Reziliență

Rezilienţa:definiţii, perspective şi concepte

Cuvinte cheie: rezilienţă, coping, factori de stres, factori de risc

Abstract:

Literatura de specialitate conţine o vastă plajă de articole care au ca subiect principal conceptul de rezilienţă. Articolele cu privire la acest concept datează de prin anii 1970, Garmezy fiind cel care a publicat în 1973 primul studiu despre rezilienţă. Lucrarea de faţă îşi propune să facă o scurtă descriere a conceptului de rezilienţă şi propune modele de stimulare a creşterii rezilienţei în mediul şcolar românesc, accentul căzând pe cei de vârstă adolescentină.

Ce este rezilienţa?

Rezilienţa psihologică poate fi explicată drept capacitatea individului de a suporta stresori fără a manifesta disfuncţii psihologice, boli psihice sau o dispoziţie negativă persistentă. Stresorii sau „factorii de risc” pot sa fie acuţi sau cronici (ex. moartea cuiva drag, boală cronică, abuz emoţional sau fizic, săracie, violenţă).

Abilitatea de coping reprezintă procesul central în construirea rezilienţei. Modelul de bază al acestui proces este reprezentat de schema: stresorul X (potenţiala sursă de stres) determină o reprezentare cognitivă cu determinarea deciziei dacă X este un eveniment care poate fi rapid gestionat sau reprezintă un factor de stres deoarece poate depăşi posibilităţile de coping ale persoanei. Dacă stresorul este identificat a fi periculos, răspunsurile de coping sunt activate. Rezilienţa mai presupune şi o gama de trăsături de personalitate care servesc ca resurse de rezistenţă atunci când suntem confruntaţi cu situaţii de distres. Rezilienţa poate să fie evidenţiată prin următoarele 3 elemente:

- provocarea – percepeperea schimbărilor din viaţa drept normale şi naturale şi, deopotrivă, drept oportunitate spre dezvoltare personală

- implicarea – găsirea unui sens în acţiunile proprii realizate şi dorinţa de participare activă

- controlul – presupune credinţa că acţiunile noastre pot avea un impact semnificativ asupra existenţei noastre

Definiţii

Rezilienţa este în general înţeleasă drept adaptarea pozitivă a individului în circumstanţe deosebit de dificile (personale,familiale şi ambientale) în care ne-am aştepta ca abilităţile cognitive sau funcţionale ale persoanei să fie afectate(Rutter 1985,Garmezy 1985; 1983; 1991; Masten şi Coatsworth 1998).

Din marea de definiţii ale rezilienţei am ales câteva care mi se par a fi destul de precise, precum:

- "întreţinerea funcţionării competente în ciuda unei interferenţe afective "(Garmezy

1991)

-"un proces dinamic care include o adaptare pozitivă într-un context de semnificativă adversitate"(Luthar et al. 2000).

-Werner (1995) defineşte rezilienţa fiind un concept care descrie adaptarea reuşită a individului după ce a fost expus la factori de risc biologici şi/sau psihosociali şi/sau la evenimente stresante.

-Barbarin(1994) numeşte rezilienţă capacitatea individului de a face faţă cât mai bine unei situaţii cu un grad de dificultate mare, de a înfrunta condiţii dezorganizate de viaţă, de a supravieţui şi a se dezvolta, în ciuda unor resurse limitate şi a unui mediu defavorizant.

Rezilienţa, drept concept, pare să transceadă graniţele naţionale şi culturale (Hunter 2001). Transcultural, conceptul pare sa fie înţeles drept capacitatea de a rezista unor situaţii de adversitate.

În literatura ştiinţifică de specialitate există mai mulţi termeni care sunt asociaţi rezilienţei, fie pentru a descrie caracteristicile ei, fie fiind folosiţi ca “sinonime”, acest lucru a creat confuzie şi a încetinit dezvoltarea acestui câmp de cercetare(Fergus şi Zimmerman 2005). Îi voi aminti pe cei mai frecvent întâlniţi:

• Coping adaptativ

• Inteligenţă emoţională (Daniel Goleman)

• Optimism învăţat (Martin Seligman)

• Descoperirea resurselor (Rosenbaum)

• Orientare în viaţă

• Resurse

• Stimă de sine, Auto-eficienţă, încredere în sine

• Personalitate auto-vindecătoare (Howard Friedman)

• Sentimentul coerenţei (Aaron Antonovsky).