Rolul fonologiei în dezvoltarea premiselor citit-scrisului

Fonetica (din limba greaca de la ????, fone: sunet, voce) - este studiul sunetelor produse de vocea umana. Fonetica analizeaza aspectul fizic al sunetelor, de la articulare pana la perceptie.

Lingvistica moderna face deosebirea intre fonetica si fonologie. Fonetica studiaza articularea sunetelor si procesele de perceptie implicate, fiind mai aproape de nivelul fizic al vorbirii. Fonologia (numita si ,,fonetica functionala") se ocupa de sistemul de sunete ale unei anumite limbi si de rolurile lor in diferentierea intre cuvinte.

Istoria foneticii este foarte veche, si probabil primele notiuni de fonetica au aparut atunci cand populatii vorbind limbi diferite au incercat sa comunice intre ele si au constatat diferenta intre sunetele folosite. Primele scrieri pe teme de fonetica pe care le-am mostenit sunt insa doua manuscrise de acum 2.500 de ani din India, unul discutand ortoepia limbii sanscrite, iar celalalt, o carte de gramatica a limbii tamil, explicand locul si modul de articulare al sunetelor acestei limbi. Interesul pentru fonetica in India se remarca in grija cu care limbile de aici isi clasifica sunetele in functie de locul si modul de articulare.

In analiza structurii sonore a limbii sunetele erau considerate in fonetica (asa cum fonemele erau in fonolgie) drept elemente de baza, unitati fundamentale. Aceasta conceptie implica considerarea sunetelor (sau a fonemelor) entitati de sine statatoare, sau cel mult intricate in relatii de sistem sonor pe planul limbii, independent de ansamblurile concrete in care apar in momentul vorbirii. Din aceleasi foneme se pot alcatui cuvinte diverse: acelasi ,,a" nu are valoare imuabila indiferent de locul unde ar aparea si de celelalte sunete care il inconjoara. Importanta fonemelor, a sunetelor serveste drept la diferentierea sensurilor cuvintelor, fonemele functioneaza diacritic.

Nu sunetele ca atare au o valoare intrinseca relevanta pentru sensul cuvintelor, ci raportarea lor la sistemul in care functioneaza.

Fonemul, fie ca este denumit ,,unitate sonora a limbii", fie ca este denumit ,,element" devine o entitate studiata in sine sau in relatie cu celelalte foneme, independent fie de ansamblul materiei sonore, fie de ansamblurile reale in care se afla vorbirea concreta. El devine un mijloc de apreciere a particularitatilor unei limbi, independent de cuvintele in care se afla si mai ales, de semnificatiile lor.

Sistemul fonologic cuprinde definirea elementelor (unitati rezultate din reductia variantelor) in raport cu relatiile specifice pe care ele le contracareaza. Un rol important il are locul pe care aceste elemente il ocupa in ansamblul sistemului si nu natura lor fonetica.

Elementele componente ale sistemului fonologic sunt:

- categoria (totalitatea elementelor care contracteaza aceeasi relatie); exemplu de categorii: accente, intonatii;

- silaba (cea mai mica transa fonica susceptibila de a fi caracterizata printr-un accent si numai unul). Intre silaba, pe de o parte, si accent si intonatie, pe de alta parte, exista un raport de dependenta; silaba poate fi accentuata sau intonata; silaba este un element constant, iar accentul si intonatia sunt elemente variabile, dependente;

- sintagma fonologica (structura constituita printr-un raport de dependenta intre o silaba si un element dependent de ea, din categoria accentelor sau a intonatiilor);

- unitati segmentale si unitati suprasegmentale (unitati care nu pot contracta un raport de dependenta sunt cele segmentale, iar cele care pot contracta un raport de dependenta sunt cele suprasegmentale). Unitatile segmentale sunt: vocalele si consoanele (ele alcatuiesc segmentul fonic), iar cele suprasegmentale sunt accentul si intonatia;

- sisteme partiale - nitatile constitutive ale fiecarei categorii se definesc printr-o serie de relatii specifice. Determinarea locului pe care fiecare unitate il ocupa in interiorul categoriei la care apartine duce la stabilirea unui sistem partial al acestora. De exemplu, sistemul partial al intonatiei, sistemul partial al accentului, sistemul partial al vocalelor, al consoanelor;

- structura fonologica (operatie de sinteza prin care se determina posibilitatile combinatorii si tipurile de combinatii posibile in limba data, pe baza cunoasterii unitatilor sistemului).

Structura fonologica de baza este silaba. Determinand posibilitatile combinatorii ale fonemelor in cadrul silabei si modalitatile de combinare a silabelor, se poate ajunge la un model al secventelor posibile de foneme in limba descrisa.

2.RELATIA DINTRE FONOLOGIA LIMBAJULUI SI

DEZVOLTAREA PREMISELOR CITIT - SCRISULUI

Studiul invatarii limbajului scris ne da informatii asupra insusirii scrierii de catre copil. Limbajul a fost creat ca o structura bazata pe o combinatie de foneme,