Responsabilități și Roluri ale Profesorului în Calitate de Manager al Clasei de Elevi

Personalitatea cadrului didactic

Managementul clasei nu poate fi făcut fără o analiză amănunțită a celui care contribuie la formarea intelectuală și profesională a unui întreg colectiv de elevi. Analiza unui profesor se face din punct de vedere psihologic, pe alternanţa reprezentare, afectivitate, convingere în dinamica construcţiei unei imagini profesionale a personalităţii. În urma sintezei de tip psihosocial, se creionează şi stilul educaţional, analizat din perspectiva managementului clasei de elevi, ca posibilă configuraţie a stilului managerial al acestuia.

Personalitatea de bază a profesorului a fost analizată prima oară de Kardiner, constituind, în principal, un fundament, o matrice ce desemnează o structură personalitară internă, mobilă şi flexibilă, parţial polivalentă, cu care individul intră în câmpul profesional psihopedagogic. Reprezintă o structură complexă ce conține două mari dimensiuni- personalitatea reală si aptitudinea psihopedagogică, care, deși acum sunt separate în scopul analizării personalității, ele în realitate se suprapun. Personalitatea reală reprezintă un ansamblu de procese, funcții și tendințe interne de care dispune un individ, caracteristice lui și care sunt profund repezentative pentru sine, fie că sunt exteriorizate sau nu. Aptitudinea psihopedagogică ar desemna dispoziţiile interne relative care pot permite selecţia, concentrarea, canalizarea şi direcţionarea componentelor personalităţii reale, în vederea obţinerii celor mai bune rezultate în profesiunea didactică. Este observabil caracterul ei limitat.

În sistemul educațional, rolurile pe care și le asuma profesorul se exercită direct asupra elevului, de aceea sunt importante alegerile făcute în timpul orelor de curs, în relaționările profesor-elev. Personalitatea profesorului presupune şi o serie întreagă de calități, determinate de specificul şicomplexitatea muncii pe care o desfăşoară.

Calitățile atitudinale.Întrucât profesiunea de educator presupune raportarea şi confruntarea continuă cu alţii, anumite calităţi atitudinale sunt indispensabile acelora care îşi aleg şi prestează această profesiune. Ne vom opri asupi celor rnai semnificative.

Umanismul şi dragostea de copii, în special. Aflându-se faţa unor fiinţe umane, adulte sau în devenire, profesorul trebuie să dea dovadă de multă sensibilitate, ataşament şi respect faţă de ele, transformându-se în cele din urmă într-un coparticipant la propriile lor confruntări. Se presupune, în primul rând, respect și încredere faţă de posibilităţile latente pe care le posedă oricare copil, dorința sinceră ca aceste posibilităţi să se dezvolte, încrederea deplină în viitorul său. Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul şi compătimirea, cu diversele simpatii manifestate sau ascunse faţă de unii copii, cu toleranţa exagerată. Ea trebuie să-i cuprindă pe toţi copiii, fără nici o descriminare.

Calitătile morale. Din această categorie fac parte corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul, stăpănirea de sine.

Conştiinţa responsabilităţii și a misiunii sale. După opinia lui Hubert, această responsabilitate şi-o asumă faţă de copii, faţă de patria sa şi faţă de întreaga umanitate. În mâinile sale se află, într-un fel, nu numai viitorul copilului, ci şi al patriei şi naţiunii al cărei membru este. Conştiinţa responsabilităţii şi a misiunii nu pot fi concepute în afara ataşamentului faţă de valorile culturale, naţionale şi universale, create de-a lungul veacurilor.

Aptitudini pedagogice: didactice (referitoare la activitatea de instruire) și educative (privitoare la activitatea de modelare a personalității umane), care includ: aptitudini metodice, aptitudini de evaluare, aptitudini educative în domeniul educației morale, estetice, de mediu, de sănătate.

Profesorul reprezintă un univers pentru elevul său, având în vedere că fiecare dintre noi își petrecere cca 2/5 din viață în cadru școlar, cerându-se impetuos o relaționare între elementule acestui sistem, cât mai flexibilă posibil, cât mai plăcută și cât mai roditoare posibil.

Câmpul psihopedagogic

Această noţiune a campului psihopedagogie exprimă mai mult decat un câmp al percepţiei, al reprezentării, al conştiinţei ori al experienţei. El implică un spaţiu de viaţă, subiectiv, descris printr-o varietate de componente:

Statut socio-economic:

acesta are o influenţă covarşitoare asupra activităţii şi asupra mentalităţii din cadrul raporturilor profesionale, desemnand poziţia cadrului didactic in societate. Influenţe externe: - sociale: percepţia opiniei publice in raport cu profesiunea didactică, expectanţele societăţii faţă de misiunea cadrelor didactice.

Nivele interacțioanle ale managemenului calsei:

politice: atitudinea faţă de politica educaţională existentă sau chiar opiniile de politică generală;

- familiale: relaţiile cu părinţii, solidaritatea colectivului de părinţi.

- factori ergonomia: baza materială şcolară şi dotarea cu resurse practice de studiu; de asemenea, mai este de amintit dispunerea mobilierului intern în clasă şi în şcoală;

- norme deontologice: libertăţile şi interdicţiile profesionale care sunt prevăzute într-un cod deontologic ori sunt vehiculate permanent şi constant în alte documente şcolare;

- forme interacţionale: interacţiunile şi contactele din interiorul unei instituţii şcolare:

- nivel macro: relaţiile la nivelul colectivului de cadre didactice (includem aici şi relaţiile cu instituţiile ierarhic superioare, inspectorat, minister etc.);

- nivel micro: contactele cu elevii;

- situaţiile psihopedagogice: sunt situaţii specifice didactico-psiho-logice, care pot fi detectate în clasă, chiar in timpul orelor.

Observație: ideea câmpului psihopedagogic ne-a fost sugerată de „teoria câmpului", aparţinătoare lui Kurt Lewin, unde câmpul este definit ca un spaţiu de viaţă în interiorul căruia se confruntă forţe diverse.