Sisteme de Învățământ

Referat
9/10 (3 voturi)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4837
Mărime: 29.38KB (arhivat)
Publicat de: Grigore Cornea
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Monica Paduraru
Academia de Studii Economice Facultatea de Comerţ

Extras din referat

Conform Legii Învăţământului, toti copiii şi tinerii au acces egal la educaţie, indiferent de factorii socio-economici sau demografici.

Idealul educaţional

Învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional, întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti, şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale.

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative. Învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane prin:

a) însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale;

b) formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice;

c) asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi;

d) educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii;

e) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, a respectului pentru natura şi mediul înconjurator;

f) dezvoltarea armonioasă a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului;

g) profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăşurarea unor activităţi utile, producatoare de bunuri materiale şi spirituale.

Învăţământul obligatoriu este de 9 clase. Frecventarea obligatorie a învăţământului de 9 clase, forma de zi, încetează la varsta de 17 ani.

Finanţare

Învăţământul de stat este gratuit, fiind finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, dar poate fi finanţat şi direct de către agenţi economici, precum şi de alte persoane fizice sau juridice. De asemenea învăţământul poate fi susţinut prin burse, credite de studii, taxe, donaţii, sponsorizări, surse proprii şi alte surse legale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe baza consultării celorlalte instituţii si ministere interesate, proiectează, fundamentează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele sistemului de învăţământ în ansamblul său, precum şi obiectivele educaţionale pe niveluri şi profiluri de învăţământ.

Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare.

Structura sistemului de învăţământ

În România, sistemul naţional de învăţământ este organizat pe următoarele niveluri:

a) învăţământul preşcolar: grupa mică; grupa mijlocie; grupa mare, pregatitoare pentru şcoală;

b) învăţământul primar: clasele I - IV;

c) învăţământul secundar: învăţământul gimnazial, secundar inferior, clasele V - IX; învăţământul liceal, secundar superior, clasele X - XII/XIII; învăţământul profesional: anii I - II/III;

d) învăţământul postliceal;

e) învăţământul superior: învăţământul universitar şi învăţământul postuniversitar;

f) educaţia permanentă.

Învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi postliceal formează învăţământul preuniversitar.

Învăţământul preuniversitar este subordonat, prin inspectoratele şcolare, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar învăţământul superior este coordonat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu respectarea autonomiei universitare.

Conform legii în vigoare, formele de organizare a învăţământului sunt: învăţământ de zi, seral, cu frecvenţa redusă şi învăţământ la distanţă.

Învăţământul obligatoriu, care cuprinde învăţământul primar şi gimnazial, este învăţământ de zi. În mod excepţional, învăţământul gimnazial se poate organiza şi ca învăţământ seral, cu frecvenţa redusă sau la distanţă, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 2 ani vârsta corespunzatoare clasei.

Învăţământul preşcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3 - 7 ani, în grădiniţe de copii cu program normal, prelungit şi săptămânal.

Învăţământul primar se organizează ca învăţământ de zi şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţă, în cadrul şcolilor cu clasele I - IV, I - IX sau I - XII/XIII.

În clasa I sunt înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în anul calendaristic respectiv, însă la cererea părinţilor sau a susţinătorilor legali pot fi înscrişi în clasa I şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzatoare.

Învăţământul gimnazial

Învăţământul gimnazial funcţionează în cadrul şcolilor cu clasele I - IX, I - XII/XIII sau XII/XIII, după caz. Studiile gimnaziale se încheie cu susţinerea unui examen naţional de capacitate, structurat pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la Limba şi literatura română, Matematică şi la o probă din Istoria românilor sau Geografia României. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care frecventează cursurile gimnaziale în limba maternă, susţin şi o probă la Limba şi literatura maternă.

Elevilor care promovează examenul de capacitate li se acordă certificat de capacitate, iar celor care nu promovează examenul de capacitate li se eliberează, la cerere, copie de pe foaia matricolă.

Preview document

Sisteme de Învățământ - Pagina 1
Sisteme de Învățământ - Pagina 2
Sisteme de Învățământ - Pagina 3
Sisteme de Învățământ - Pagina 4
Sisteme de Învățământ - Pagina 5
Sisteme de Învățământ - Pagina 6
Sisteme de Învățământ - Pagina 7
Sisteme de Învățământ - Pagina 8
Sisteme de Învățământ - Pagina 9
Sisteme de Învățământ - Pagina 10
Sisteme de Învățământ - Pagina 11
Sisteme de Învățământ - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Sisteme de Invatamant.doc

Alții au mai descărcat și

Finalitățile Educației

Finalitatile educatiei reprezinta orientarile valorice ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii definite la nivel de sistem (...

Preșcolaritate

Prescolaritatea sau vârsta de aur a copilariei înregistreaza progrese mari în ceea ce priveste dezvoltarea fizica si psihica. Pentru a observa...

Metode activ-participative în activitatea educative a copiilor cu cerințe speciale

Metode activ-participative in activitatea educative a copiilor cu cerinte speciale Prin aceste metode: se stimuleaza interesul pentru cunoastere,...

Proiect de lecție - logopedie

Data: 13.01.2010 Locul: Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva “P.Popescu Neveanu”,Timisora Grupa: DMU Aria Curriculara: Logopedie...

Pedagogia ca știință a educației

Pedagogia ca stiinta a educatiei Planul de idei 1. Ce este pedagogia si locul ei intre stiintele educatiei 2. Dimensiunile pedagogiei ca stiinta...

Memoria

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi in trecut,cele citite sau gandite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat.In mod...

Te-ar putea interesa și

Analiza comparativă între sistemul de învățământ românesc și sistemele de învățământ europene

Capitolul I - Sistemul de învăţământ. Concept şi componente Sistemul de învăţământ reprezintă un subsistem al sistemului social, acesta fiind...

Sistemul de învățământ românesc versus sisteme de învățământ europene

Introducere Educația este unul din ingredientele care pune societatea în mișcare, care îi oferă strălucire, frumusețe, moralitate, armonie, care o...

Studiu comparativ al sistemelor de învățământ secundar din Europa

Ţara Structura Curriculum Evaluare Examene Randamente - Austria - Există două tipuri paralele de școală pentru elevii ce au vârsta cuprinsă între...

Sistemul de învățământ românesc versus sisteme de învățământ europene - analiza comparativă

ACRONIME BFUG - Bologna Follow-up Group BTS - Brevet de tehnician CNVSU - National Committee for the Evaluation of the University System DEA...

Predarea economiei și a disciplinelor economice în diferite sisteme de învățământ

Conform programei pentru diciplinele economie şi educaţie antreprenorială, aprobată prin O.M.Ed.C. nr. 5462/14.11.2005, conţinutul şi structura...

Sisteme de Învățământ la Distanță

Introducere Un sistem de elearning (de formare la distanţă sau educaţie virtuală) constă într-o experienţă planificată de predare-învăţare,...

Cheltuieli publice pentru acțiuni social-culturale

CHELTUIELI PUBLICE PENTRU ACȚIUNI SOCIAL – CULTURALE 1 Caracterizare generală Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă...

Sisteme de învățământ românesc vs sisteme de învățământ europene

Sistemul de invatamant din fiecare tara are particularitatile proprii, determinate de conditiile economice, sociale, politice, de gradul de cultura...

Ai nevoie de altceva?