Tulburări de Comportament

Delimitări conceptuale

Problemele emoționale şi comportamentale ale copiilor sunt adesea considerate de către cadrele didactice ca fiind iritante şi deranjante. Avem cu siguranță în clasă un elev care pare să nu fie niciodată capabil să se concentreze mai mult de cinci minute, există vreun grup în clasă care întotdeauna încearcă să întrerupă lecțiile, avem în clasă cel putin un elev care zilnic se supără pe cineva sau „pe ceva”. Copiii cu acest tip de comportament sunt adesea dați afară din clasă sau mutați în clase/şcoli speciale, chiar dacă unii dau dovadă de performanțe cognitive de nivel normal.

Comportamentul reprezintă nu numai modalitatea prin care omul îşi face simțită prezența în lume, ci şi expresia relației omului cu lumea (Ghiran).

Din această perspectivă, comportamentul poate servi nevoilor adaptative ale individului, ținând cont atât de interesele proprii, cât şi de cele ale lumii la care se adaptează, situație în care are un caracter echilibrat, progresiv în perioada de dezvoltare, stând la baza procesului de realizare a echipotențialității psihogenetice şi de împlinire a personalității sale.

Când echilibrul cu lumea nu este corespunzător, comportamentul copilului are un sens regresiv, dezadaptativ, derapant, potrivnic intereselor lui de autoreglare şi autodeterminare în procesul devenirii sale. Deoarece procesul adaptării umane este atât de complex, cerințele atât de variate şi factorii determinanți atât de numeroşi, comportamentul are perspective multiple ce nu pot fi deduse una din alta. Acestea sunt de natură biologică, psihologică, psihopatologică, socială, culturală, juridică, morală.

Comportamentul mai ține şi de situația în care ne aflăm, de rolul pe care îl jucăm în acel moment, de aşteptările celor din jur, ca şi de propriile pretenții raportate la noi.

În esență, comportamentul este expresia exterioară a trinomului bio-psiho-social reprezentat de personalitate. Sub această incidență, el exprimă mai multe structuri determinante, ce se pot constitui în multiple mecanisme etio-patogenetice pentru tulburările sale.

Astfel, comportamentul exprimă:

 Structura instinctuală a personalității, ce are un caracter prevalent, autonom, involuntar şi inconştient, cuprinzând tendințele, trebuințele şi pulsiunile elementare.

 Structurile afective, ce pot fi conştientizate, dar sunt slab controlate volitiv.

 Structurile cognitive, ce sunt conştiente şi voluntare, cum ar fi cele gnozice – percepțiile şi cele praxice – voința şi activitatea.

 Structurile simbolice, corespunzătoare activității şi vieții intelectuale, cum ar fi imaginația, memoria şi gândirea.

Sub această incidență, comportamentul exprimă atât toate structurile personalității în măsura dezvoltării lor, cât şi câmpurile dinamice ale personalității, care se constituie frecvent în surse majore ale devierilor comportamentale. Pot fi subliniate:

 Câmpul motivațional - ce structurează motivele necesare acțiunilor noastre.

 Câmpul atitudinal - din care rezultă discernământul necesar comportamentului adaptativ.

 Câmpul volițional - menit să ne confere decizia strict necesară trecerii la acțiune.

În concluzie, comportamentul ne exprimă în totalitate, dar nu toate elementele au aceeaşi valoare pentru definirea individualității noastre.

Cauzele tulburărilor comportamentale şi emoționale

Chiar dacă în general privim copilăria ca o perioadă fără griji, mulți copii şi adolescenți întâmpină dificultăți emoționale în timp ce cresc. Depistarea tulburării emoționale sau comportamentale este dificilă din mai multe motive. De exemplu, nu se poate afirma cu certitudine că ceva „nu este în regulă” cu creierul şi că acest lucru ar determina copilul să se comporte într-un anumit fel. Contrar unor teorii psihiatrice vechi, nu se poate concluziona că tulburările emoționale sau comportamentale ale copilului sunt provocate de presupusele greşeli ale mamei sau tatălui în creşterea copilului. Întrebările care căutau persoana sau mecanismul responsabil de problemele copilului şi-au pierdut importanța de când s-a descoperit că factorii care afectează dezvoltarea – biologici, sociali / mediu, psihologici – se pot combina în variante aproape infinite.

