Relațiile dintre educatori și elevi

Introducere

De la cea mai frageda varsta pana la anii tarzii ai senectutii omul invata necontenit, insusindu-si priceperi si deprinderi din cele mai variate domenii. Contactul nemijlocit cu realitatea ii impune adesea imbogatirea si diversificarea cunostintelor. O probleme importanta, care-i framanta atat pe cei care invata, cat si pe pedagogi si pe parinti o constituie eficienta educatiei, in conditiile actuale cand trebuie sa fim pregatiti sa invatam toata viata, sa ne dezvoltam capacitatile creative si sa avem o putere mare de adaptare la situatii din ce in ce mai variate si mai neasteptate.

Modernizarea perpetua a procesului instructiv-educativ vizeaza printre altele si reevaluarea si imbunatatirea relatiilor dintre profesori si elevi pornind de la cunoasterea profilului psihologic al fiecaruia si al gamei de probleme si provocari ce pot sa apara pe parcursul derularii relatiei dintre cele dascal si discipol.

S-au incercat si elaborat tehnici de eficientizare a procesului didactic, de la instruirea programata (pedagogia cibernetica) la modele de instruire ca metodele intuitive, verbale, metode speciale de educare a creativitatii, construindu-se o adevarata tehnologie a instruirii.

In dorinta de a surprinde cat mai obiectiv relatia profesor-elev au foat facute experimente care cuprindeau, pe langa elevi, si 50 de cadre didactice si 120 de familii (Ion Neacsu – Motivatie si invatare- cap.VII, pag 140), cercetarea propunandu-si sa identifice comportamentele fiecarui factor implicat in experiment, deprinderea acelor valori semnificative pe baza carora educatorii pot dezvolta la elevi structuri cognitive, atitudinale si motivationale eficiente, precum si sa gaseasca modalitati practice care sa faciliteze asimilarea informatiilor, comunicarea educationala si realizarea practica a finalitatilor ce si le propune scoala impreuna cu toti ceilalti factori ai educatiei.

Pentru a putea avea o corecta imagine de ansamblu asupra aspectelor mentionate mai sus, ar fi util sa avem repere despre calitatile psihologice, pedagogice si morale unui educator ideal, despre problemele proprii educatorilor (socio-psihologice), informatii despre particularitatile de varsta bio-psihologice ale elevilor ce se incadreaza in reperele de normalitate si despre problemele lor ce pot sa apara din diverse cauze (biologice, socio-psihologice).

Despre educatorul ideal. Din totdeauna cercetarile in domeniul psihologiei si a stiintelor educatiei s-au interesat indeaproape in special de profilul socio-psihologic al elevilor, dar relatia educativa este in mod fundamental o relatie intre elev si educator - adultul care are viata sa personala, cu probleme, cu ritmul sau de transformare, cu tensiunile, angoasele si cautarile sale, cu deschiderile si rigiditatile sale, cu obsesiile, ingrijorarile si spaimele sale.

O abordare aparte in studiul educatiei o au reprezentantii psihologiei umaniste.

Arthur W. Combs, reprezentant al psihologiei umaniste, considera ca profesorul trebuie sa fie o persoana autoimplinita, caracterizand educatorul din punct de vedere psihopedagogic ca fiind o persoana ce are incredere in sine, crede ca profesia lui este demna si cinstita si se poarta cu demnitate si cu cinste, este o persoana comunicativa, sociabila, capabila sa faca fata propriilor probleme, atractiva, deschisa, este sensibil la lumile in care traiesc elevii si colegii lui si le accepta sentimentele, atitudinile, credintele si modurile de a intelege ca pe niste date importante pentru relatiile umane.