Totodată copiii învaţă multe lucruri de la adulţi şi de la alţi copii. Acest proces de învăţare prin învăţare şi descoperire se realizează pe multiple căi: prin limbaj, gîndire logică, reprezentare spaţială, gîndire creativă, muzicală, implicarea mişcărilor corpului etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatia Joc-Invatare-Dezvoltare.doc

Alte informatii

Pentru cursul de pedagogia invatamantului primar si prescolar