Comportamentele copiilor sunt în continuă schimbare şi nu există nicio linie de demarcație clară, care să separe tulburările de comportament de problemele emoționale grave. Problemele pot fi mai degrabă clasificate de la probleme uşoare la probleme grave.

Se consideră că un copil poate fi diagnosticat cu „tulburare” dacă respectivul comportament se repetă des şi este grav. Diagnosticul este interpretarea probabilistică a comportamentului copilului, prin care se deduce că acesta suferă de o tulburare mintală specifică şi nu de una dintre problemele cu care se confruntă orice copil din când în când. Cercetările efectuate pentru aflarea cauzelor tulburărilor emoționale au arătat că creierul primeşte şi procesează informațiile altfel la copiii cu anumite tipuri de tulburări, decât la ceilalți copii. Totuşi, acest lucru nu este valabil pentru toți copiii cu tulburări emoționale.

Recent, s-au făcut progrese remarcabile în înțelegerea problemelor emoționale ale copiilor şi adolescenților. Cu ajutorul noilor tehnologii dezvoltate pentru examinarea sistemului nervos central şi a relației dintre creier şi comportament, cercetările scot la iveală în prezent o nouă abordare asupra apariției tulburărilor de comportament la unii copii.

Cu toate acestea, discuțiile cu copilul, părinții şi alți membri ai familiei rămân printre cele mai importante surse de informații, care pot ajuta specialiştii să identifice cauzele comportamentelor vizate. Următoarele teme ar putea fi cuprinse în cadrul discuțiilor (interviului):

 Factori de mediu- deseori, factorii de mediu pot fi cauza principală a devierilor comportamentale ale unui copil. Problemele din familie, cu prietenii, cele culturale şi factorii şcolari ar putea declanşa un comportament distructiv.

1. Factori familiali

• din punct de vedere educațional (acordul/dezacordul părinților)

• din punct de vedere emoțional

• structura familiei

• statutul socio-economic

Aceste exemple pot cuprinde factori precum atitudinea părinților față de şcoală. Contează dacă părinții au amintiri plăcute sau neplăcute de pe când erau elevi, despre care vorbesc în fața copilului. Membrii colerici sau depresivi ai familiei pot afecta copilul, care va simți că nu poate face față unor astfel de comportamente.

Familiile numeroase sunt un mediu zgomotos, care pot duce la instabilitate emoțională şi iritabilitate la copii. Copiii mai pot fi afectați de lipsa tatălui sau a mamei. De asemenea, copiilor înfometați sau îmbrăcați cu haine sărăcăcioase nu le este deloc uşor să se bucure de şcoală şi să se concentreze la lecții. Diferențele mari dintre situațiile socio-economice ale copiilor din clasă pot fi o altă cauză de naştere a invidiei şi comportamentului distructiv.

2. Factori şcolari / educaționali

• mediul şcolar

• adaptarea la şcoală (plăcerea de a merge la scoală, reuşita/eşecul şcolar)

• atitudinea părinților față de şcoală

Școlile cu multe probleme disciplinare sunt un adevărat teren de război pentru copiii cu probleme comportamentale. Școlile pot avea probleme mari dacă nu se instituie reguli, dacă nu există consecințe pentru comportamentele inadecvate şi dacă nimănui nu-i pasă de ce fac copiii. Problemele comportamentale se pot amplifica dacă şcoala este într-o stare precară şi nu se face nimic pentru a crea un mediu atractiv. Dacă adulților nu le pasă, de ce le-ar păsa copiilor? Copiii care se tem întotdeauna de eşec îşi ascund adesea teama sub masca unui comportament distructiv.

3. Prietenii

• Numărul şi calitatea relațiilor dintre colegi/prieteni

• Hobby-uri, timp liber

• Norme de grup

Într-o clasă în care liderii de clasă au un comportament adecvat şi sunt populari, comportamentul general din clasă poate fi excelent. Totuşi, copiii cu probleme emoționale si comportamentale găsesc adesea prieteni care li se aseamănă şi pot forma găşti care pot deranja nu doar clasa, ci chiar şcoala. Copiii care au hobby-uri care îi atrag foarte mult au şanse mai mari să atingă un echilibru emoțional. Înainte, sportul era considerat o activitate specifică băieților; astăzi, violența a devenit o parte integrantă a multor activități sportive populare.

4. Factori culturali

• societate şi mass media

• schimbări în societate

• valori şi norme