Rolul educației în învățământul preșcolar

Educatia interculturala constituie o optiune ideologica in societatile democratice si vizeaza pregatirea viitorilor cetateni in asa fel incat ei sa faca cea mai buna alegere si sa se orienteze in contextele multiplicarii sistemelor de valori. Adaptarea la mutatia si diversitatea culturala e necesara atat pentru „minoritati", cat si pentru „majoritari", in interactiunile prezente si viitoare

Perspectiva interculturala de concepere a educatiei poate sa conduca la atenuarea conflictelor si la eradicarea violentei in scoala, prin formarea unor comportamente precum (cf.

Walker, 1992, p. 8):

•aptitudine de a comunica (a asculta si a vorbi);

• cooperarea si instaurarea increderii in sanul unui grup, cum ar fi grupurile de tineri, de

munca, de joaca etc.);

• respectul de sine si al altora, toleranta fata de opiniile diferite ;

• luarea de decizii in chip democratic;

• acceptarea resposabilitatii altora si a propriului eu;

• solutionarea problemelor interpersonale;

•stapanirea emotiilor primare;

• aptitudinea de a evita altercatiile etc.

Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta sociala sau economica etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a culturilor.

Educatia interculturala vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritul recunoasterii diferentelor" ce exista in interiorul aceleiasi societati si mai putin (sau deloc) o educatie pentru culturi diferite, ceea ce ar presupune staticism si o izolare a grupurilor culturale. O educatie conceputa in perspectiva interculturala va resemnifica relatiile dintre scoala si alte spatii educative ; ea va depasi zidurile scolii, prelungindu-se si in-sinuandu-se in activitatile informale.

Atitudinea interculturala faciliteaza aparitia unei sinteze de elemente comune, ca fundament al comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale. Scoala, acceptand principii precum toleranta, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor, va exploata diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii. Orice valoare locala autentica trebuie pastrata de cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala. Valorile locale pot functiona, pentru cultura de origine, ca porti de intrare in perimetrul valorilor generale. Credem ca valorile particulare veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre valorile generale spre care tind fiintele mane.

Interculturalismul este „un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sociala, punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti si, de aici, chiar dezvoltarea democratiei" (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990, p. 139).

Sarcina scolii de azi este de a forma la elevi o constiinta europeana.

Încă din grădiniţă este de dorit sa se cultive respectul si solidaritatea fata de cultura altor popoare. Cateva valori-cheie trebuie sa-si faca loc, fie in programele scolare, fie in procesele de invatamant: aspiratia catre democratie, respectul drepturilor omului, al drepturilor copiilor, justitia sociala, echilibrul ecologic, toleranta si pacea, traditiile culturale etc. invatarea simultana a macar doua limbi straine, difuziunea simbolurilor gene-ral-umane, accentuarea valorilor care mai degraba unesc oamenii decat ii divizeaza, participarea tineretului la gestionarea comunitatii scolare, integrarea scolilor in relatii de infratire la nivel european sunt alte mijloace de sporire a valentelor culturale ale activitatilor educative.

In ultimele două decenii societatea tinde tot mai mult să depăşească graniţele impuse de frontiere, se mondializează. La aceasta se adaugă fenomenul imigraţiei, ce impune creşterea demografică în unele zone ale lumii, precum şi fenomenul de polarizare a bogăţiei/ sărăciei. Astfel, pentru o bună convieţuire, în Europa a devenit necesară implementarea educaţiei interculturale în programul educaţional din perspectiva desfiinţării graniţelor, pentru că este necesar să se prevină şi să se evite conflictele interetnice şi de altă natură, prin promovarea toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi. Şi în România, ca stat ce face parte din Comunitatea Europeană, se urmăreşte implementarea unui program educaţional intercultural ce trebuie început încă de la grădiniţă pentru că şi aici există copii din diferite alte state (italieni, moldoveni, chinezi etc.) alaturi de copiii minorităţilor din România (lipoveni, maghiari, rromi etc.).

Educatia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, religioasă, profesională, rasială, ş.a.

Uneori, grupurile etnice care trăiesc pe acelaşi teritoriu reprezintă o sursă de tensiuni şi de conflicte. Dacă până în 1989 regimurile totalitare au reuşit să ţina sub control orice manifestare etnică, regimurile democratice permit manifestarea identităţii, iar aceasta trebuie să se facă în limitele respectării drepturilor şi libertăţilor omului, dar şi ale respectului faţă de societate, fără a aduce atingere statului. Prof. dr. Teodor Cosma spune că ,,toleranta este deopotrivă o valoare - scop – şi o atitudine socială”.

In ţara noastră există zone unde convieţuiesc de veacuri mai multe naţionalitaţi

Daca ne referim la oraşul Dolhasca unde minoritatea rroma este prezenta este şi o diversitate de minoritati religioase. Majoritatea locuitorilor sunt de religie ortodoxă, dar sunt şi creştini dupa evanghelie, adventişti astfel că preşco1arii relatează la ce biserică se duc împreună cu părinţii lor şi cum se desfăşoară evenimentele religioase la care participă. In fiecare an, de Paşte, copiii aduc la grădiniţă ouă roşii,alte produse pascale. Pentru că educatoarele au ştiut cum să prezinte situaţia, nu au fost niciodată discuţii cu părinţii sau sesizări tendenţioase din punctul de vedere al faptului că, de exemplu, nu ar putea accepta ouăle roşii pe motiv că nu au la momentul respectiv sărbătoarea Paştelui etc. Unele secte religioase sunt cu vederi mai rigide, astfel că am avut copii în grădiniţă care nu participau la serbări, nu î1 aşteptau pe Moş Crăciun , nu vopseau ouă şi asta se întâmpla împotriva voinţei copiilor respectivi (erau atitudini impuse de părinţi). Noi am respectat şi aceste convingeri religioase, dar le-am cerut să nu ne deranjeze la repetiţiile pentru serbări sau la acţiunile cu temă religioasă, să respecte şi ei felul în care ne manifestăm noi, ceilalţi.

In învăţământul preşcolar familiarizarea majorităţii cu limba, cultura, tradiţiile minoritarilor, revine educatoarelor. In primul rând, educatoarele trebuie să fie persoane deschise spre toţi copiii, să fie tolerante indiferent din ce familii provin copiii grupei din punct de vedere etnic, religios, rasial, social etc

Educatoarele au un rol important în crearea unei atmosfere prietenoase, plină de respect între copii şi între părinţi.