Un Cadru Didactic Democratic

MOTTO

“Profesorul doar îţi deschide uşa; tu decizi dacă intri”( proverb chinezesc).

1 Stiluri de predare

Pedagogia se particularizează, în raport cu celelalte discipline care studiază fenomenul educativ, prin aceea că se opreşte asupra “producerii intenţionate a unor modificări în structura internă a personalităţii” ( Drăgan, Nicola, 1995, p 15 ).

În modelul tradiţional profesorul este considerat o autoritate care deţine adevărul şi care, în actul predării, împărtăşeşte acest adevar şi elevilor De asemenea “profesorul devine şi un fel de cercetător, interesat de resursele existente în comunitate care pot fi exploatate în actul învăţării şi de posibilităţile prin care mijloacele de învăţământ pot fi correlate cu aceste resurse”.( Irivas Flores,1997).

Stilul de predare reuneşte particularităţile individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa proprie de lucru cu elevii”, ,,stilul său original de instruire a elevilor” Conceptul de stil educaţional s-a impus relativ recent în literatura pedagogică, interesul crescut pentru această problematică fiind generat de perspectiva interdisciplinară în ştiinţele educaţiei.

Stilul este asociat comportamentului, se manifestă sub forma unor structuri de influenţă şi acţiune, prezintă o anumită consistenţă internă, stabilitate relativă şi apare ca produs al ,,personalizării” principiilor şi normelor care definesc activitatea instructiv-educativă Stilul de predare al profesorului asigură un caracter personal predării, o orientează prin ,,trăsături” permanente, având o valoare metodologică, operaţională pentru situaţiile problematice ale predării-învăţării Stilul imprimă pecetea personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea soluţiilor.

Stilul cadrului didactic se concretizează prin alegerile potrivite cu situaţiile de instruire, în alegerea metodelor şi formelor de lucru pedagogic prin care el realizează un randament /performanţă pedagogică superioară.

Stilurile clasice de relaţionare dintre profesor şi elev şi reuşita şcolară

Neculau şi Boncu (1998) arată că, în majoritatea cazurilor relaţia democratică

este cea mai indicată (iar relaţia permisiva, de tip ‘laisse-faire’ cea mai puţin indicată), deoarece promovează relaţii amiabile între elevi, acceptarea profesorului de către clasă şi performanţe şcolare înalte Cercetările relevă o multitudine de stiluri/comportamente de conducere în educaţie, fiind frecvent asociate stilului: democratic, autoritar, laissez-faire.

a) Stilul de conducere autoritar se caracterizează prin selectarea şi promovarea tehnicilor, a procedeelor de învăţare, a modalităţilor de lucru, a etapelor activităţii dirijată efectiv de către profesor El structurează timpul, nu încurajează iniţiativele, sancţionează atitudinile şi rezultatele instruirii elevilor, menţine o anumită distanţă faţă de grup.

b) Stilul de conducere democratic: profesorul încurajează implicarea activă a elevilor în procesul învăţării, iniţiativa, potenţialul lor creativ; valorizează experienţa cognitivă a elevilor, cooperează şi conlucrează cu elevii în organizarea situaţiei de învăţare; prezintă criteriile comune de apreciere, de întărire pozitivă/negativă pe care le respectă împreună cu elevii; se comportă ca un membru al grupului.

c) Stilul ,,laissez-faire”: relevă rolul pasiv al educatorului, indiferenţa, minimalizarea fenomenelor semnificative în procesul instruirii; acceptă deciziile elevilor, comune ori individuale; nu face evaluări la adresa comportamentelor elevilor, manifestă un nivel scăzut al aspiraţiilor şi exigenţelor pedagogice ale predării; lasă demersul didactic să meargă de la sine; favorizează obţinerea de rezultate slabe ale elevilor la învăţătură şi manifestarea conduitelor deviante.

Stiluri educationale (de relationare si predare in clasa)

Stilurile de relaţionare in educatie sunt un concept ‘multidimensional’, în interacţiunile de tip şcolar (Ezechil, 2001) Aceeaşi autoare prezintă mai multe variante de stiluri cu relevanţă pentru profesori şi şcoală:

- stilul personal – profilul comportamental constant, ca rezultat cumulativ al experienţelor de viată individuale, grefate pe convingeri, concepţii proprii; acest stil se reflectă şi în conduita profesională, prin variate particularităti temperamentale, atitudinale, aptitudinale, de comunicare etc;

- stilul profesional – modul în care profesorul îşi exercită atribuţiile în clasă şi în şcoală;

- stilul de conducere – întemeiat pe cel personal şi profesional, învederează modul în care profesorul îşi exercită autoritatea în relaţiile cu ‘subordonaţii’ – elevi; managementul modern al clasei nu mai este centrat pe profesor, ci pe comunicare şi dialog, pe facilitare, organizare de situaţii, pe prevenirea problemelor de conduită şi disciplină etc);

- stilul comunicativ (comunicaţional) – modul în care profesorul înţelege să se ofere ca partener de dialog interlocutorilor-elevi.

Deşi poartă amprenta personalităţii educatorului, stilul predării se poate ameliora/schimba Activitatea de predare poate fi predominantă de stiluri diferite care influenţează mai mult sau mai puţin modul în care elevii se raportează la învăţător şi la sarcina de învăţare sau atmosfera din clasă.

Un bun educator este capabil de o mare varietate de stiluri didactice, având posibilitatea de

a-şi adapta munca sa diferitelor circumstanţe, conferind predării flexibilitate şi mai multă eficienţă Cercetările realizate pun în evidenţă faptul că, pentru materiile de bază din ciclul primar (citire, scriere, matematică etc.), stilurile bazate pe dirijare şi control sistematic, pe individualizare şi motivaţie extrinsecă sunt mai eficiente decât alte stiluri didactice.