Teorii ale Invățării

Învǎţarea este un proces de achiziţie,în funcţie de experienţǎ,graţie cǎruia anumite activitǎţi/conduite se formeazǎ ori se modificǎ sub influenţa condiţiilor repetitive şi variabile ale lumii.Învǎţarea reprezintǎ un proces evolutiv,constând în dobandirea de cǎtre fiinţa umanǎ a experienţei de viaţǎ.

Şcoala are un rol important în promovarea învţǎrii,ne iniţiazǎ în tainele cunoaşterii.

Întrebǎri precum “De ce are loc învǎţarea?” sau “Cum are loc învǎţarea?”,au adus la apariţia unor teorii sş modele ale instruirii(învǎţǎrii).

“Teoria explicǎ procesul,iar modelul îl descrie.”,afirma I.Nicola(1996).În cadrul teoriei,accentul se

pune pe cunoaşterea şi explicarea mecanismelor profunde ale procesului învǎţǎrii,pe determinǎrile sale cauzale,oferind rǎspunsuri la întrebarea “De ce are loc învǎţarea?”.În schimb,modelul este mai puţin pretenţios,rezumându-se la descrierea factorilor implicati în procesul învǎţǎrii,a condiţiilor în care se desfǎşoarǎ,el rǎspunzând la întrebarea “Cum se realizeazǎ învǎţarea?”. I.Neacsu(1990) apreciazǎ cǎ învǎţǎrii îi sunt asociate cel putin douǎ paradigme în sfera cunoaşterii:prima avanseazǎ ideea cǎ rolul şcolii este central în promovarea învǎţǎrii vazute dintr-o perspectivǎ,mai ales subiectivǎ:cunoaşterea ca activitate/proces care trebuie indusǎ în conştiinţa şi conduita fiecǎrui copil,indiferent de opţiunile sale.

Urmatoarele şase întrebǎri ilustreazǎ genul de probleme care fac obiecivul teoriilor învǎţǎrii:

1)Care sunt limitele învǎţǎrii?

Aici se pune problema capacitǎţii indivizilor de a învǎţa conform cu deosebirile dintre ei,în ceea ce priveşte capacitatea de a învǎţa şi conform cu deosebirile dintre cei ce învaţǎ,ca membri ai aceleiaşi specii sau ai unor specii diferite.Se înţelege cǎ nu este vorba numai de diferenţe persistente,ci şi de unele schimbǎri în capacitatea de asimilare care se datoreazǎ vârstei.

2)Care este rolul practicii în procesul de învǎţare?

Vechea zicalǎ cǎ “practica perfectioneazǎ” isi are raţiunea sa.Evident,învǎţǎm sǎ patinǎm pe rotile numai prin exersare.

3)În ce mǎsurǎ sunt importante impulsul,stimulentul,recompensa ori sancţiunea?

Oricine ştie cǎ,în general,eficienţa învǎţǎrii se asigurǎ prin mijloace de recompensǎ ori sanctiune sau cǎ este mai uşor sǎ înveţi ceea ce este interesant decât ceea ce te plictiseşte.

4)Care este locul înţelegerii şi intuiţiei(insight)?

Unele chestiuni se învaţǎ mai uşor dacǎ ştim despre ce este vorba.De exemplu,ne simţim mai bine ca turişti dacǎ putem înţelege o hartǎ ori un orar şi suntem neajuoraţi în faţa unei ecuaţii diferenţiale dacǎ nu-i înţelegem simbolurile şi regulile pentru folosirea acestora.Putem rosti vocalele cu uşurinţǎ fǎrǎ a cunoaşte modul cum trebuie sǎ mişcǎm limba şi putem citi fǎrǎ a fi constienţi de mişcǎrile pe care le fac muşchii oculari.Se pare cǎ asimilǎm anumite chestiuni în mod automat,în timp ce pentru altele trebuie sǎ ne luptǎm din greu,mai întââi pentru a le înţelege şi abia apoi pentru a le stǎpâni.

5)Învǎţarea într-un domeniu devine oare suport pentru învǎţarea într-un alt domeniu?

Aceasta este o problemǎ a virtuţii formative a unei discipline sau o problemǎ de transfer în învǎţare.

6)Ce se întamplǎ de fapt în procesul de memorare şi în cel de uitare?

Faptele de memorie sunt în mod obişnuit destul de necunoscute,dar în legǎturǎ cu memorarea şi uitarea pot apǎrea adesea ciudǎţenii.Unele fapte pe care dorim sǎ le memorǎm se uitǎ cu uşurinţǎ,iar cele pe care dorim sǎ le uitǎm ne frǎmântǎ mintea.În cazuri de amnezie,se produc adesea in memeorie lapsus-uri asupra evenimentelor mai vechi sau mai noi.

Aceste şase întrebǎri vor servi drept chestionar de bazǎ la care vor rǎspunde pe rând fiecare dintre teoriile importante.

E.Hilgard si H.G.Bower(1974) considerau cǎ numeroasele teorii ale învatarii elaborate in psihologie,ar putea fi împartite în trei mari grupe.